Căci dacă Noica
dezvăluia cutremurător temeiuri străvechi ale rostirii româneşti era preocupat
de devenirea în timp a culturii noastre, N. Steinhardt şi-a asumat cu
inimitabilă spontaneitate şi curaj, cu dîrzenie şi neînfricare, rolul de
cronicar al făptuirii concrete în prezent. Un prezent care îşi asumă trecutul
şi se pune chezaş viitorului. [ ...] De fapt, întreaga operă eseistică a lui N.
Steinhardt [ acoperind intervalul dintre cele două zone ale preocupărilor lui
Noica ] se constituie într-o sui-generis hartă a spiritualităţii româneşti din
ultimele decenii. Căci [...] eseurile şi meditaţiile sale zăbovesc cu precădere
asupra dezbaterilor de idei, ele însele năzuind – şi reuşind! – să fie o reflectare
a problematicii existenţiale contemporane. Temele principale de meditaţie?
Degradarea continuă a condiţiei umane sub presiunea forţelor răului proprii
regimurilor totalitare: oprimarea libertăţii de opinie, ipocrizia şi minciuna,
delaţiunea, tortura fizică şi psihică, sistemul penitenciar transformat şi
extins diabolic pînă la dimensiunea unei ţări întregi. Acestor forţe malefice
autorul le opunea cu neînfricată tărie îndemnul la păstrarea sau regăsirea
demnităţii, încrederea în virtuţile morale şi sufleteşti ale credinţei, în
triumful frumosului, binelui şi adevărului, în triumful principalei meniri a
destinului uman – libertatea şi fericirea.
Virgil Bulat
***
***
Dintre numeroşii
martori ai lui Cristos înfloriţi pe pământul României, doresc să-l amintesc pe
monahul de la Rohia. Nicu Steinhardt, excepţională figură de credincios şi om
de cultură care a perceput în chip special bogăţia imensă a comorii comune
Bisericilor creştine.
Papa Ioan Paul al
II-lea, 1999
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu