Cum am avut ca de obicei timp limitat (suficient de data
asta) după ce coborîm din Castelul de la Uchisar, mai avem vreme de o cafea. Ai
de unde alege. Terase şi restaurante la tot pasul. Ne strecurăm printre
tarabele cu artizanat şi cu fructe din producţia localnicilor, ne aşezăm la o
terasă mititică cu doar două mese şi încep tîrguiala cu turcaleţul. În afară de
turceşte nu ştie decît vreo două boabe englezeşte dar nu pricep absolut nimic.
Şi atunci, am ideea salvatoare!
Iupiiiiiu, scot agenda unde îmi notasem învăţăturile dragei
Gabriela în materie de cafea şi fălos nevoie mare, spun: ORTA ŞEKERLI (cafea
mediu dulce); un pic supărat îmi corectează pronunţia dar, după vreo zece
minute ne aduce două cafele mititele dar buneeee, buneeee de numa-numa J.
Nici preţul (afişat) nu-i tocmai de colea: 15 lire turceşti cu ciubuc cu tot.
Dar, a meritat.
Mergem spre autocar, unde minune: s-a modificat schimbarea.
Nu plecăm mai departe ci, avem parte de o surpriză: vom merge la magazinul unei
fabrici de haine din piele, unde vom avea parte de o prezentare de modă după
care, ne vom opri să mîncăm la un restaurant All Inclusiv la preţul de 12 TL de
persoană. Sună apetisant!
Coborîm încetişor pe lîngă Valea Porumbeilor, un loc absolut
fascinant. Pe versantul muntelui
calcaros, acolo unde oamenii n-au putut să-şi amenajeze locuinţele săpate în
stîncă, le-au amenajat pentru porumbei (şi alte zburătoare) în speranţa că
acestea vor fertiliza solul. Ceea ce parţial s-a întîmplat şi se întîmplă în
continuare. Deosebit de ingenios!
Prezentarea de modă nu este cine ştie ce; hainele şi gecile
din piele de miel sunt de trei calităţi şi par destul de atractive dar, cu
toată reducerea de 50 % promisă, sunt scumpe foc. Chiar nu-s dispus să plătesc
1500 RON pe o geacă subţirică şi mititică din piele. Nici alţii nu par
interesaţi aşa că, ioc comision pentru doamna ghid, aşa cum sugerează echipa de
zgomote a autocarului J.
Masa în schimb, a fost foarte bună. Deşi felul principal a
fost numai kebap de pui, cele patru feluri de garnituri la discreţie, sosurile
şi salata verde, cele două feluri de ciorbă-supă-cremă, cele nu ştiu cîte
fel-de-fel de feluri de dulce şi de fructe + pîine din belşug, ar fi putut
mulţumi orice gurmand sau chiar gourmet. Chiar nu i-am înţeles pe cei care au
vociferat. Normal, vinul şi apa le-am plătit separat.
Nu departe de aici, sunt celebrele biserici creştine săpate
în stîncă. În apropiere de ele, s-a dezvoltat o mică staţiune de lux, unde
unele hoteluri şi chiar reşedinţe sunt construite direct în peşterile din
munte, iar unele dintre ele au şi adăogiri de tip mai modern. Chiar şi
restaurante se văd în aceste peşteri
naturale. Am înţeles însă că preţurile pe aici, sunt destul de piperate.
Amatorii de zbor cu balonul cu aer cald, îşi pot pune curajul la încercare
contra a 50-60 euro ½ h. Sînt şi terase normale, unde probabil că am fi prînzit
dacă nu ne-am fi oprit pentru prezentarea de pielărie (în treacăt fie spus,
cele cîteva fete şi manechinul din dotare chiar s-au mişcat bine pe scenă). Am
ajuns.
Acest ansamblu este
mult prea interesant şi nu cred că trebuie tratat cu superficialitate. De
aceea, prefer să vă dau legătura la Creştin ortodox unde veţi găsi
explicaţii calificate şi poze mult mai reuşite decît ale mele. Eu nu pot spune
decît că i-am mulţumit lui Dumnezeu că ne-a permis ca aflaţi pe pămînt islamic,
să ne rugăm în Sfînta zi de Paşte în faţa cîtorva icoane creştine. Hristos a Înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu