Intrînd în oraş dinspre sud, observ mai întîi de toate că
este foarte aglomerat şi foarte animat. Este un oraş cosmopolit, spune doamna
ghid, deşi Konia este cel mai religios oraş conservator din Turcia. Pe străzi,
văd femei înveşmîntate în costumele acelea negre din care nu li se văd decît
ochii dar şi fete tinere care-s îmbrăcate elegant. Singurul care are dreptul de
a se pronunţa cum se îmbracă femeia, este bărbatul (sau tatăl, unchiul,
fratele) său. Mda.
Oraşul este populat de circa şase sute de mii de locuitori
dintre care circa 50.000, studenţi! Important centru rutier şi lucru important
pentru cei care vor să ajungă aici direct, are în apropiere un aeroport. Este
foarte cald şi lumea se plimbă pe străzi sau umple pînă la refuz parcul central
prevăzut cu fîntîni arteziene, şi terasele. Timp de aproape opt sute de ani,
Konia a fost oraşul dervişilor, pînă în 1920 cînd Ordinul Dervişilor Rotitori a
fost interzis.
Unele studii arheologice afirmă că oraşul a fost întemeiat
de frigieni în urmă cu mai bine de 3500 de ani î. de Hr. şi se numea Iconium.
Se pare că această citadelă a fost printre primele care au adoptat
creştinismul. Chiar mi s-a părut la un moment dat, că observ din mersul
autocarului, o cruce pe o clădire destul de modestă şi fantezia mi-a dictat că
poate, poate, acolo este o biserică creştină. Doamna ghid, a păstrat tăcerea
despre acest subiect, spunîndu-ne în schimb că acest oraş a fost capitala
turcilor Seljuc (selgiucizi).
Reperăm pînă la urmă cupola verde a Mausoleului lui Jamal al-Din Rumi, cunoscut si ca Mevlana şi după ce ne dăm întîlnire la autocar peste circa două ceasuri ne
răspîndim care-ncotro. Sigur că mai întîi de toate, intrăm la mausoleu. După
cum se ştie, în bisericile otomane descălţatul este obligatoriu numai că aici,
s-a mers pe altă variantă: am primit nişte cipici din plastic cu elastic, pe
care i-am tras peste încălţăminte. Pentru comparaţie, la Moscheea albastră, am
primit cîte-o pungă de plastic în care să ne punem încălţămintea...
Locul forfoteşte de lume mai ales musulmani, pentru că acest
aşezămînt este un faimos loc de pelerinaj pentru credincioşi. Moscheea este
înconjurată pe trei laturi de chiliile călugărilor, iar într-un colţ este
bucătăria şi sala de mese a dervişilor rotitori. Întregul aşezămînt este situat
pe platoul unui parc destul de mare, parc cu numeroase alei care trasează
drumuri încrucişate, printre ronduri de flori, şi copăcei tineri. Într-un colţ,
un chioşc oferă sucuri celor însetaţi şi dulciuri sau crănţănele celor
flămînzi, la preţuri modice. Chiar şi biletul de intrare a fost aici cel mai ieftin din toată Turcia, iar pentru
pensionari intrarea este gratuită.
În interior este răcoare şi de asemenea aglomeraţie dar te
cuprinde un sentiment de linişte şi pace. Nu trebuie musai să fii musulman ca
să fii cuprins de pioşenie. Sau mă rog, aşa i se pare ecumenistului din mine.
Cert este că n-am văzut nici-un musulman care să ne privească chiorîş pe noi,
cei de altă confesiune. Moscheea nu este chiar atît de mare cum îmi imaginasem
dar nici prea mică nu este. Şi nu adăposteşte numai mormîntul lui Mevlana.
Cîteva paşale au onoarea de a împărţi cu marele sufist acest loc de veşnică
odihnă; nu ştiu după ce criterii...
Cum nu prea mai avem ce face pe aici iar timp mai avem,
ochim chiar lîngă zidul aşezămîntului religios dar în afară, un restaurant
îmbietor. Intrăm, eu cer o ciorbă şi
două feluri de mîncare arătînd cu degetul pe lista scrisă în limba turcă şi în
engleză. Numai că ospătarul nu ştie decît turca şi germana J
. Dacă ajungeţi vreodată pe acolo, ospătaţi-vă cu işkembe: un soi de burtă de
vită prăjită şi inundată cu un sos picant de roşii excelent, asezonată cu
zacuscă, iaurt şi salată + nişte cubuleţe de pîine amestecate în sosul generos.
Nici friptura de vacă a lui Silvia nu a fost rea deloc, dovadă este că a mîncat
din ea chiar şi o pisică grasă pripăşită pe aici J. No alchool aşadar, la
adăpat apă cu noi J. La final de tot, primim din partea casei cîte-un
phar cu vestitul ceai roşu, turcesc.
După ce dăm o scurtă raită pe la magazinul de suvenire, la
drum! că mai avem 230 de kilometri pînă la locul de popas, Nevşehir.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu