luni, 4 iunie 2012

Curcubeu

Dup-atîta frig şi ploaie, iar se-arată soarele.


În sfîrşit, după aproape două săptămîni de ploaie nesuferită, a ieşit soarele şi prin Bucale. J N-am apucat să văd curcubeul dar, nu mai contează. Important este că vremea şi-a mai venit o lecuţă în fire şi a început să semene a vară. Care vară, iute, iute va trece daaar, pînă atunci, mai e. n-am văzut de prea multe ori curcubeul în viaţa mea dar cele pe care le-am văzut, au fost magnifice. Primul care m-a încîntat a fost la vremea copilăriei, cînd am fost martorul unui fenomen rarisim: jumătate din strada unde locuiam era în plină ploaie, iar cealaltă jumătate era sub tutela unui cer senin încununat cu un splendid curcubeu. Geaba am întrebat-o pe mama ce este acela, că n-am înţeles mai nimic. Abia la şcoală am priceput taina ROGVAIV. Se spune (în popor) că deseori curcubeul, este semn al graţiei cereşti. Aşa să fie? Îmi aduc aminte că şi atunci cînd Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea, a vizitat România a ieşit un imens curcubeu, şi atunci cînd Bush junior a venit la Bucureşti, curcubeul s-a arătat. Îmi vine uneori să cred că pronia divină încă mai ocroteşte România, mult mai mult decît o fac unii dintre români… 

2 comentarii:

  1. da...in sfarsit a venit soarele si la Bucuresti...dar nu ne-a spus si pentru cat timp :)
    cel mai frumos,special curcubeu pe care l-am vazut a fot la Niagara...stropii de apa dusi de briza ajungeau pana pe bulevard si curcubeul o data cu ei...pot spune ca am trecut prin curcubeu...a fost grozav! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curcubeu la Niagara?
      Vreau şi euuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! :)

      Ștergere