Cum se face un haiku-cerc duzinal? Iată:
se iau douăsprezece cuvinte vrăjite de psi, şi se alcătuieşte cîte-o strofă de trei versuri după tipicul haiku: cinci, şapte, cinci silabe.
Fiecare strofă începe cu unul dintre aceste cuvinte menţionat cu litere subliniate şi conţine alt cuvînt dintre cele propuse menţionat cu litere italice.
Ultima strofă începe cu ultimul cuvînt şi are în interior primul cuvînt. Simplu?
- – -
Mărgăritare
sclipind rece-n lumină
pandant palid: nea.
Rece flacără
arzînd de vină stă-n miez
de lut: e păcat?
Miez de lacrimă
tăiată în două e
jumătate om.
Jumătate tu
jumătate eu sigur
formăm un nesaţ.
Nesaţ de amor
întreaga noapte un trup
cîntăm unison.
Întreaga noastră
iubire umbră goală
orgie-n eter.
Goală de gînduri
e sigur inima mea
cînd nu eşti în ea.
Sigur şi neclar
rămîne-va o urmă
din vis nemurit.
Urmă vuind clar
de gemetele celor
ce mor prăduind.
Prăduind amor
umbră de nelegiuit
rămîi împietrit.
Umbra privirii
lunecă-n umeri la sîn
cu vii străluciri.
Umeri şi sîni dalbi
şir de mărgăritare
lucind infinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu