După alte cinci ore de mers pe o autostradă aflată pe
alocuri în suferinţă, ajungem la hotel. De data asta, suntem cazaţi omeneşte.
Acum înţelegem de ce-am fost cazaţi în condiţii mizerabile pînă acum. Cu o
candoare perfecta, doamna ghid ne liniştiştise pe drum: „- n-am avut niciodată
probleme cu cazarea la Ankara; o lege specială nu le pemite hotelierilor
cazarea străinilor, decît în condiţii foarte bune”. Deci, aşa: mai şi bubuie pe
deasupra, nu este doar incompetentă. Asta e.
Ghinionul nostru este că Ankara, nefiind tocmai o destinaţie
turistică, încremeneşte pe la ora 22, adică exact ora la care am ajuns noi. Nu
mai avem nici chef, nici energie pentru a trece în revistă cele cîteva vestigii
cum ar fi Coloana lui Iulian, Băile romane, Templul lui Augustus, sau Moscheea
Haci Bayram Camii, ridicată în secolul al XV-lea. Găsim în centru o plăcintărie
de unde tîrguim o cină frugală. Mai bine decît nimic.
Nu-i de zăbovit prea multă vreme pe străzi. Turcii se uită
la noi de parcă n-ar mai fi văzut oameni niciodată. Se pare că pe aici,
europenizarea n-a prins rădăcini. Femeile sunt tratate foarte rău, nu prea au
voie să iasă din casă, iar cele cîteva care se încumetă să aibă o sursă de
venit independentă (o slujbă) sunt ostracizate; chiar şi turistele sunt privite
cu ostilitate. La hotel cu noi, că ochisem la barul de lîngă recepţie nişte
bere.
După un somn în condiţii omeneşti şi după o baie bună, găsim
un mic dejun cumsecade şi ne ospătăm copios. La autocar, izbucneşte iar,
cearta. Grupul de zgomote vrea musai la Mausoleul lui Ataturc pe care-l văzusem
aseară din autocar, pe dinafară. Ceilalţi, ar fi dispuşi să renunţe pentru a
mai prinde deschis Top Kapî (care închide porţile la ora 18). Nouă oricum nu ne
mai pasă. Cu sau fără mausoleu, ce-am avut de văzut – Cappadocia – am văzut.
Pînă la urmă, doamna ghid pune piciorul în prag şi ne
aşternem la drum. E de bine: nici mausoleul nu l-am văzut, nici la Top Kapî
n-am ajuns la timp. Sfînta Sofia este închisă pe motiv că-i zi de luni, dar
intrăm la Moscheea Albastră. Impresionantă! Pozele mele sunt foarte neclare,
cred că trebuie să-mi iau alt aparat. Lume multă, musulmani majoritatea. Cîţiva
se prosternează şi fac temenele adînci prinşi într-o rugăciune aproape de
extaz.
Ne adunăm la autocar şi purcedem către hotel. Noroc cu
puştiul acela cu telefonul cu gsp că
altfel am mai fi rătăcit în căutarea hotelului chiar şi acum. Bineînţeles că
ajungem noaptea şi bineînţeles că nu mai găsim aproape nimic pentru că suntem
cazaţi la o distanţă de zece kilometri de centrul vechi. Măcar hotelul este
destul de bun, ne odihnim şi ne calmăm nervii. Mai este şi mîine o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu