A blogui, bloguire

Reiau subiectul acesta, nu ştiu pentru a cîta oară. Nu mai caut prin arhive, sper că sînt consecvent în ce gîndesc şi afirm. Nu voi face nici măcar o minimă clasificare a tipurilor de blog pe care le-am întîlnit şi frecventat pînă acum (nişă, integralist, politic, literar, etc), că despre ierarhizare, nici măcar nu poate fi vorba. Cel mai bun exemplu este chiar Zelist şi nu insist pentru că ştiţi (aproape) cu toţii despre ce este vorba.

Deci. Orice blog are cititori. Mai mulţi sau mai puţini, nu contează, acum. Cititorii - indiferent dacă-s constanţi sau numai ocazionali - sunt de două feluri mari şi foarte clare: comentatori activi sau tăcuţi.

Fac parte din ambele categorii de cititori şi ştiu sigur că şi alţi bloggeri procedează la fel, din diverse motive  cum ar fi de exemplu, timp, interes faţă de subiect, acord sau dezacord faţă de modul de abordare, orientarea socială sau politică a proprietarului blogului, şamd.

S-a întîmplat în istoria de peste trei ani de zile a blogului, să încheg uneori cîte-o micuţă comunitate. Cum s-a închegat, aşa s-a spulberat. Nu ştiu motivele şi nici nu m-am preocupat prea mult de acest lucru. Nu spun că acest lucru nu m-a afectat. M-a afectat însă, am învăţat cu timpul să trec peste orgoliu şi să merg mai departe deşi, nu ştiu de cîte ori am fost tentat să spun punct blogărelii. N-am pus punct şi cred că bine am făcut.

Ştiu precis că printre multele fleacuri pe care le-am etalat cu nonşalanţă pe acest blog, am scris şi despre  lucruri minunate cum ar fi în special cărţile pe care le-am citit sau scurtele excursii pe care le-am făcut. De asemenea, am etalat fotografii din care unele sunt chiar grozave, sau am versificat uneori cu rime şchioape gînduri fugare, dar ştiu că unele versuri sunt chiar reuşite.

Se întîmplă uneori, ca unele dintre articolele mele să fie cufundate într-o tăcere care sincer să fiu, nu-mi pică tocmai bine dar, nici nu mă mai descurajează. Desigur că am şi eu momente de îndoială, uneori mi se pare că ceea ce fac eu aici este pueril, la limita şcolărescului dar, sincer, sînt destul de mîndru cînd constat că unele dintre lucrurile spuse de mine aici, pe acest blog, sunt noutăţi absolute pentru o parte dintre cei care-mi frecventează blogul, iar acest lucru mă motivează să merg mai departe.

Ce am avut de spus despre mine am spus la rubrica respectivă, iar cei care au intrat cu mine în dialog, au aflat mult mai multe decît intenţionasem eu  vreodată, să spun. După cum aţi constatat singuri, blogul meu este deschis, nu practic moderarea preventivă şi am spus de ce: pe acest blog intră să citească oricine vrea, rămîne  la comentarii numai cine vreau eu. N-am decît vreo trei inşi băgaţi la spam în aproape 40 de luni de zile aşa că, loc mai am acolo 

Concluzionez pe scurt: blogul merge mai departe, cu sau  fără comentarii. În afară de Clubul psi şi uneori la MFC, nu mai particip la alte blogginguri interactive. N-am orar fix de publicare deşi intenţionasem aşa ceva la un moment dat, şi n-am nici o direcţie anume stabilită. Blogul rămîne aşa cum este acum deşi, altceva intenţionasem atît la început, cît şi pe parcurs. Deci, dacă vă place ghiveciul preparat pe acest blog, serviţi-vă fără reţinere şi dacă aveţi ceva de comentat, vă rog să nu ezitaţi chiar dacă, nu este obligatoriu să mă lăsaţi şi pe mine să aflu ce gîndiţi despre operele mele  Pentru cunoscători, ţuc şi hug!