Stînca Gibraltar

Urcăm pe nişte serpentine înguste pe unde autocarul n-ar fi avut loc 

(aşa s-a procedat şi în Israel, la Muntele Tabor) pînă la o panoramă. Cum am avut noroc să stau chiar în faţă, am profitat şi am pozat tot tot tot. 

La un moment dat, şoferul a rîs arătînd înspre mine: paparazzi! şi toată suflarea a izbucnit în rîs J 

Oprim la Europa Point de unde am văzut Marocul, cerul fiind senin. Timp la dispoziţie pentru fotografii? O veşnicie: 10 minute J Poze, plecăm. 

în zare, se vede Marocul

o moschee

Mai urcăm ce mai urcăm, admirăm peisaje mirifice

şi deodată, am văzut aşezată direct în drum, o maimuţică. 

Am ştiut: am ajuns la Peştera Sfîntului Mihail. Timp la dispoziţie? O eternitate: 20 minute J Peştera este frumos luminată în culori care alternează, roz, bleau, roşu, alb, rezultatul fiind un spectacol cromatic uimitor.

Am mai văzut aşa ceva în Elveţia, o grotă amenajată în cel mai înalt gheţar din Europa, la Klein Matterhorn.

Presupun că peştera are o acustică bună pentru că văd o mulţime de scaune aşezate ca într-o sală de concerte (sau de teatru). Bun. Am intrat, am început să coborîm treptele amenajate din beton ferm, am pozat, am găsit ieşirea, maimuţele,

maxibuzul, începem să coborîm pe altă parte decît am urcat. Trecem prin oraşul aşezat pe Stînca Gibraltar; nu ştiu dacă-s două oraşe cel de jos şi cel de sus, sau este un singur oraş cu două cartiere mai mari. Nici nu contează, de fapt. Aici sînt mai multe case, se mai vede şi cîte un magazin, cîte-un hotel. În vale de tot, locuinţa guvernatorului

iar după ce trecem de ea, s-a cam terminat şi această excursie. A meritat să facem atîta efort? Desigur! Cîteva imagini

La parcare mai aşteptăm vreo oră ca să putem pleca. Mai mergeţi în oraş ca să luaţi masa? Nu dragă Polina, mulţumim frumos. Dacă acest  timp liber ar fi fost într-o singură repriză, l-am fi gospodărit mult mai bine. Dar aşa, zise el cu glas sfîrşit, dar aşa, pe aicea vom păpa, doar un sandviş prăpădit J

În autocar, episodul cu nesimţitele alea se repetă: cum termină Polina explicaţiile în limba germană, cum încep ele să turuie. Cum tace Polina, cum tac şi ele. Ce-i de făcut? Ignor.

La vamă s-a modificat schimbarea: autocarul trece gol iar noi defilăm prin faţa cerberilor cu „docomentele” la vedere. Imediat ce am intrat în Spania ne-a întîmpinat un prăpădit care cerşea. Părea epilectic. Din partea noastră a primit o casoletă cu sandviciuri. Acum chiar gata cu incursiunea pe teritoriul britanic: uite-aşa şi aşadar, am văzut şi Gibraltar. Şi apropo: şoferul autocarului tot şoferiţă a fost. Pam, pam J

Adaug aici un scurt fragment dintr-o carte

Omul de Neanderthal

„Descoperirile făcute în peşterile din Gibraltar dovedesc că în urmă cu 24 000 de ani alte specii de oameni s-au uitat dincolo de mare, către muntele Jebel Musa, vizibil pe tărmul celălalt, al Africii: primele oseminte de oameni de Neanderthal descoperite, în 1848, aparţineau unei femei care trăia într-o peşteră din marginea Stîncii Gibraltar. Cum descoperirile originale nu au fost imediat  identificate drept rămăşiţe ale unei specii umane diferite, doar opt ani mai tîrziu, cînd oase asemănătoare au fost descoperite în Valea Neander, din Germania, această specie a primit un nume: omul de Neanderthal ar fi trebuit de fapt să se numească Femeia de Gibraltar.”

David Abulafia / Marea cea mare /Humanitas / 2014 / p.31