În raport cu lumea

“- Nu vreţi să-mi spuneţi ce s-a întîmplat atunci, de aţi fost aşa de brusc, aşa de retezător?

 - Nu mai ştiu, nu-mi mai aduc aminte. Oi fi fost plictisit, oi fi fost supărat. Nu mai ţin minte. Dar, drept să-ţi spun, nu-mi pare rău. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu prea prevenitor cu oamenii, nici cu cei mai dragi. Mai ales cu ei, nu. îmi spun că, din o sută de ghionţi aruncaţi la întîmplare, se vor găsi doi care să cadă bine şi să rodească. Cînd umblu prin iarbă, nu bag de seamă să nu strivesc un fir de iarbă sau să nu calc un gîndac. Pămîntului nu-i place să ai asemenea atenţii delicate cu el. Calcă, striveşte cît pofteşti – pe urma ta, rădăcini vor continua să crească, dacă sunt rădăcini. Cînd umbli pe pămînt, umbli pe pămînt. Cînd umbli între oameni, umblă între oameni. Puţin (cam) orbeşte. Nu strică. Vei doborî poate unele lucruri – pe cele debile. Dar le vei fertiliza pe celelalte. A mînca ‘vacă turbată’ e un exerciţiu indispensabil. Nu mi l-am cruţat mie şi n-am să-l cruţ nimănui, mai ales atunci cînd se întîmplă să-mi fie drag. E un aliment tonic. Scrîşneşti şi mergi mai departe.”

Scurt fragment din romanul Cum am devenit huligan de Mihail Sebastian iar această părere abruptă îi aparţine lui Ghiţă Blidaru. Voi, ce părere aveţi ?

Despre

Nu ştiu cum se face dar, prea bun sau prea priceput la matematică n-am fost, niciodată. Nici la geografie nu am fost prea bun, nici la istorie, nici la alte materii obligatorii cînd am fost eu, elev. Ba, dacă ar fi să fiu sincer, am fost un chiulangiu, notoriu. Băăă, - era lozinca acelor vremuri ale tinereţii mele - băăă, fiţi băieţi deştepţi că e plină ţara de ingineri. Inginerii vechi, munceau la canal (care canal? pot întreba tinerii ?) Inginerii noi, erau ingineri făcuţi pe puncte, dar cine mai ştie cum se acordau atunci, acele puncte? Hai să vă spun. Se acordau acele puncte  atunci, exact cum se acordă acum, diplomele marca SH. Nu ştiţi ce înseamnă SH? Vă spun şi asta: SH sunt iniţialele domnului Spiru Haret, reformatorul învăţămîntului românesc din secolul al XVIII-lea.  În secolul în care trăim,  pardon în primul secol al mileniului XXX, diplomadiada a revenit în mare forţă. Pe puncte. Asta pentru că domnul Bondrea, informator al securităţii ceauşiste, a pus bazele unei universităţi în care principalul scop, este acordarea de diplome pe bandă rulantă, tuturor nulităţilor care îşi doresc aşa ceva. Practică care (uuups!) a devenit literă de lege în toate universităţile, fie ele de stat, auuuu, ba – adică particolere. Apoi, a venit un cretin, domnul Funeriu, om şcolit prin străinătăţuri, om care a obţinut un doctorat condus de un cîştigător al unui premiu Nobel pentru ştiinţă, să pună punct acestei practici. Mare greşeală a făcut. Nu ? A avut acest Funeriu, îndrăzneala de a pune degetul pe rană, şi a reuşit să arate că, noile generaţii de tineri sunt pur şi simplu, analfabete, pentru că nu e aşa, ce poate să-l înveţe pe un tînăr un posesor de diplomă luată pe puncte ? Numai faptul că, poţi deveni un profesor care proferează şi profesează în continuare, neştiinţa. Îndobitocirea. Alinierea la neant. Topirea viitorului într-un perpetuu azi. Moartea trecutului din care ar trebui să învăţăm, cîte ceva. Acum. Revin la ce spuneam la început. Am fost un elev mediocru. Dar. Am avut parte de dascăli adevăraţi, dascăli care m-au învăţat să învăţ. Dascăli care mi-au dat cel mai preţios dar din lume: ştiinţa de a deveni, autodidact.  Dascăli care mi-au insuflat dorinţa de cunoaştere. Dascăli care mi-ai deschis orizontul. Unde sunt acum aceşti dascăli? În persoana abramburicăi care propune ca toţi nătîngii care nu au luat bacul, să fie admişi în facultăţile de tip Bondrea ?

Basm

   “Dacă în univers ar fi existat numai pietre şi zei, se spune într-un basm chinezesc, atunci justiţia nu s-ar fi născut niciodată. Într-o zi însă, coborînd pe pămînt, Zeul cel Mare s-a aşezat pe o stîncă să se odihnească. Pe locul ales crescuse o plantă cu spini. Împăratul Cerului a făcut vinovată stînca, dar, vrînd s-o pedepsească, şi-a dat seama că ea nu poate simţi. Atunci a strecurat în trupul pietrei o fărîmă din sufletul său. Aşa s-a născut omul, o piatră însufleţită, şi o dată cu el vina şi pedeapsa şi-au făcut loc în sînul existenţei. Omul, la rîndu-i, a introdus totul în scenarii morale fictive, în care orice lucru se mişcă şi trăieşte după logica de basm a plăţii şi răsplăţii. De atunci noi batem obiectele pentru a repara simţul dreptăţii lezat al copiilor şi pedepsim animalele după o mentalitate pe care ne placem să o credem şi  a lor. Proiectăm totul într-o lume de convenţii pe care existenţa neînsufleţită şi deopotrivă conştiinţa nemărginită le transformă de îndată în neant. Căci pedeapsa şi vina nu există nici în absenţa conştiinţei, nici în prezenţa ei infinită. Iar o conştiinţă facută să persevereze numai pentru a şti ce-i pedeapsa nu există decît în infernul creat de spiritul revendicativ al etosului justiţiei.”
            Am extras acest scurt fragment din cartea domnului Gabriel Liiceanu, “Tragicul – o fenomenologie a limitei şi depăşirii” / Humanitas / 2005 / pp 109-110.
            Mă întreb şi vă întreb : cît sau măcar ce înţelege cel pedepsit din intenţia celui care pedepseşte ? A pedepsi ne vine de la cuvîntul grecesc epedeisa, care însemna “a educa”, a-i învăţa pe copii, acest verb fiind un derivat al substantivului pais – copil. Cu vremea, înţelesul acestui cuvînt a fost denaturat  de “educatorii” care aplicînd principiul “bataia e ruptă din rai” au transformat educaţia în bătaie, iar bătaia în loc să mai educe, a devenit pedeapsă. Deci ?
            Notă. Pentru înţelesul cuvîntului epedeisa m-am inspirat din “Cuvintelnic fără frontiere” / Andrei Cornea / Polirom / 2002.

Cum vă informaţi ?

- Ameninţările ?

- Sigur. Televizorul, de exemplu.

- Televizorul ?

- Sigur. Unde credeţi că se află în acest moment milioane de americani, de italieni, de francezi, de japonezi şi aşa mai departe ? Se uită la televizor, tembelizaţi. Nu gîndesc. Nu se mişcă. Se uită şi atîta. Televizorul gîndeşte pentru ei, se mişcă pentru ei, trăieşte pentru ei. Trăieşte ? Îi otrăveşte cu idioţenia lui şi ei nu-şi dau seama. Îi face apatici, dar ei nu-şi dau seama. De ce se uită, se uită şi iar se uită ? Toate pericolele lumii sînt închise în cutia asta blestemată care stă în mijlocul casei ca un altar şi toţi îngenunchează muţi în faţa acelui altar. Orice Hitler ar putea să transforme prin televiziune o naţiune paşnică într-o haită de fiare : mitingurile sale, ochii săi, ar putea intra în orice sufragerie, în fiecare dormitor, şi n-ar mai fi nevoie să mergi undeva ca să-l asculţi sau să-l vezi. Totuşi, ei nu stiu asta, nu bănuiesc nimic, nici măcar nu se gîndesc de ce se uită; se uită şi gata. (…)

            – Foarte bine, domnule Bradbury, dar datoria jurnalistului nu este să exalte fărîma de frumos care există, ci aceea de a căuta răul, urîtul şi să-l denunţe. Datoria omului nu este aceea de a se mulţumi, este aceea de a se răzvrăti. Numai prin revoltă se poate afla adevărul.

            – Dar într-un anumit moment trebuie să găseşti acel adevăr. Vine o vreme cînd societatea spune jurnalistului, OK, băiete, totul e în regulă, e perfect. Dar, devreme ce eşti aşa de grozav şi dai în stînga şi-n dreapta aşa de bine, devreme ce ai stricat totul, toate speranţele noastre, iluziile noastre, explică-ne cum să ni le refacem. Atunci, draga mea, ori spui cum să se refacă ori închizi prăvălia. Au atacat mult societatea, cu un entuziasm de balic. Dar nu poţi fi balic o veşnicie. Balicii au întotdeauna febră şi nu poţi să ai febră o veşnicie. Febra este o boală, iar boala nu este veşnică. Atunci cînd termometrul urcă la patruzeci şi unu de grade, sau mori sau te vindeci”.

            Au trecut aproape cinci decenii de cînd Ray Bradbury a spus acest adevăr dureros, într-un interviu acordat excelentei jurnaliste care a fost Oriana Fallaci. (Dacă soarele moare / editura Dacia / 1981 / pag. 23 şi 25)

            Vi se pare actual?

            “Televiziunea, prin urmare, ŞTIE că poate determina gusturile publicului fără nevoia de a li se adecva în mod servil. În regim de liberă concurenţă, ea se adaptează, bineînţeles, unei legi a cereri şi a ofertei, dar nu faţă de public, ci faţă de comanditari : educă publicul potrivit intenţiilor comanditarilor”, spune Umberto Eco (Apocaliptici şi integraţi – comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă / Polirom / 2008 / pag.341) .

            Vi se pare cunoscută această metodă ?

Alteritatea EU-lui

             Nu ştiu, dar nici nu cred că în fiecare dintre noi, nu sălăşluiesc mai multe şi felurite moduri de a fi. Bine, nu vorbesc despre non-dilematicii care ştiu întotdeauna ce au de făcut, de spus, de ricanat la adresa altora dar niciodată nu au dileme despre ei înşişi. Ferice de ei. Mă refer la cei care au îndoieli. La cei care iau decizii – proaste sau bune – comparînd diversele posibilităţi de conduită într-o situaţie sau alta, situaţie la limită, sau mai ales, nu!

            Toată viaţa noastră stă! sub imperiul deciziilor pe care trebuie să le luăm, dacă nu chiar clipă de clipă, atunci măcar în anumite momente definitorii pentru fiecare dintre noi. Cea mai grea decizie pe care trebuie să o luăm de la caz la caz, este chiar dacă decizia pe care tocmai suntem pe cale de a o lua, este corectă. Corectă în raport cu felul nostru de a fi şi de a interacţiona cu cu cei din preajma noastră, fie ei dintre cei care alcătuiesc mai mult sau mai puţin, universul - în sens restîns - în care lumea noastră are conţinut şi contur (familia, de exemplu), fie ei cuprinşi într-o arie mai largă (colegi, prieteni, cunoscuţi de circumstanţă).

            Fiecare dintre noi este silit să convieţuiască în forul propriu intim, atît cu deciziile care s-au dovedit a fi corecte în timp dar mai ales, cu deciziile care s-au dovedit în timp a fi nu tocmai faste. Nici nouă, nici altora. Singura noastră problemă, este că suntem prea adesea tentaţi să învăluim în uitare, propriile noastre greşeli. Propriile noastre eşecuri de poziţionare. Problema este că suntem prea adesea, tentaţi să trecem cu prea mare uşurinţă peste deciziile luate sub imperiul unor stări umorale.

            De aici şi problema : atîta vreme cît nu vom fi în stare să ne împăcăm cu propria noastră alteritate, nu vom fi în stare să acceptăm alteritatea în general. Cu atît mai puţin vom fi dispuşi la un dialog care să fie în stare să ne limpezească pe noi, toţi. Vom discuta paralel la nesfîrşit mînaţi de adevăruri proprii fiecăruia dintre noi, nedispuşi să ne depăşim cecitatea în care ne-am instalat. Cecitate care nu ne mai permite să vedem că nimeni nu deţine adevărul suprem. Nimeni. Viaţa noastră a tuturor, se desfăşoară pe coordonate aflate într-o permanentă fluctuaţie. Nimic nu este statuat definitiv şi ireproşabil. Suntem diferiţi. Dar nu suntem chiar atît de diferiţi încît măcar să nu încercam să ne concertăm într-un efort comun.

            Probabil că în momentul în care vom recunoaşte fiecare dintre noi propria alteritate, vom fi pregătiţi să acceptăm un adevărat dialog în care alteritatea în general, să fie acceptată. De noi, toţi. Credeţi că este posibil ? Eu cred că ar fi, benefic.

Ţadic

             În cartea sa  “Ascensiuni la cer în mistica evreiască”, Moshe Idel a selectat printre altele şi un fragment din Cartea Bahir.

            “Există un stîlp de la pămînt la cer şi numele său este Ţadic, după numele celor drepţi. Iar atunci cînd există oameni drepţi în lume, stîlpul se întăreşte, iar dacă nu, devine slab. Iar pe el se sprijină întreaga lume, după cum stă scris : >> cei drepţi sunt temelia lumii<<. Dar dacă slăbeşte, nu mai poate susţine lumea. Iată de ce, chiar dacă nu există decît un singur om [drept] pe lume, el este cel care susţine lumea”

            Excepţional spus ! Deci binele ca valoare absolută învinge răul chiar dacă este hiper-minoritar. Sau cum zicea Noica :” dacă salvezi un singur tînăr, salvezi întreaga lume!” Probabil că pe aici pe undeva se găseşte explicaţia faptului că lumea încă nu a sucombat definitiv în urma nesfîrşitelor atacuri ale cohortelor de răufăcători (ai lumii) din toate timpurile şi de pretutindeni. Iar Rabbi Ezra din Genova, întăreşte : ...” numai de dragul unui singur om drept a fost creată lumea şi se menţine “ ... 

            Ştiu că această imagine este stilizată pînă la extrem dar, mie ideea mi se pare deosebit de interesantă. Şi plină de înţelepciune. Că nu prea poate fi şi perfect adevărată, nu văd cum am putea stabili, nu ?

Oameni şi oameni

“Oamenii încep să fie interesanţi cînd au caracter de reprezentanţă. Ce e dincolo de ei te atrage, nu ce sînt ei. O idee în slujba căreia sînt, nu una care-i slujeşte, care-i îngraşă pe ei.

De aceea au fost şi sînt atît de puţini oameni interesanţi aci, în România. Îi vezi sclipitori, de-o inteligenţă cuceritoare, gata să facă saltul cel mare. Dar nu-l fac. Ceva îi reţine. Oamenii aceştia, de la care aşteptai orice, bat din aripi şi nu pot să zboare.

Iar într-o zi înţelegi : nu sînt decît individualităţi – adică înfundături.”

- - -

“Oamenii fără text de om. Sînt întocmai cărţilor cu context uneori admirabil – coperţi frumoase, literă şi hîrtie bune, miniaturi, pagini pline – dar care nu spun nimic.”

Constantin Noica – Carte de înţelepciune

- - -

Ce fel de oameni cunoaşteţi ?

Apel la solidarizare

 VĂ IMPLOR SĂ MEDIATIZAŢI !!!
NU MĂ LĂSAŢI SINGURĂ ÎN LUPTA ACEASTA ! VICTIMELE SUNT COPII, COPII INSTITUŢIONALIZAŢI !!
* Cine a văzut ceva şi n a orbit? Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să l spună? Cine a întîlnit adevărul, un adevăr oarecare, şi n a fost strivit de el? * – Constantin Noica
” Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul. ” – Eminescu
ÎNCĂ O DOVADĂ, RECENTĂ :
Copiii din Centrul de Plasament “Speranţa”Reşiţa, victime sigure pentru pedofili
Fetele instituţionalizate sunt victimele unui pedofil

Ax

Ax

La mai bine de două sute de ani de cînd Dumnezeu a fost înlocuit brutal cu Zeiţa Raţiune, premoniţia domnului Goethe, a devenit realitate cotidiană. Biata frunză căzută din copacul normalităţii economice, a devenit moneda forte a iluziilor politicianiste; ticăloşii vînd iluzii efemere, iar fraierii cumpără bunăstarea de moment, în pofida evidenţei de scurtă, medie, sau de lungă durată; care bunăstare ? Momentul în care bunăstarea de moment transcende bunăstarea viitorului, coincide exact cu extincţia viitorului. NU?

Ax ? Probabil că am început să ne mîndrim cu faptul că trăim EX-CENTRICI. Aferim! 

Ce uita unii

Preşedintele Traian Băsescu:
*A LUPTAT 6 ani cu CIORONIN să deschidă cele două noi consulate la Bălţi şi Cahul ! ACUM,în 2011 A REUŞIT să deschidă şi Consulatul din Ungheni.
*A promis SCHIMBAREA legii CETAŢENIEI,A SCHIMBAT-O!
*A promis PERMISE DE MIC TRAFIC,le-a ÎNFIINŢAT!
*A rezista PRESIUNILOR URIAŞE RUSEŞTI(vezi războiul gazelor,South Stream,santajul cu “secuimea”) şi NU A ABANDONAT Basarabia!
*A promis 100.000.000 de EURO Basarabiei,CU TOATĂ CRIZA din Ţara Mama,le-a oferit.
*A iniţiat INTERCONECTAREA reţelelor de GAZE şi CURENT ELECTRIC peste Prut SCĂPÂND Basarabia de ŞANTAJUL ORDINAR RUSESC cu gaze şi curent.
*A CONDAMNAT de la TRIBUNA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI Pactul Ribentrop-Molotov.
*A cerut RETRAGEREA ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE din Basarabia.
*A introdus în Strategia de Apărare a României PERICOLUL prezenţei ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE şi şi-a rezervat DREPTUL DE A INTERVENI INCLUSIV MILITAR în caz că Basarabia CERE AJUTORUL.
*A înfiinţat în Ţara Mama 5(CINCI!)noi centre unde SE POT DEPUNE ACTELE pentru REDOBÂNDIREA CETAŢENIEI ROMÂNEŞTI.
*A dispus DUBLAREA numarului de BURSE STUDENŢEŞTI pentru basarabeni.
*A obtinut MĂRIREA BURSEI pentru STUDENŢII ROMÂNI basarabeni
*A avut grijă ca MII DE COPIII ROMÂNI basarabeni să se bucure de TABERELE din Ţara Mamă(litoral,deltă,munţi)
*A sprijinit LICEELE ROMÂNEŞTI din Transnistria
*A trimis în Basarabia zeci de jandarmi şi pompieri cu toate echipamentele necesare şi astfel au fost salvaţi sute de ROMÂNI basarabeni
*A oferit Basarabiei ajutorul Ţării Mamă ROMĂNIA- 500 de TIR-uri cu materiale de construcţie pentru a reface până în iarnă 1000 de case distruse sau avariate
*Astfel ZECI DE TIR-uri cu SUTE DE TONE de saci de grâu,faină,zahăr şi ulei de gătit au ajuns la Obileni la sărmanii ROMÂNI basarabeni CARE AU PIERDUT TOTUL în urma catastrofei inundaţiilor! Şi a facut asta în condiţiile în care,pe fondul inundaţiilor catastrofale care sufocau şi România, era “tocat” zilnic de COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă de peste Prut-Antena3-RealitateaTV
*Ţara Mamă plăteşte CEL MAI MARE PREŢ DIN LUME pentru gazele ruseşti(peste 500 de dolari mia de metri cubi faţă de 150 cât plăteşte Basarabia acum).Este UN PREŢ POLITIC pentru că Preşedintele Băsescu NU VA ABANDONA NICIODATĂ Basarabia în ghearele Călăilor OCUPANŢI RUŞI!!! *NU A CEDAT şantajului RUSESC exercitat prin SLUGILE Franţa şi Germania şi a preferat ca Ţara Mamă SĂ NU INTRE ÎN SCHENGEN decât să ne abandoneze pe NOI,ROMÂNII basarabeni!

Acum înţelege oricine de ce Ocupanţii Ruşi îl consideră DUŞMANUL LOR DE MOARTE pe Preşedintele Băsescu: Iată de ce sunt pline forumurile de propagandişti ai urii ruseşti anti-româneşti! Ei ştiu că Presedintele TUTUROR românilor va rămâne în istorie ca Băsescu din Basarabi RE-ÎNTREGITORUL!”

Revizuirea constituţiei

Cine se teme de acest lucru ?
- cei care nu-şi pot justifica averile uriaşe
- magistraţii corupţi care nu se tem  să judece strîmb pentru că nu pot fi pedepsiţi
- parlamentarii care nu-şi justifică prezenţa (sau absenţa) în parlament
- parlamentarii care folosesc imunitatea ca pe un fel de scut în faţa legii
- miniştrii actuali sau viitori care vor putea fi traşi la răspundere mult mai uşor dacă sunt incorecţi
- toţi guvernanţii care în  anii electorali fac praf bugetul prin cheltuieli nesăbuite

Gand

Clopoţei de palisandru
Lerui ler şi lerui ler
Picură cascada şoaptei, într-o noapte, de delir
Din adîncul venei mele
Lerui ler şi iară ler
Săruta-voi vioreaua
Lerui ler şi iară ler
Vioreaua e prescura
Lerui ler şi iară ler
Din care fac anafura
Lerui ler şi iară ler
Şi mă-ndrept cu graţie,
Lerui ler şi iară ler
Către destinaţie : nu mă grăbi Doamne, încă, mai respir.

Bookfest 2011

Astăzi începe derularea unui fiasco absolut = bookfest 2011.
Cine este curios să vadă de ce această manifestare a ajuns în ultimul hal de organizare, nu are decît să meargă la Romexpo.
Nu aveţi nimic de pierdut în afară de ceva timp = intrarea este liberă pentru public, dar participarea expozanţilor este absurd de împovărătoare dpdv financiar.
Este modul tipic de a pune căruţa înaintea cailor şi mai ales, căluş culturii.
Editurile sunt obligate să plătească în avans, o sumă de bani pe care numai marile edituri şi-o pot permite, fie că această sumă va putea fi recuperată prin volumul vînzărilor, sau, NU!
Vă asigur de pe acum = întregul complex expoziţional este vînat atît de comunitatea de afaceri care a reuşit deja să planteze în faţa acestui complex două birouri de afaceri, cît şi de aşa-zişii dezvoltatori care vînează terenul aferent pentru construcţii de locuinţe de lux.
Din acest motiv Bookfest, a devenit din an în an, tot mai puţin performant. Nu explic de ce.
Cine înţelege, înţelege.
Cine nu înţelege, va înţelege dacă va înţelege, atunci cînd va înţelege că dacă cultură nu e, nimic nu e.
Mă revoltă numai, atitudinea editurilor care vor să scape de concurenţă şi tac complice : polirom, humanitas, rao, all - la propriu şi la figurat.
Să citiţi bine! domnule ministru al cult-urii.

Enjoy

Apocalipsa azi. Sau mîine. Sau ieri. Sau alaltămîine nu alaltăieri, că răspoimarţi este deja, fumat încă de joi. Care JOY ? Oricare, că azi de fapt, este sîmbătă şi urmează, duminică.
Lumea este aşa cum este şi ca dînsa, suntem noi. Cam boi. Adevăratul etalon al lumii, este STROSKANUL. Adică, banul. Habar nu am cîte femei sunt agresate sexual chiar în momentul în care scriu aceste rînduri. Probabil că nici nu mai contează. Contează eventual că stroskanii, pot cumpăra cu banii, orice : libertate, respectabilitate, prezumţia de ne-ticăloşie, orice. 

Agale

Sunt momente în viaţă, în care presupun că fiecare dintre noi, ar trebui să se mişte mai agale; probabil că viteza nebună la care ne racordăm existenţa, a început să producă derapaje grave în modul nostru de a fi.
     Începem să nici nu mai ştim să trăim; ne circumscriem exigenţei timpurilor care se succed într-o viteză care începe să lase fără conţinut, viaţa fiecăruia dintre noi.
      Nu mai iubim ci facem sex; nu mai călătorim decît în interes de afaceri; nu mai contemplăm miracolul vieţii; nu ne mai raportăm la rădăcinile bunei cuviinţe ci, alergăm neînfrînaţi către o destinaţie incertă, la capătul căreia, nu vom găsi decît un imens nimic.
     Nu mai avem timp nici măcar pentru a înţelege că fiecare dintre noi, nu este decît o verigă a unei tradiţii care ne-a fost transmisă de strămoşii noştri, tradiţie pe care s-ar cuveni să o transmitem urmaşilor noştri.
     Alergăm frenetici spre neant.
     Agale ? Cine mai ştie ce înseamnă acest cuvînt ?

Vorbe goale

Ne prefacem cu toţii, a nu vedea retorica goală de conţinut a tuturor vorbelor noastre. Politicieni, jurnalişti, bloggeri şamd, ne-am fixat pe poziţii ireconciliabile. Pro sau contra strigăm cu toţii, un adevăr pe care nu mai suntem capabili să îl decelăm : ne scufundăm cu toţii într-o sofistică plină de falsa idee că fiecare dintre noi, deţine adevărul deşi, cu toţii ştim că spusele noastre ascund exact intenţiile noastre nemărturisite; şi nemărturisibile…

Elefantul

Cîţiva hinduşi au închis un elefant într-o încăpere întunecoasă şi mulţi oameni au venit să-l vadă. Dar cum acolo era prea întuneric ca ei să-l poată zări, toţi îl pipăiau cu mîinile, ca astfel să-şi poată face o idee despre cum arată. Unul i-a atins trompa şi a povestit că un elefant seamănă cu o conductă de apă; altul i-a pipăit o ureche şi a zis că (elefantul) trebuie să fie ca un evantai mare; al treilea, care i-a atins un picior, a crezut că un elefant este ca un stîlp; iar un al patrulea i-a pus mîna pe spate şi a declarat că un elefant seamănă cu un jilţ încăpător. Potrivit părţii pe care o pipăia, fiecare descria animalul în chip diferit. Cum s-ar zice, unul l-a numit “Dal”, altul “Alif”.    
Fragment din volumul “Mathnawî” / Djalâl-ud-dîn Rumî

Rezultatele alegerilor din PDL

Preşedinte – Emil Boc

Prim vicepreşedinţi – Gheorghe Flutur (preşedinte CJ Suceava), Sorin Frunzăverde (preşedinte CJ Caraş-Severin), Roberta Anastase (preşedinte CD), Teodor Baconschi (ministru)

Secretar general – Ioan Oltean (deputat)

Vicepreşedinţi (în ordinea numărului de voturi) – George Scripcaru (primar Braşov), Elena Udrea (ministru), Mircea Hava (primar Alba Iulia), Traian Igaş (ministru), Gheorghe Ştefan-Pinalti (primar Piatra Neamţ), Anca Boagiu (ministru), Dorin Florea (primar Tîrgu Mureş), Sever Voinescu (deputat), Mihai Stănişoară (fost ministru, fost consilier prezidenţial), Monica Macovei, Mihaela Popa (senator, preşedinte filiala Iaşi), Florin Popescu (preşdinte CJ Dîmboviţa), Victor Tarhon (preşedinte CJ Tulcea), Toader Paleologu, Romeo Raicu.

Tristete

Plouă sufletele ninse, încă necuprinse Doamne, încă necuprinse de tristeţea fără seamăn; plouă ninse fără geamăn. Ning, se sting, şi plîng tăcute, ca durerile pierdute. Plîng ne-ninse încă; ploaia spală mohoreala. Ploile sau plîng sau şterg, doruri negre, ca şi smoala.

Boc a fost reales

Boc 855 voturi / 61 %, Blaga 498 voturi / 37 %, Paleologu 24 voturi / 2%.
Votul a fost secret. Nu mă aşteptam ca Boc să cîştige chiar atît de detaşat în faţa lui Blaga, dar aşteptam ca Paleologu să aibă ceva mai multe voturi.
Numai că în politică, primează întotdeauna, pragmatismul. 
Boc are pîinea şi cuţitul, Blaga este în vizibilă scădere.
Paleologu a jucat magistral : refuzînd să intre de o parte sau de alta, a preferat să-şi încerce puterile şi bine a făcut.