Reveniţi în port, ne plimbăm alene prin bazar. Ţin ochii în
pămînt, pentru că ştiu prea bine ce se întîmplă: cum ţi-a prins privirea,
negustorul te asaltează şi se ţine scai după tine, doar-doar te-o convinge să
cumperi ceva. Eu m-am lămurit că nu găsesc ce-mi trebuie mie dar Silvia, musai
vrea o geantă-gen-plajă. Se opreşte, alege una, iar negustorul, un tinerel
măsliniu la chip, spune fără să clipească: - 20 L.T. - 10, zic eu. – 15, spune
tuciuriul. Scot 12 şi i le arăt, în timp ce fac primul pas pentru a-mi vedea de
drum. Imediat, negustorul înşfacă banii şi Silvia îşi poate lua geanta. Care va
să zică, ne-am tîrguit J.
Ne mai plimbăm puţin prin oraş. Căldura a devenit sufocantă
deci, musai să ne adăpostim la o terasă, ceva-cumva. Dibuim bulevardul Ataturc,
plin de terase care gem de lume. Este vremea prînzului aşa căăă. Găsim o masă
liberă, întreb prudent dacă este permis fumatul şi primesc răspuns afirmativ.
Vine un alt „nene” şi-mi arată anunţul: Sigara Icilmes (sau cam aşa ceva);
protestez arătînd către cel care-mi permisese şi minune, primesc acceptul.
Buuuun. Lista în turcă nu-mi spune nimic, traduserea în engleză cam la fel,
norocul meu este că bucatele sunt fotografiate şi chiar şi mai bine, sunt
preparate chiar în faţa noastră aşa că, nu-i greu să alegem. Remarc o
delicatesă: maţe de miel (kuzu kokores) la rotisor; cerem, gustăm, nu-i de noi.
Luăm peşte (barbun şi doradă regală) asezonat cumsecade cu zacuscă, salată şi
iaurt lîngă care vinul merge de minune. Bineînţeles în loc de pîine ni se aduce
delicioasa lipie. E limpede că suntem la Mediterana. Ca şi în Catalunia sau în
Israel, mîncarea are o savoare aparte: alte plante, alte mirodenii, alte reţete
la gătit (rotisorul funcţionează cu lemn, nu cu electricitate!). Altă lume!
Noi, românii, suntem aşezaţi la graniţa dintre est şi vest.
Dacă politeţea, otomană de exemplu, este înţeleasă ca slugărnicie, noi ne-am
însuşit slugărnicia şi am dus politeţea în derizoriu. Din Apus, am copiat numai
hibele, nu şi cinstea, exactitatea, punctualitatea, etc. Ce am devenit? Suma
relelor şi negarea valorilor din fiecare cultură în parte. Nu ne place să
recunoaştem dar, asta suntem: o corcitură nereuşită. Şi acum, blamaţi-mă!
Revenind la masa de prînz. Nu-s deloc un gurmand, ba chiar
mă pot abţine, dacă n-am încotro fără să mă plîng; în schimb, sînt un gourmet
şi-un pofticios peste măsură. Ospătarii au înţeles repejor că nu pot consuma
tot ce comand. Nu este vorba numai despre plata porţiilor neconsumate. Am
înţeles că ei chiar se bucură dacă mîncarea lor este apreciată şi nu se supără
pe care care o critică; ba, îi ascultă chiar cu atenţie.
Sfat: nu vorbiţi de rău în Turcia în limba română, sperînd
că nu veţi fi înţeleşi. Ştiu bine ce spun!
Reveniţi la hotel, constat că nu funcţionează lumina la baie
(printre altele dar, nu mă complic; oricum, mîine dimineaţă plecăm). Anunţ la
recepţie şi problema se rezolvă promt. Tot promp i-am dat şi eu meşterului,
două lire ciubuc.
La somn, că mîine avem zi lungă şi încă nici nu ştim cît de
grea va fi.
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu