dedicaţie

tu, care porţi în ochi venin
şi care-ascunzi în vorba ta cuţite
ori zeamă de cucută şi pelin,
sub faldul mierii tale prefăcute,
tu, care cauţi felinare oarbe
în care chipul tău să se albească,
mai bine treci. şi două vorbe:
nu-i lumea noastră o fereastră
în care stai precum o julietă
de unde scuipi în tot şi judeci toate,
tu, desenat ca ingenuă statuetă,
eu ştiu şi văd: ţi-s vorbele pătate,
nici soare n-ai, nici gând frumos,
spre omul care scrie şi visează,
şi te mănâncă răul pân-la os
dar spui că alţii te invidiază.
mai bine treci şi nu ne ţine calea,
în lumea noastră, dăltuind cuvinte,
nu-i locul tău şi nu e valea
aceluia ce chiar şi-n somn ne minte.
tu, care crezi că-ai să ne ai
pierduţi în admiraţie spre tine
te du! în micul nostru rai
ţi-s porţile închise şi străine.
aici sunt oameni buni şi calzi,
aici culorile se risipesc, lumină,
nu te apropia, ai să te arzi
la flacăra din propria-ţi minciună.

. . .

primită de la psi