Curînd după ce-i
dădu afară din Paradis pe om şi pe femeia lui, ba îi mai şi blestemă să aibă
numai necazuri unul de pe seama altuia, se zice că Dumnezeu fu cuprins de
părere de rău. „m-am pripit, îşi spuse cu căinţă Atotputernicul. De fapt, ăştia
doi sunt copiii mei şi ar fi trebuit să am mai multă răbdare cu ei. Sunt soi
bun şi fata, şi băiatul, că doar eu i-am făcut, da’ cu anturajul rău al
şarpelui, la ce puteai să te aştepţi din parte-le? Acuma, să văd cum aş putea
să le fac viaţa ceva mai uşoară şi mai plăcută... Hmmm, nu prea ştiu cum...”
Şi fiind în pană
de idei, Cel Veşnic se adresă îngerilor:
- Ei, voi,
băieţi, ia nu mai cîntaţi atîta şi ziceţi-mi ce să fac, pentru ca omului să-i
fie un pic mai bine?
Îngerii nu păreau
nici ei prea dumiriţi. Totuşi, după ce îşi rîcîiră un pic a inspiraţie
aureolele de raze, unii propuseră să i se dea omului una sau două perechi de
picioare peste cîte avea, ca să alerge foarte sprinten acolo unde ar pofti;
alţii – să i se dea încă un ochi, neapărat la spate, în ceafă, ca să vadă orice
primejdie, chiar venită dinapoi; alţii – să aibă cîte şaizeci şi unu de degete
la fiecare mînă, ca să fie mai îndemînatic; în gen eral, propunerile luară
acest aspect. Dar Preaînaltul se opuse:
- Vor învăţa şi
singuri şi fără toate astea să alerge ca vîntul, să vadă totul chiar de la mare
distanţă şi în toate direcţiile, iar îndemînarea lor nu va cunoaşte limite. Ce
spuneţi voi sunt neghiobii, aşa că nu ştiu de ce vă mai ţin în Cer pe casă şi
masă!
- Doamne, ascultă
şi propunerea mea proastă! răsună o voce dogită din fundul grădinii.
- A, Satano, tu
eşti? Ai şi tu idei?! (Hotărît, ăstuia i s-a schimbat vocea şi nu mai e bun de
cor printre îngeraşii mei! îşi spuse în
gînd Atotştiutorul. Am să-l trimit jos... la dracu-n praznic!)
- Dă-le, Doamne,
visele frumoase...
- Păi le-am dat
deja! Doar n-or fi avînd coşmaruri chiar în fiecare noapte visîndu-te pe tine!
- Nu, Doamne, nu
despre visele de noapte vorbesc; alea nu servesc la mare lucru, căci se şterg
odată cu dimineaţa. Ci dă-le acum oamenilor să viseze cu ochii larg deschişi
vise de zi – cît mai multe! Astea nu pier decît anevoie, căci nu le pot
împrăştia razele soarelui; astfel viaţa li se va părea mai frumoasă,
primejdiile mai îndepărtate şi mai mici şi răul mai decolorat... şi aşa vor fi
fericiţi... un timp măcar!
Atotmilostivul
căzu pe gînduri cîteva momente:
- Mda, recunosc,
asta e o idee ceva mai deşteaptă decît aia cu ochiul înfipt în ceafă sau mîna
cu şaizeci şi unu de degete, deşi vine
de la slutul ăsta... mormăi El. Ştiu eu? Fie.
Şi se făcu aşa,
iar oamenii începură să viseze frumos cu ochii deschişi, ziua în amiaza mare...
şi se grăbiră să aducă osanale Domnului, binecuvînta fie Numele Lui în veci.
Doar că, în
entuziasmul lor, ei uitară să vadă că pe dosul tuturor acelor vise
fermecătoare, care rulează gratis pentru ei, matinei de matineu, stătea scris
mărunt-mărunt (cum e scris numele ingredientelor cancerigene de pe ambalajele
cu bomboane): „scenariul şi regia – Dumnezeu; după o idee a Diavolului”...
Fragment selectat
dintr-o excelentă carte a domnului Andrei Cornea Miracolul / Humanitas / 2014 carte din care
puteţi citi cîteva pagini pe situl editurii, AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu