duminică, 18 octombrie 2015

Tanger

Mic dejun, ambarcare în autocar, la drum spre Tarifa de unde cu un feriboat vom ajunge în portul Tanger. Tarifa a fost punctul prin care a început cucerirea arabă (şapte mii de berberi) în Spania, prin anul 710 – 711. Este o regiune cu vînt puternic, nenumărate eoliene cocoţate pe dealuri se văd peste tot. Tot aici vin amatorii de sporturi eoliene dar fiind o vreme mohorîtă n-am văzut nici măcar un singur balon cu aer cald. Oricum, eu nu m-aş urca într-o drăcie d’aia nici picat cu ceară!
Alina ne-a explicat procedura: vom completa nişte formulare, unul pentru intrarea în Maroc şi altul pentru ieşirea de acolo, n-avem nevoie de viză pentru că întregul grup înscris pe o listă comună va primi permis de acces turistic pentru fix şase ore. În Maroc  Tanger vom fi conduşi de un ghid local. Pentru a menţine coerenţa grupului, primim cite o etichetă autocolantă prin care ne putem identifica, astfel să nu ne rătăcim sau să ne amestecăm cu alte grupuri. Dacă vrem, putem merge şi pe cont propriu dar, nu este deloc recomandabil. DELOC!
Deocamdată sîntem la bordul feribotului Detroit JET,



unul identic dacă nu măcar asemănător cu feribotul Jean de la Valette, adică acela cu care am călătorit din Malta spre Sicilia şi retur. Distanţa dintre Europa şi Africa este aici de numai 14 kilometri dar distanţa dintre cele două porturi este de vreo 30 de kilometri şi o vom parcurge în aproximativ o oră. Orarul este mai mult orientativ pentru că de fapt, feriboatul are întîrzieri frecvente. Africanii nu se grăbesc…
Nu-mi notez mare lucru pentru că nu mai am decît un singur pix aşa că... Poate voi completa acasă din memorie ceea ce nu voi consemna la faţa locului. Măcar fotografiez masiv spre aducere aminte. În fine.
 Autocarul local ne plimbă mai întîi prin frumosul oraş, cocoţat pe nişte dealuri înverzite şi frumos asezonate cu flori. Multe flori. Vile cochete – dar scumpe – se înalţă falnice pe ambele laturi ale şoselei.






Trecem pe lîngă palatal guvernatorului straşnic păzit de soldaţi. Pauză de cămilă J
10 minute au la dispoziţie amatorii de fotografii ale peisajului magnific; cine doreşte se poate căţăra şi fotografia în spatele bietelor animăluţe exploatate la sînge de nişte arabi nemiloşi. Silvia vrea, eu nu.
Apoi ne plimbăm prin centrul vechi al oraşului, o şerpuială de străduţe înguste care se tot învîrt de parcă ar bate pasul pe loc.
.
Pariu că dacă nu am fi însoţiţi de Alina şi de ghidul marocan ne-am pierde instantaneu? Peste tot sînt negustori ambulanţi care ne oferă tot felul de fleacuri. Cer mult, vînd şi pe mai puţin, doar tîrguiala este motorul comerţului la turci, la arabi şi te mai miri pe unde. Preţuri fixe nu prea există. Piaţa este amenajată – pompos spus – pe cîteva străduţe unde diverşi negustori vînd legume, fructe, carne, peşte, mirodenii şi alte mărunţişuri.

Mizerie agresivă, case coşcovite, copii care cerşesc, alt fel de “rai”. 


Am vizitat şi ruinele cetăţii



de unde se vede portul,



am văzut la lucru şi îmblînzitorii de cobre,
o pisică adormită
e vremea să mergem la masă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu