Am revenit (aseară). Le mulţumesc tuturor celor care mi-au vizitat blogul şi tuturor celor care mi-au lăsat mesaje. După ce voi descărca fotografiile, clipurile şi după ce voi transcrie ce merită transcris din agendă, voi povesti celor interesaţi ce-am văzut noi, prin Turcia. Voi povesti mai cu seamă lucrurile frumoase şi interesante, (aproape) trecînd sub tăcere neplăcerile suferite. Cert este un lucru: Turcia nu mai este DELOC! ceea ce ştiam eu despre ea, mai cu seamă că au trecut 21 de ani de cînd am vizitat (numai) Istanbul.
Foarte pe scurt, Turcia este o ţară fabuloasă aflată în plină dezvoltare şi care abia acum a început să-şi valorifice imensul potenţial turistic. Sunt obiceiuri diferite de la loc la loc, de exemplu Istanbul este foarte tolerant cu europenii, Ankara ceva mai puţin (ca să nu spun intolerant) iar Konia, este undeva la mijloc. Infrastructura este bună pe alocuri, excelentă în preajma Istanbul şi Ankara, şi lasă mult de dorit în zonele mai izolate. Multe drumuri sunt în reparaţie, iar limitările de viteză frecvente; de aceea, distanţe relativ scurte, se parcurg în timp destul de lung. Peisajele sunt însă foarte frumoase şi destul de variate aşa că, dacă ai ceva imaginaţie, nu te plictiseşti.
Abia ajuns aici am priceput de ce-s pline magazinele noastre, cu produse agroalimentare turceşti: solul arid este transformat (ca în Israel) cu răbdare şi pricepere, în sol roditor. Cîmpiile aşezate pe sol calcaros sunt irigate cu migală şi peste tot verdele culturilor străluceşte la soare; nu prea există pîrloage, dese turme de cornute mari şi mici pasc peste tot iarba puţină. Aşa se şi explică de ce, de aproape 30 de ani de zile, Turcia îşi satisface necesarul de consum propriu şi exportă masiv în ţări care-şi neglijează agricultura. Peste tot industria lucrează din plin, iar activitatea portuară este în flux continuu.
Dar ce m-a impresionat cel mai mult, este un vast program de împădurire. De-a lungul celor cîteva mii de kilometri străbătuţi, peste tot, dar absolut peste TOT! erau plantaţi copăcei de-o şchioapă. Cum să n-aibă un viitor sigur, un astfel de popor şi o astfel de ţară?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu