Privesc la tele concertul de an nou, de la Viena. Piese muzicale ultracunoscute, parcă sună, altfel. Cu totul şi cu totul, altfel. De ce? Simplu : depinde cum înţelege dirijorul să conducă orchestra alcătuită din profesionişti. Depinde numai de dirijor ca orchestra să sune admirabil. Sau, NU.
O liotă de profesionişti nu pot alcătui o orchestră. Lăsaţi de capul lor, aceşti interpreţi nu pot să producă decît o cavalcadă de zgomote. Fiecare dintre aceştia, poate să încînte la modul individual, pe oricine.
Dar. Dacă vom putea înţelege că viaţa noastră, a tuturor, este un concert, poate vom avea şansa de a ne conjuga eforturile către un scop comun: o viaţă armonioasă aşa cum este o melodie plăcută tuturor.
Sună bine ce spun? Probabil. Problema este că de prea multe ori, în orchestra vieţii noastre s-au strecurat şi încă se mai strecoară, impostori. Iar dacă dirijorul este el însuşi un impostor, rezultatul concertului vieţii noastre, nu poate fi decît o imensă cacofonie. Cacofonie întinsă pe veacuri de abstinenţă de la un ideal comun.
Pînă cînd?
ps. nu mă refer la actualul dirijor. mă înspăimînt la gîndul că viitorul dirijor va fi dacă va fi, fie un leneş notoriu, fie un derbedeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu