luni, 6 octombrie 2014

Ziua a patra, duminică

Zi sfîntă pentru maltezi pentru că este ziua în care se reunesc familiile cu trei sau patru generaţii. Dacă în romanica se spune “am ieşit la iarbă verde”, în Malta se spune “am ieşit la o piatră galbenă”! J Ce spune la program: Vitoriosa, Grota Albastră, Templele Megalitice. "Descoperim Sudul Maltei, tărîmul tradiţiilor şi obiceiurilor vechi, păstrate aproape cu sfinţenie. Vizităm Grota Albastră, vizibilă de pe faleză sau din barcă (dacă marea permite), similară cu cea din Capri. Descoperim un loc misterios: Hagar Qim, unde primii oameni care au locuit în Malta acum 7000 de ani au incantat zeii cu pietre ridicate spre cer. Vittoriosa este oraşul cetate care a dus faima cavalerilor ioaniţi dar şi sediul inchiziţiei papale." 

Vittoriosa
Pentru că aseară am ajuns tîrziu la hotel, programul de azi începe ceva mai tîrziu, adică pe la 9,30. Iar este o vreme minunată şi este bine aşa pentru că iar avem o zi încărcată. Vitoriosa este un port aflat de cealaltă parte a mării care pătrunde cam în genul unui fiord în trupul insulei Malta, situat cumva în diagonală de Valetta. În drum spre acest oraş, ghidul ne spune tot felul de lucruri interesante. Între 1964 şi 1974, în perioada de tranziţie de la protectorat britanic la independenţă, prim ministru a fost Dom Mintoff, un personaj în egală măsură adulat şi detestat dar, un personaj care a reuşit să facă o echilibristică politică în final utilă tuturor. Dictatorul Ghadafi avea multe învestiţii în cea mai sofisticată staţiune din Malta, Sf. Julien iar contra unui preţ mult mai scăzut decît cel al pieţii pentru petrolul furnizat maltezilor, a fost lăsat să construiască o moschee. Deseori Ghadafi venea să petreacă aici, fiind o zonă apropiată şi mai ales, extrem de frumoasă. Gurile rele spun că de fapt, Ghadafi spăla aici bani la greu. Habar n-am şi nici nu mă interesează. Şi altele de acest fel dar, de la o vreme las totul să curgă pe lîngă urechi. Uite şi un amănunt interesant: Vittoriosa este primul oraş în care s-au stabilit Ioaniţii, adică Ospitalierii, respectiv Cavalerii de Malta (la care Eminescu făcînd referire, a făcut o eroare de situare istorică dar, ce mai contează?). Pentru că Valetta încă nu exista, Vittoriosa controla traficul rutelor comerciale şi militare. Pînă la victoria împotriva lui Soliman din 1564 (?), acest oraş avea denumirea de Birgu. Am ajuns.
Sigur că autocarul ne lasă în marginea portului – turistic – unde o sumedenie de bărci şi bărcuţe aşteaptă cuminţele la ancoră să-i vie cuiva cheful de plimbare. Foarte aproape de mal sunt cîteva bărcuţe denumite caic, adică cele mai vechi şi mai micuţe bărcuţe malteze. Sunt încă în uz şi dacă cineva vrea să traverseze de la un mal la celălalt, acestea îi sunt la îndemînă; cam aşa cum există gondole specializate, la Veneţia. Un amănunt interesant: la prova acestor bărcuţe, sunt desenaţi pe o parte şi pe cealaltă, nişte ochi, care-l simbolizează pe Osiris, n-am înţeles exact, de ce. 
Patronul oraşului este Sf. Laurenţiu, iar în legătură cu acest lucru, respectiv patronul oraşelor, există în Malta un obicei ca după ce locuitorii sunt confruntaţi cu ceva vitregii ale vremii, indiferent de natura lor, locuitorii să aducă mulţumiri patronului spiritual sau, dimpotrivă!
Urcăm nişte trepte săpate în stîncă şi imediat ne aflăm în faţa bisericii Sf. Laurenţiu. 
În timpul WW II o bombă a lovit biserica şi cu o singură excepţie – un băieţel – toţi locuitorii care se aflau la slujbă, au murit. Acum, băieţelul de atunci este un respectabil bătrînel care rătăceşte prin oraş şi spune povestea sa, oricui vrea să-l asculte. Pe peretele bisericii o placă comemorativă îi aminteşte pe toţi. 
Pentru că am nimerit în timpul slujbei, n-am îndrăznit să intru şi să deranjez cu mania turistică de a fotografia aproape tot tot tot.
O scurtă paranteză: pentru că în WW II Malta era sub protectorat britanic, atît germanii cît şi italienii au atacat cu sălbăticie insula, în aceste atacuri pierind foarte mulţi maltezi a căror unică vină nu era decît aceea că trăiau pe o insulă cu poziţie strategică în lupta pentru controlul resurselor de petrol din Africa. Ghidul ne-a spus că în Malta numărul victimelor l-a întrecut pe acela al victimelor din Londra...
Mai urcăm cîteva trepte şi dăm de piaţeta centrală a localităţii. Două piedestaluri au în vîrf cîte o statuie. Una a Sf. Laurenţiu, 
şi una dedicată victoriei (Nike - dacă am înţeles bine) care ţine în mînă o copie a sabiei furate de Napoleon, sabie care se află la Luvru.



O veche tradiţie malteză a orînduit ca politicienii care aşteaptă voturile cetăţenilor să ţină cont de triunghiul puterii: Biserică, Belclub (loc de socializare unde se adunau bărbaţi femei, copii dar mai ales tinerii care aici puteau să se cunoască şi eventual să se logodească) şi puterea administrativă, de exemplu primăria.
Din păcate şi acest oraş este locuit numai de vîrstnici, tinerii şi copiii neputînd fi văzuţi pe aici decît în zilele duminicale cînd se reunesc familiile...
Nefiind cine ştie cît de mare, oraşul are străduţe înguste care menţin o umbră plăcută. 



La un moment dat, observăm nişte trepte foarte scurte pe care cavalerii îmbrăcaţi în armurile lor greoaie, se puteau deplasa cu mai multă uşurinţă. 

Am mai văzut şi la Valetta nişte clădiri pe care sunt plăcuţe speciale:  

ei bine, clădirile marcate cu aceste plăcuţe erau locurile în care trăgeau cavalerii şi călătorii. Aceştia predau la începutul călătoriei o sumă de bani şi primeau nişte înscrisuri. Cînd ajungeau în aceste OBERGE li se făcea socoteala: atît ai avut, atît ai consumat, atît mai ai în grija noastră, a cavalerilor. Adică acele înscrisuri, erau pur şi simplu, strămoşul cardului de azi!
Casele au curţi interioare care adăpostesc verdeaţă şi flori iar la etaj se observă nişte balcoane extrem de înguste şi deci nefuncţionale care aveau un singur scop: să protejeze femeile care priveau strada, de privirile iscoditoare ale bărbaţilor înfierbîntaţi! 

Doamna asta, a sărit de la balcon J 
Pe cînd eram adunaţi la un colţ de stradă şi ascultam cuminţei explicaţiile despre inchiziţia din Malta, la un moment dat un domn, a răbufnit: domne, da’ ce ne tot spui dumneata aici nu mai este explicaţie turistică este deja Hollywood! Calm, Ianoş i-a replicat: „doar atîta vă mai spun şi” şiiiiii iar ne-a perorat vreun sfert de oră! J
Ce ne spunea? În esenţă că inchiziţia de aici nu ucidea niciodată ci prefera să aplice „vinovaţilor” o tortură psihică cu adevărat hollywoodiană - avea dretate nenea acela J - tortură care chiar producea efecte, pentru „vinovatul” readus pe calea cea bună le spunea şi altora ce a păţit şi-i lecuia preventiv şi că doi inchizitori de mare rang de aici au fost aleşi papi. Numele lor? Habar n-am şi nici nu mă interesează.
Mai luăm o imagine a  palatului în care-şi avea Inchiziţia sediul 
şi în drum spre Grota Albastră, o imagine de ansamblu din autocar.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu