Karlovy Vary

Autocarul opreşte într-un loc strategic: locul de unde se pot lua autobuze pentru toate colţişoarele staţiunii sau locul de unde poţi începe o promendă per pedes, aşa cum vom face şi noi. Vechea denumire a staţiunii, Karlsbad, vine de la numele Regelui Carol al IV-lea, rege care a descoperit-o în timpul unei vînători de cerbi.

Localitatea se află la o distanţă de 125 de kilometri de Praga, şi este situată la poalele Munţilor Metaliferi, la vărsarea rîului Tepla în Eger. Renumită pentru cele 12 isvoare termale curative, Karlovy Vary oferă tot timpul anului tratament balnear şi diverse distracţii. Tot aici se desfăşoară celebrul Festival de Film. Toate aceste lucruri le-am aflat de pe internet, pentru că tocmai am descoperit că nu mai avem nevoie de dădacă. Pe cont propriu transportul ne-a costat cam 25 de euro, în timp ce cu dădaca am plătit pentru Kutna Hora (aflată la numai 60 de km.), 70 de euro. Bye bye, nany, bye bye! 

Cum am coborît din autocar, am privit la hărţile expuse pe nişte panouri. Nişte beţivani au venit imediat să-şi ofere serviciile de ghid.  Ce era să facem? Pur şi simplu am plecat de acolo. Am mers agale pe cîteva străzi admirînd vitrinele unor magazine bine ferecate. Am ajuns repejor la rîul Tepla pe malurile căruia mulţime de oameni se plimba de colo colo. Dacă priveşti rîul în aval, pe partea dreaptă se ridică muntele pe versanţii căruia sute de clădiri una mai frumoasă decît cealaltă domină maiestuoase de la înălţime. Magazine de tot felul şi hoteluri peste tot. Ian te uite ce vedem: Hotel Romania! Intru şi întreb ceva pe româneşte. Ar fi meritat să vedeţi ce mutră a făcut recepţionera. Nici măcar moldo-rusoaică nu cred că era.  Cer politicos o hartă a staţiunii şi întreb dacă restaurantul lor tolerează fumătorii. Cu o engleză surprinzător de bună îmi răspunde că da, în timp ce-mi dă o hartă destul de anemică; decît nimic… Bag un ochi în restaurant şi dau să fug. Recepţionera mă asigură că totul este OK! Promit să revin şi o tulim din spelunca aia de trei stele, cu mare viteză. M-am cam lămurit eu cum este cu stelele astea aşa că nu, mulţumesc frumos.

Foarte multe nu ai de făcut acolo dacă nu stai decît cîteva ore. Ar fi meritat să ne cocoţăm cu autobuzele sus, pe munte dar, nu mai aveam nici-un chef de aşa ceva. Poate, altădată. Care va să zică ne făcurăm o idee şi despre cum arată această vestită şi foarte scumpă staţiune, plină ochi în timpul verii cu cei mai bogaţi dintre bogătaşii americani. În acest sezon era peste tot, plin de ruşi. Se pare că tot ruşii deţin şi bună parte dintre restaurantele şi hotelurile de pe aici. Restaurantele-s pline ochi, iar ruşii nu admit numai două persoane la o masă de patru. Găsim pînă la urmă un restaurant cochet mai către marginea staţiunii, unde am fost întîmpinaţi cu mai multă omenie şi unde am ospătat pe cinste. Plus cîteva beri bune de numa numa. 

S-a întunecat bine de tot aşa că, hai la Bus Terminal unde ajungem tocmai bine pentru cursa de la ora 18 care ne va duce înapoi, „acasă”, la Praga. Două cuvinte despre compania de autocare denumită „Student Agency” cu care am mers noi dus întors: este un exemplu de transport pus în slujba unui turism civilizat, deci în slujba măriei sale turistul. Probabil că trenul ar fi fost ceva mai ieftin dar, eu recomand călătoria cu această agenţie, celor care veţi ajunge pe acele tărîmuri de vis: să călătoriţi bine! 

- - -

Ceva poze deocamdată, AICI Vor mai fi.