În drum spre, aflăm
că în această zonă se găsesc măslini, curmali, smochini și din loc în loc,
ananași. Plus un fruct care nu crește decît aici, cu gust răcoritor, ușor
acrișor, iar n-am fost atent cum se numește J. Și desigur, alt unicat, o miere care nu se găsește
decît pe aici. Olga zice că vine deseori aici, ca să cumpere această miere. Și
eu mă mai întrebam de ce-i dădaca noastră atît de dulce J.
Străbatem cîteva
localități cu iz provincial. Liniște și pace. Într-una din ele, există o
comunitate de norvegieni, care au căpătat dreptul de a construi aici case,
acești oameni fiind prea sastisiți de clima aspră de pe meleagurile lor natale.
Bineînțeles, și pe aici s-au stabilit englezi - tot din motive climaterice -
dar și ruși (de parcă ar lipsi de pe undeva). Am mai întîlnit astfel de
situații și în Malta, și în Catalunia, și în nenumărate locuri pe unde am mai
fost. Să mai spună cineva că omul este statornic prin definiție; eu cred că
omul este nomad prin însăși natura sa, nu?
Așa. Am ajuns la Altea. Încă o localitate care pare că dormitează. Cert
este că la ora la care am ajuns noi, cam 18,30 străzile sunt pustii, terasele
și barurile cască a plictiseală, iar magazinele așteaptă răbdătoare mușteriii.
Dar, este mai mult decît evident farmecul discret al localității. Casele n-au
mai mult de un etaj, maxim două și fără excepție sunt vopsite/văruite în alb;
ordin de la primărie! Străduțele sunt construite în stil arab/maur, adică sunt
înguste. Acest aspect conferă două avantaje: strategic – e complicată lupta
urbană de cucerire și practic – nu prea există spații expuse excesiv la soare,
adică este o umbră plăcută peste tot.
Din loc în loc există cîte-o zonă belvedere către marea cea mare și către
munții înconjurători.
Și către o altă Altea, situată pe versantul unui munte
aflat la ceva distanță de locul unde ne aflăm. Numai că acea altă Altea, este o
exclusivistă deschisă numai unor personalități sau unor potentați. Printre ei,
ca exemplu, Schumacher și Iglesias. Zona este efectiv închisă așa că musafirii
nepoftiți n-au acces...
Altea asta în care ne aflăm noi acum, pămînteni obișnuiți, este de fapt o
zonă boemă, unde feluriți artiști își desfășoară activitatea; pictori,
sculptori, ceramiști, patiseri, apoi artiști care modelează ceara, sau pielea,
sau tot ce vă trece prin cap. Prețurile nu-s exagerate dar, nu știu de ce, din
loc în loc, se văd anunțuri: se venda. Plăcut loc. Vom reveni? Nu prea cred. Acum ne
vom grăbi spre hotel că atît ziua de ieri dar și ziua de azi, ne-au cam secat
rezervele de energie. La un moment dat, în Guadalest, am fost cît pe ce să
renunț la ultima parte a escaladei către turnul cetății. Am reușit totuși cu un
mic efort, să ajung la Belvedere J.
Ajunși la hotel, după ce ne despărțim de Olga, cinăm cumsecade și ne
retragem pe balcon la nește vin șiiii,
vorba Olguței, nește papiroșka. Fătuca de aseară – sau poate alta, își etalează
măiestria la scena de la parter, în fața a vreo 20, poate 30 de spectatori.
Sunetul muzicii sale urcă molcom și pînă la noi, la etajul 10. Ce să spun? Este
plăcut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu