Cum sa uiti o femeie

     Departe de a fi un roman siropos de iubire neîmpărtăşiţă, departe de a fi o carte cu subiect de dramoletă ieftină, Cum să uiţi o femeie, romanul prolificului autor Dan Lungu, este o reuşită frescă a epocii în care trăim. Dan Lungu (date biografice AICI )porneşte de la premiza că un jurnalist de investigaţie, cunoaşte realităţile deci îşi plasează personajul principal al cărţii, Andi, în această ipostază. Într-o zi, întorcîndu-se de la redacţie, în loc să o găsească acasă ca de obicei pe Marga, găseşte un bilet în care iubita sa explică sec : “Dragă Andi, am plecat. Te rog să mă ierţi! Cîndva o să înţelegi. Marga.”

     Necunoscîndu-i scrisul de mînă (corespondaseră pînă atunci numai pe e-mail), Andi presupune mai întîi, o farsă. Marga, jurnalistă ocupată cu “cretineii şi pipiţele” de la monden, fire veselă, îl mai onorase cu astfel de glume. Numai că de data asta, Andi se va confrunta cu o realitate tristă : Marga chiar îl părăsise. Şi din cîte se vedea, chiar definitiv. Cochetă pînă la manie, îşi luase din modestul lor cuib, toate obiectele de înfrumuseţare : cremele,  oja, rujurile, pudrele, tot, tot, tot. Iar acest lucru era mult mai grăitor decît biletul acela.

     Ce face un proaspăt părăsit ? Mai întîi, crede că este totuşi numai o toană trecătoare. Apoi, face introspecţii. Trece în revistă viaţa sa şi a celor care într-un fel sau altul i-au intersectat-o, caută motivaţiile unor gesturi trecute, îşi reaminteşte conversaţii, trăiri, momente mai bune sau mai rele.

     Şi îşi continuă munca. Cum nu se putuse adapta pînă la urmă cu munca de la investigaţii, unde trebuia să asculte strict de ordinele şefului : “pe ăsta îl speriem, pe ăsta îl lăsăm în pace că a plătit”, etc, Andi trece la reportaj. Şi pentru că în oraş tocmai se impunea figura unui prezbiter, merge la biserica pocăiţilor pentru a-i studia. Cum tocmai rămăsese fără locuinţă, este găzduit de prezbiter. Prilej foarte bun pentru Dan Lungu să pledeze foarte discret pentru acest ordin religios, ordin care îi recuperează cu destulă uşurinţă pe cei căzuţi, pe cei cărora alte biserici, deşi creştine, nu le mai acordă asistenţă spirituală sau ajutor material.

     De fapt, intriga romanului este numai un pretext pentru autor, să creioneze diverse tipologii umane ale unor concetăţeni de-ai noştri, cu bunele şi cu relele lor, cu momentele de creştere ale unor cariere şi cu prăbuşiri ale unor vieţi, din tot felul de motive, cam aşa cum cred că fiecare dintre noi, are exemple cu duiumul în jur.

     Dan Lungu face şi cîteva referiri la istoria recentă, începînd cu depănarea unor destine din preajma primului război mondial, trecînd alert prin diversele regimuri politice de atunci şi pînă acum, reţinînd numai esenţialul despre Rege, despre Antonescu, despre legionari, despre comunişti, pînă în zilele noastre. Este o carte scrisă cu real talent, cu pagini de imagistică în care situaţiile descrise capătă un contur aproape palpabil, o carte în care se simte aproape în fiecare propoziţie sau frază că Dan Lungu este un vrăjitor al cuvintelor. Dar un vrăjitor trist pentru că nu sunt prea dese momentele de umor în această carte.

     Ca orice autor care se respectă, Dan Lungu nu oferă o soluţie la problemele lui Andi. Atît personajul principal al cărţii cît şi cititorul, este liber să-şi imagineze finalul, oricum. Cum să uiţi o femeie ?