Uneori, mă scufund tacit în
reverii; mă prefac a fi iar, un copil care aşteaptă cu nasul lipit de pervaz,
dansul fulgilor de nea.
Nu ştiam pe atunci, nimic despre distanţe;
totul era la îndemîna gîndului meu care zbura peste mări şi ţări şi peste tot. Iar
despre coloratură, nu
credeam a fi altceva decît, umplerea cu creioane colorate ale unor desene
desenate întotdeauna, de alţii...
Ce răgaz minunat ne
oferea copilăria! Eram veseli fără a şti că asta poate să însemne ŞI a fi
bucuroşi, eram calini fără să ştim ce înseamnă să fii jovial.
Chiar, mai ştie cineva, un om jovial pe lumea asta? J
Pe cînd eram încă un copil, mi se părea a fi apetisant
aproape orice: un biscuit, o portocală,
un nap sau un cartof copt în propria sa, coajă. Acum, altele-mi sunt tentaţiile...
Uneori, mă scufund în reverii descoperind absenţa
bucuriilor copilăriei mele.
Şi? Şi nu mai văd copilul care-am fost... Văd repetiţii
triste ale unor vremuri fără primeneală.
Smoală.
Unde-mi sunt visele mele de copil?
Ps. N-am folosit cuvîntul „calibru”.
Nu ştiu ce-ar putea să mai unifice visul meu de copil cu tristeţea mea
de-acum. Şi-mi vine să pun mîna pe-o puşcă de tip dum-dum.
- - -
Alte duzineli găsiţi dacă voiţi, la draga psi.
Asa am crezut si eu, dar...tot mai simt copilul din mine, cateodata.
RăspundețiȘtergereCopilul din noi, nu moare niciodată!
ȘtergereIntotdeauna, inaintea Sarbatorilor, imi amintesc de copilarie... era frumos! era...
RăspundețiȘtergereEra frumos dar, ERA altfel...
ȘtergereUneori cred că visele de copil ni se par perfecte în amintire doar pentru că orizontul ne era aproape, iar dorinţele după măsura orizontului. Cunoaşterea vine cu ispite şi cu nemulţumire, dar din aceste tristeţi creştem... Poate că visul de copil a crescut şi el şi e mai greu de atins...
RăspundețiȘtergereN-ar fi prea greu să ne păstrăm puritatea; greu este să rezistăm tentaţiilor absurde şi mai ales, să rezistăm infantilismelor. :(
ȘtergereSi mie mi-e dor de copilarie. Cui nu ii este? Sper sa reusesc sa ii fac copilului meu o copilarie frumoasa si benefica.
RăspundețiȘtergereSînt sigur că-i vei asigura copilului tău, o viaţă fericită.
ȘtergerePrea plinul dragostei de care dai dovadă, mă îndreptăţeşte să cred acest lucru!
Năsucul lipit de fereastra dinspre curte, ningea, mama hrănea păsările, aveam vreo cinci ani, în casă duduia focul, fâșii roșietice se așezau pe lucruri, simțeam în aer o bucurie pe care n-am s-o uit vreodată.
RăspundețiȘtergereCasa nu mai este, părinții au construit alta , când eu eram în clasa a VI-a,părinții nu mai sunt, casa nu mai este , fizic, a mea. Există în sufletul meu!
Cu toată copilăria, cu toate bucuriile!
Eh, frumoase amintiri. Copil crescut într-o mahala bucureşteană, nu am prea multe amintiri care să fie consemnate...
Ștergere