Şobolanii atipici

Spune o veche vorbă că în caz de naufragiu, primii care părăsesc o corabie sunt şobolanii. Sau după caz, şoriceii ceva mai mititei. Sigur că atît şoriceii cît şi şobolanii nu-s înotători grozavi şi sfîrşesc înecaţi în caz de naufragiu. Şi se mai spune că aceste rozătoare sunt inteligente. Da? Eu mă cam îndoiesc de inteligenţa acestor paraziţi, pentru că toate rozătoarele (de acest tip) nu-s altceva decît nişte paraziţi care consumă fără să aducă sistemului biotic / biologic vreun (vre-un? – că nu mă mai descurc în noile norme ortografice statuate de academicienii colegi cu ceauşeasca) folos. Ba, dimpotrivă: aceste rozătoare sunt purtătoare de boli mortale pentru întreg biosistemul. Şi ca orice parazit, pînă la urmă, rozătoarele mor împreună cu parazitaţii care s-au lăsat infestaţi.

Să revenim la temă: şobolanii atipici. Cine  sunt aceştia? Simplu spus, şobolanii cu chip uman. Aceştia NU părăsesc corabia pe cale de scufundare ci, pur şi simplu rup din nava care se scufundă bucăţi mari din care încearcă să-şi facă plute de salvare individuală.

Acum. Dacă pînă în urmă cu nişte timp, şobolanii cu chip uman beneficiau de bărci de salvare garantate de căpitanul vasului în derivă, acum, calimera s-a cam schimbat: un anume comandant de navă, a început să arunce peste bord chiar şobolanii, că nişte şoricei care-au fost sacrificaţi în mod deliberat şi daţi spre hrană peştilor, ca păvălache zis şi crapul – de exemplu, nu mai erau de ajuns pentru prostirea infestaţilor parazitaţi.

Şi a început tragedia şobolanilor atipici: din ce în ce mai mulţi şobolani au început să fie aruncaţi peste bord, împreună cu alaiul lor de şoricei deşi, nava încă nu dădea semne de scufundare. Disperaţi, toţi aceştia au început să le ceară secunzilor navei – ajunşi între timp comandanţi, în mod imperativ, bărci de salvare: o preluare în forţă a comandei navei (reuşită parţial), o zi specială (marţea neagră) de domolire a vitregiei condiţiilor de navigat, reguli speciale de navigaţie cum ar fi abolirea aruncării peste bord a paraziţilor, adică să le redea privilegiile cu care erau obişnuiţi. Lupta continuă!

Ce face între timp echipajul navei? Supravieţuieşte. Matrozii care asigură flotabilitatea navei muncesc disperaţi pentru menţinerea navigabilităţii navei, în timp ce matrozii care freacă puntea  - citeşte freacă menta* - se simt asiguraţi de cîte-o mică vestă de salvare primită ca pomană de la actuala conducere a navei. Ambele categorii de matrozi, au drepturi egale pentru alegerea noului comandant deşi, unii (mentolaţiatorii) sunt numai rezervorul de şoricei adepţi ai noilor şobolani sau, chiar şobolani în devenire!  

Ne scufundăm cu toţii? DA! Chestie de timp, de vremuri, sau de ne / şansă.

* În urmă cu cîteva secole, slugile boierilor erau împărţite pe sarcini: care lucra la moşie, care muncea la grajduri, şi aşa mai departe. Cele mai privilegiate slugi erau slugile care-l serveau pe boier direct în conac = oamenii de casă. Dintre aceste slugi, cele mai apreciate  erau „slugile care frecau menta”. Ce sarcină aveau aceste slugi? Nimic altceva decît să frece cu mentă masa pe care mîncau boierii pentru că faţa de masă încă nu era la ordinea zilei, iar masa pe care mîncau boierii se umplea de tot felul de mirosuri neplăcute de la bucatele şi de la vinul vărsat. Frecătorii de mentă erau apreciaţi pentru că redau mesei un miros plăcut, cel de mentă, frecînd nevinovata izmă creaţă, de tabliile meselor de ospăţ.*  

Între timp, slugile cele mai apreciate au devenit GRĂJDANII, adică nişte şoricei mai speciali care dispuşi fiind să se sacrifice pe altarul noii burghezii proletare, (ilegaliştii care-au condamnat la extincţie elitele navei), nu vor ajunge niciodată, ŞOBOLANI!