La umbra fetelor în floare, regal curat de marcel proust, sînt împlinit şi nu mă doare, că poate-am devenit, vetust. Ţintesc cu paşii spre lumină iar vorbele nu-mi sunt
de lemn; tu eşti iubire, o divină, şi către tine mă
îndemn. În viaţa noastră multe ramuri
s-au împletit într-un destin: corola falnicelor flamuri născute dintru-un alb, suspin: „plînge cerul către
mine cu mirifica sa ploaie dar eu nu
plîng către cer cu-ale mele lacrimi zoaie; de e ploaie sau doar zoaie nu voi
şti-o niciodată; nici nu sper nici nu disper: ce e scris, e doar de bine.” La
umbra fetelor care-nfloresc, şi-n lume-şi fac intrarea, îţi spun din nou că te iubesc: Silvia mea, doar TU eşti
zarea!
- - -
Aceste slove se înscriu în "duzina de cuvinte" găzduită de psi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu