vineri, 20 ianuarie 2012

Dreptul de a protesta

Primul protest pe care îl face omul, este chiar la venirea sa pe lume. Neavînd încă un bagaj de idei exprimabile prin grai articulat, omul-prunc urlă: oaaaaaaa! oaaaaaaaaaa! puneţi-mă înapoi ticăloşilor! vreau înapoi în pîntecul în care mă simţeam confortabil; pîntecul care mă ocrotea, mă hrănea, mă adăpostea. N-am cerut eu să vin pe această lume, lume pe care nu o cunosc şi nici nu o vreau. Oaaaaaaa!

Mare dreptate are omul-prunc. Mare dreptate. Ce nu ştie omul-prunc este că pîntecul confortabil în care a trăit lipsit de griji, este perisabil. Este perisabil ca întreaga lume în care a fost aruncat. Aruncat  crede omul-prunc. Va afla că nu a fost aruncat. Va afla că de fapt, a fost născut. Va afla dacă va voi să înţeleagă, că această lume în care a fost născut,  aşteaptă şi de la el, noul om-prunc, ceva.

Mulţi oameni-prunci înţeleg ce aşteaptă LUMEA de la el, noul omuleţ venit pe această lume. Lucruri simple cum ar fi: să fie OM, să înveţe ce rost are pe această lume, să facă această lume mai bună, să iubească şi să înţeleagă că şi el, noul prunc, este perisabil, si că ar trebui să lase în urma sa, măcar ceva pe această lume: un (alt) om, un copac, o casă. Adică, o construcţie.

Mulţi oameni-prunci nu vor să înţeleagă ce rost au pe lume şi continuă să urle: oaaaaa. Vrem înapoi în pîntecul care ne proteja: statul asistenţial. Uterul social care ne hrăneşte şi ne fereşte de griji şi de responsabilităţi. Protestăm: oaaaaaaa!

Protestaţi pruncilor, protestaţi. Şi dacă oaaaaa, nu este de ajuns, acum că tot aţi devenit măgădăi, rupeţi, incendiaţi, distrugeţi tot ce vă iese în cale. Cu siguranţă veţi obţine la capătul victoriei voastre, un uter social care vă va hrăni, adăposti şi ocroti din binefacerile neantului pe care îl propovăduiţi. Şi la capătul victoriei voastre, veţi izbucni într-un strigăt triumfător: oaaaaaaaau! Au şi iară au? Nu. Încă nu doare.

Şi poate veţi înţelege pruncilor, că dreptul de a protesta nu se suprapune cu dreptul de a distruge ceea ce voi nu sunteţi capabili să construiţi. Poate veţi înţelege. Dacă nu, să nu vă miraţi că cei care vă cheamă şi vă îndeamnă să urlaţi şi să distrugeţi, sunt cei care îşi apără propriul lor uter social în care ei se simt confortabil, uter în care voi nu aveţi loc. Şi iar vă veţi simţi nedreptăţiţi de lumea în care aţi fost aruncaţi de ticăloşi. Şi veţi scînci din ce în ce mai palid: oa.

Dreptul de a protesta nu înseamnă întotdeauna, dreptul de a huidui. Şi niciodată dreptul de a protesta, nu înseamnă dreptul de a distruge. Dreptul de a protesta este un drept firesc, dacă şi numai dacă, protestul este bazat pe o alternativă cît decît, viabilă. Dacă nu, protestul revendicativ este justificat numai prin apetenţa la dialog social. Dialog, nu monolog distructiv. Dreptul de a protesta este firesc dacă şi numai dacă, oamenii-prunci au devenit maturi şi sunt dispuşi la un efort comun, efort constructiv: un (alt) OM, un copac sădit, o casă construită cu temeinicie, pentru generaţiile următoare de oameni-prunci care vor deveni, OAMENI.

Asta cred eu. Voi, ce credeţi? 

5 comentarii:

  1. Tibi,
    De acord cu tonul tău!
    Să nu te superi dacă, în loc ul răspunsului strict, te invit să citești o poveste alegorică!
    Mulțumesc!

    http://incertitudini2008.blogspot.com/2012/01/cine-inalta-cine-loveste.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Muilţumesc, Gina!
    Protestul mi se pare OK dar ţiganiada şi derbediada, NU!

    RăspundețiȘtergere
  3. E foarte interesant ce ai scris, in special comparatia cu omul-prunc, chiar e un exemplu bun:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! :)
      Din păcate, prea puţini oameni-prunci se maturizează. Sau din fericire???

      Ștergere
  4. Mă simt onorat! :) Mulţumesc tare mult!

    RăspundețiȘtergere