Trăim cu toţii
sub apetenţa imediatităţii. Rareori facem planuri de viitor, rareori imaginăm
etape care se cer parcurse în vederea unui scop mai amplu decît traiul de azi
pe mîine. Pîndim ziua de mîine ca şi cum această zi ar fi ultima. Trăim precar
pentru că nu ne putem imagina un viitor comun, exterior conceptului rău înţeles,
concept concretizat în formula consacrată: trăieşte clipa! Ne mulţumim să
supravieţuim de azi pe mîine. Supravieţuim în precaritate şi acest lucru nu ne
deranjeajă deloc.
Ce vrem? Se pare că nu (mai) vrem nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu