Marţi, 13 octombrie

Ghinion? Nu, Granada J

În drum spre Granada, primim explicaţii din nou despre faptul că Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, iar 80% din acest ulei se produce în Andaluzia. Judecînd după pădurile de măslini care se întind de-a stînga şi de-a dreapta autostrăzii, n-am nici-o îndoială că aşa e. Mai aflăm că măslinul a fost adus aici în urmă cu şase mii de ani! din Orientul Mijlociu şi că a fost aclimatizat şi la şes, şi la deal, şi la munte; există cam şase sute de soiuri de măslini iar exploatarea lor se face în cooperative agricole. Măslinele de masă se culeg acum, în octombrie, iar măslinele pentru producţia de ulei se culeg în ianuarie. În Malta, altele erau regulile.

Granada are temperatură continentală, ceea ce înseamnă că spre deosebire de Malaga de exemplu, iernile pot fi foarte reci iar verile foarte fierbinţi.

De data asta, grupul majoritar de turişti este  format din spanioli, pe locul doi românii în număr de nouă, iar restul autocarului s-a umplut cu un melanj internaţional compus din  ruşi, cehi, irlandezi, norvegieni, venezueleni, ugandezi, ba chiar şi doi americani; şi poate că mi-a scăpat mie vreo naţiune dar, ce mai contează? Andres, ghidul, 

vorbeşte bineînţeles limba spaniolă şi un soi de spangleză şi un soi de spanfrancă şi pricepe fiecare ce poate din ce spune dumnealui J De fapt, a fost un ghid simpatic, aproape exuberant şi deosebit de amabil. De data asta, românii au noroc că Alina merge cu noi şi ne mai spune şi ea cîteva vorbe cînd tace Andres, adică rar J Mă temusem de ploaie dar avem iar, noroc de vreme frumoasă.

Vom face o scurtă pauză pentru că traversăm o zonă în care putem găsi şi gusta păstrăv şi sturion, diverse tipuri de cafea, dulciuri, sau de ce nu, jambon făcut din porcul iberic sălbatic, cam 150 euro per kilogram; şi alte bunătăţuri ca de exemplu caşcaval. Deci pauză comercială la Vento Riofrio J Am intrat, am văzut, n-am gustat. Poate or fi bune, nu zic nu, dar cum am luat micul (uriaş) dejun în urmă cu vreo oră, sînt plin.

Pornim la drum. Peisaje frumoase: dealuri, stînci, vegetaţia sălbatică alternează cu ogoare cultivate, iar pădurile naturale alternează cu pădurile de măslin.

Primim o scurtă lecţie de istorie a formării Spaniei dar nu mi-am notat mai nimic; astfel de informaţii sînt de găsit pentru cei interesaţi, pe mister goagăl. Trecem de Santa Fe (sfînta credinţă) oraşul din care a pornit bătălia regilor catolici de recucerire a Granadei.

Ajungem în oraşul ţintă, Granada (rodie). Coborîm din autocar şi ne ţinem după Alina ca puii după cloşcă. Ea, chiar aşteaptă să aducă pe lume, un Alin J După ce scapă de grupul nostru, intră în concediu prenatal. Ajungem într-o piaţetă denumită Bibrambla, inima vechii cetăţi. Aici stabilim punctul de reîntîlnire după care primim timp liber pe cont propriu. Avem de vizitat Capela Regală.Cîteva poze:

Intrarea, 4 euro de căciulă sau de batic J Este de fapt un panteon în care sunt înmormîntaţi Rey Fernando y Reina Isabel, Rey Felipe y Reina Juana, în două sarcofage aşezate în centrul capelei; pe o scară îngustă se poate coborî în criptă unde se odihnesc întru veşnicie Rey Fernando El Catolico, Rey Felipe I El Hermoso, Principe Miguel de Portugal, Reina Isabel La Catolica, Reina juana de Castilia. Impresionant! Adevărată bijuterie. Păcat că atît foto cît şi film sînt aici, strict prohibido. Mai multe informaţii, AICI

Poze pe străzile centrului vechi

Apoi, Catedrala. Tot 4 euro dar aici, avem voie să facem poze. Construcţia a fost finalizată după 180 de ani de eforturi, iar informaţii mai amănunţite am găsit pe internet. Aam făcut aici cîteva poze spre aducere aminte. 

Nici aici nu ai de ce să zăboveşti prea multă vreme dacă n-ai de gînd să te rogi bunuluii Dumnezeu. Atît la Capelă cît şi la Catedrală, intrarea se face printr-un loc, ieşirea prin altul. La capelă a fost simplu să ne orientăm, fiind mică. De la  Catedrală, fiind mare, am ieşit pe o stradă  necunoscută nouă.

- Şi acum? Întreabă Silvia.

- Cum a descoperit Columb America?

- A crezut că pămîntul este rotund.

- Evrika!

Dăm tîrcoale catedralei şi ajungem de unde am plecat.

- Deşteptul mamei J

- Şi mă mai fac.

- Facem!

- Precis că da şi evident că adevăr adevărat grăişi J

Timpul ca de obicei, este nemilos. Mai avem 40 de minute pînă la reîntîlnirea de grup, pentru a merge la Alhambra. Silvia cutreieră magazinele, eu prefer umbra unei terase. Umbră? Evident: este un soare arzător şi un cer incredibil de senin deşi de dimineaţă, cînd am căutat rubrica meteo Granada, se anunţa ploaie şi frig. Se adevereşte aşadar că mai mari mincinoşi decît pescarii, doar tovarăşii meteorologi mai sînt J Păi?

De cîte ori sîntem plecaţi de acasă, eu unul, sufăr dintr-un singur motiv: îmi lipsesc ciorbele Silviei. Dacă într-o zi nu leorbăiesc o strachină de zeamă, pare că n-am mîncat nimic. Ei bine, aici, în Piaţa Bibrambla, la Restaurante Manolo, am găsit o minunată supă de pui dreasă cu ou fiert şi cu şuncă. Gro-za-vă! Depun mărturie J