vineri, 22 iunie 2012

Plînge inima mea


Am început să mă întreb: de cîte răstimpuri mai are nevoie neamul în sînul căruia m-am născut, pînă va atinge un prag de la care desprinderea de un trecut nefast, să fie atît de dens încît să atingă punctul critic de coagulare viabil către un viitor fast?
La ce margini trebuie să ajungem, pentru a vedea că aşa nu se mai poate?
În aceste momente, aproape oriunde în lume, suntem puşi la colţ.
Cum poate poporul acesta, să-l ia în braţe pe un plagiator?
Am început să mă simt pus la colţ de toţi elogiaturii imposturii, care mă sfidează numărîndu-şi banii (citeşte boabe de grîu nemeritat).
Mă simt ca o frunză în vînt…
Mă doare tîmpla şi cred că încep să consider că şi viaţa mea, a fost zadarnică.
N-am putut contribui cu nimic la bunăstarea neamului meu, din laşitate.
Am preferat să-mi trăiesc viaţa sperînd că alţii! vor duce acest război în numele meu.
Am greşit şi recunosc: sînt vinovat.
Mă apropii de marea trecere, cu o singură satisfacţie: l-am ferit pe fiul meu de această umilinţă.
Cel puţin, aşa îmi place să cred.
Sînt stingher

2 comentarii:

  1. Tibi, nici o viata nu e zadarnica. Crede-ma pe cuvant, da ?
    Inca mai este timp. Si inca mai sunt oameni. Eu am gasit cativa si din cauza lor sau datorita lor ma indarjesc sa-mi sterg lacrimile si sa cred mai departe.
    ...
    Sa mai zica cineva ca n-a avut dreptate. Caragiale.

    http://www.youtube.com/watch?v=-b9U5jKxT58

    ...
    P.S.
    Nu pot sa dau like la un articol ce are un titlu ca acesta al tau si sunt sigura ca intelegi.
    De fapt, nici nu cred foarte mult in like-uri, dar asta e alta discutie. Hai, zambet tie. Cumva va fi posibil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru coment, Lotuşica dragă.
      Ceea ce sper eu, este ca cei care vor ajunge la concluzia mea, să poată să spună: AM GREŞIT.

      Ștergere