Într-o carte foarte veche a Orianei Fallaci – Dacă soarele
moare – autoarea povesteşte cu umor o întîmplare tulburătoare. Un prelat,
întrebat fiind dacă fiinţele extraterestre găsite după asidui căutări (ale
oamenilor), ar trebui să fie mîntuite sau ar fi fost deja mîntuite, prelatul a
răspuns: „pe toţi dracii, asta da, întrebare!”.
Pus în faţa acestei teme formidabile, de draga tuşă Vera, la
tema psi-lunelilor, exclam şi eu: pfuai, asta da, TEMĂ!
Intru direct şi poate prea abrupt în subiect, întrebîndu-mă:
ce naiba vrea să fie, un ocean al gîndurilor? Cum se formează un ocean al
gîndurilor? Se formează din mici pîrîiaşe ale gîndurilor a mai mulţi oameni,
sau este expresia largă a ideilor unui singur om de excepţie. HM? Nu ştiu...
Reintru în subiectul propus, referindu-mă la unele gînduri
care mă străbat pe mine, uneori. Gînduri care mă macină. Gînduri provenite
eventual, din idei disparate. Gînduri care nu-mi dau pace. Gînduri fugare.
Gînduri peste care am trecut uneori, cu prea multă nonşalanţă. Gînduri la care
revin. Gînduri la care nu mai revin. Gînduri dezvoltate din substanţa incertă a
unor idei niciodată duse pînă la capăt. Gînduri despre care afirm că nu pot da
substanţa certă, unui ocean al gîndurilor mele fără rest.
Cert mi se pare mie că, noi cu toţii suntem cufundaţi
într-un ocean de aporie; ocean al gîndurilor noastre actuale: incertitudinea ca
certitudine a faptului că totuşi, soarele moare.
Îți poți imagina câte N la puterea nu-mai-știu care situații se întâmplă în clipa asta, care deja este trecut?
RăspundețiȘtergerep.s. cum o fi cu Iadul, Raiul și cățeii după moarte?
Încerc dar, nu prea reuşesc.
RăspundețiȘtergereCred în renaşterea spirituală colectivă, nu în cea carnală individuală.
Atît Raiul cît şi Iadul sunt aici, pe pămîntul acesta, nu în alte locuri convenţional denumite Cer sau Cazanul cu smoală.
Din păcate, căţeii nu-s bine văzuţi nici în creştinism, nici în iudaism, nici în cultura islamică. Nu am reuşit să înţeleg, de ce.