Mama

O prietenă foarte bună de pe internet, doamna Gina, mi-a spus un adevăr care m-a luminat inclusiv pe mine, marele iubitor al femeii: cum poţi să exişti şi să nu iubeşti femeia? Sărut mîna dragă doamnă, pentru această formulă condensată care celebrează existenţa în toate corolarele sale de fiinţare.

Instinctul matern este motorul care mişcă lumea, indiferent ce vor spune adepţii – şi adeptele! ideii de macho. Inclusiv în lumea necuvîntătoarelor - credem noi, oamenii că-s necuvîntătoare, ha ha - instinctul matern este formidabil!

Mama este cea care ne aduce pe lume, mama este cea care ne învaţă în primii noştri ani de fiinţare ce este lumea şi cum trebuie să ne adaptăm ei, mama este cea care ne iubeşte necondiţionat şi veghează deseori cu preţul liniştii sale, la dezvoltarea noastră ulterioară. În faţa mamei rămînem copii, chiar şi dacă la rîndul nostru, avem deja copii.  

Nu contest rolul tatălui în această ecuaţie, nicidecum. Nici prin cap nu-mi trece să minimalizez rolul tatălui, începînd de la momentul curtării EL+EA, la iubirea lor, la dragostea lor, la conceperea noilor vieţi, la creşterea şi educarea fructului iubirii lor. Nici vorbă de aşa ceva! Şi nici măcar despre acest lucru nu doresc să discut aici şi acum. Mi se par destul de clare astfel de lucruri.

Am o altă durere: ce ne facem cu fetiţele care devin înainte de vreme, MAME? Ce-s aceste fetiţe care au cunoscut cu brutalitate ieşirea din ciclul normal de dezvoltare, fetiţe abuzate din diverse motive şi nu vreau să insist pe acest subiect. Chiar, nu vreau.

În momentul în care aceste păpuşi, devin purtătoare ale unor noi vieţi, după ce nasc, sunt mame, sau numai copii care s-au jucat prea adesea fără voia lor infantilă, de-a mama şi de-a tata? Aceste fetiţe care încă nu şi-au încheiat copilăria, adolescenţa, tinereţea şi nasc, pot să fie mame? Sau nu sunt decît copii care au nascut copii? Ce sunt aceste fetiţe care iată, de multe ori nu depăşesc o duzină de ani din existenţa  lor? MAME?