joi, 19 octombrie 2017

Altea

În drum spre, aflăm că în această zonă se găsesc măslini, curmali, smochini și din loc în loc, ananași. Plus un fruct care nu crește decît aici, cu gust răcoritor, ușor acrișor, iar n-am fost atent cum se numește J. Și desigur, alt unicat, o miere care nu se găsește decît pe aici. Olga zice că vine deseori aici, ca să cumpere această miere. Și eu mă mai întrebam de ce-i dădaca noastră atît de dulce J.
Străbatem cîteva localități cu iz provincial. Liniște și pace. Într-una din ele, există o comunitate de norvegieni, care au căpătat dreptul de a construi aici case, acești oameni fiind prea sastisiți de clima aspră de pe meleagurile lor natale. Bineînțeles, și pe aici s-au stabilit englezi - tot din motive climaterice - dar și ruși (de parcă ar lipsi de pe undeva). Am mai întîlnit astfel de situații și în Malta, și în Catalunia, și în nenumărate locuri pe unde am mai fost. Să mai spună cineva că omul este statornic prin definiție; eu cred că omul este nomad prin însăși natura sa, nu?
Așa. Am ajuns la Altea. Încă o localitate care pare că dormitează. Cert este că la ora la care am ajuns noi, cam 18,30 străzile sunt pustii, terasele și barurile cască a plictiseală, iar magazinele așteaptă răbdătoare mușteriii. Dar, este mai mult decît evident farmecul discret al localității. Casele n-au mai mult de un etaj, maxim două și fără excepție sunt vopsite/văruite în alb; ordin de la primărie! Străduțele sunt construite în stil arab/maur, adică sunt înguste. Acest aspect conferă două avantaje: strategic – e complicată lupta urbană de cucerire și practic – nu prea există spații expuse excesiv la soare, adică este o umbră plăcută peste tot. 
Din loc în loc există cîte-o zonă belvedere către marea cea mare și către munții înconjurători. 






Și către o altă Altea, situată pe versantul unui munte aflat la ceva distanță de locul unde ne aflăm. Numai că acea altă Altea, este o exclusivistă deschisă numai unor personalități sau unor potentați. Printre ei, ca exemplu, Schumacher și Iglesias. Zona este efectiv închisă așa că musafirii nepoftiți n-au acces...
Altea asta în care ne aflăm noi acum, pămînteni obișnuiți, este de fapt o zonă boemă, unde feluriți artiști își desfășoară activitatea; pictori, sculptori, ceramiști, patiseri, apoi artiști care modelează ceara, sau pielea, sau tot ce vă trece prin cap. Prețurile nu-s exagerate dar, nu știu de ce, din loc în loc, se văd anunțuri: se venda.  Plăcut loc. Vom reveni? Nu prea cred. Acum ne vom grăbi spre hotel că atît ziua de ieri dar și ziua de azi, ne-au cam secat rezervele de energie. La un moment dat, în Guadalest, am fost cît pe ce să renunț la ultima parte a escaladei către turnul cetății. Am reușit totuși cu un mic efort, să ajung la Belvedere J.

Ajunși la hotel, după ce ne despărțim de Olga, cinăm cumsecade și ne retragem pe  balcon la nește vin șiiii, vorba Olguței, nește papiroșka. Fătuca de aseară – sau poate alta, își etalează măiestria la scena de la parter, în fața a vreo 20, poate 30 de spectatori. Sunetul muzicii sale urcă molcom și pînă la noi, la etajul 10. Ce să spun? Este plăcut... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu