BULGAKOV

“Mihail Afanasievici Bulgakov, născut la Kiev în 1891, fiul unui profesor de dogmatică de la Academia de Teologie din oraş, se înscrie şi termină strălucit Facultatea de Medicină a Universităţii din Kiev, practicîndu-şi timp de patru ani profesiunea cu deosebită competenţă. Stabilit definitiv la Moskova în 1921, renunţă la medicină în favoarea literaturii şi publicisticii. De o mare diversitate – foileton, schiţă, povestire, nuvelă, roman, farsă, dramă etc – scrierile sale conturează o viziune de o surprinzătoare coerenţă. Contestat adesea cu virulenţă de critica vremii … a reuşit să publice prea puţin în timpul vieţii, antologicele naraţiuni fantastice Diavoliada şi Ouăle fatale, precum şi romanul Garda albă numărîndu-se printre excepţii. Adevărata glorie a lui Bulgakov este postumă. Pînă şi capodopera sa, Maestrul şi Margareta, la care a lucrat şi după ce şi-a pierdut vederea, pînă în ultima zi a vieţii (d.1940), a văzut lumina tiparului în URSS abia în 1967, an ce marchează începutul publicării masive a operelor lui Bulgakov peste graniţă, inclusiv în România.” – pagina de gardă a volumului Ouăle fatale ¤ Diavoliada.

Diavoliada poate fi citită în registru comic pentru că povestitorul decupează o zi din viaţa “unui mediocru angajat al registraturii care se trezeşte prins, ca într-o poveste kafkiană, în iţele unui coşmar birocratic” în care nici măcar de identitatea sa proprie nu mai poate fi sigur. În fapt, autorul denunţă acceleratul proces de depersonalizare la care a fost supus cetăţeanul obişnuit din societatea sovietică în perioada în care Bulgakov s-a consacrat literelor: 1920 – 1940. departe de a fi rodul întîmplării sau rodul unui coşmar trecător, această depersonalizare a fost înfăptuită temeinic şi cu metodă. Noua putere a construit o imensă reţea birocratică în care individul odată prins se zbate dar nu are scăpare. Eident, vorbim despre individul care încă mai nutreşte iluzia că îşi poate aparţine sie nu sistemului. Cei care acceptă noile reguli sunt evident, promovaţi. Lucruri cunoscute, nu vi se pare?

“În Ouăle fatale, un profesor nebun inventează o rază de lumină, raza vieţii, care printr-un accident, aduce lumea într-un coşmar SF.”

Ca mai toate marile descoperiri, şi această rază a vieţii a fost descoperită de profesorul (care numai nebun nu prea era) Persikov printr-o întîmplare. Specialist în broaşte şi reptile, profesorul a observat la microscop că o rază naturală de lumină, mărită de microscop a căpătat puteri magice: nu doar că readucea la viaţă microorganisme moarte dar, le conferea şi o uriaşă putere de reproducere şi nu numai; noile organisme căpătau proporţii gigantice în timp record. Cu toate precauţiile profesorului, presa află şi odată cu presa află şi opinia publică şi evident, află şi noile organe ale puterii despre descoperire. Bineînţeles că şi spionii află, îl ofertează pe profesor cu o sumă consistentă dar acesta patriot, îi trimite la dracu’ urgent. Pentru a putea să experimenteze pe scară mai largă, profesorul îl pune pe asistentul său să inventeze nişte dispozitive mai mari, ceea ce acesta şi reuşeşte să facă rapid (ca în poveşti J ). Ca mai în toate poveştile lui Bulgakov, este vremea potrivită ca însuşi Aghiuţă să-şi bage coada în evenimente şi să le influenţeze. Pe scurt, o boală misterioasă ucide în timp record toate găinile din ţară. Atît profesorul cît şi un specialist în galinacee se apucă să studieze problema.

Este vremea potrivită ca Bulgakov să-l introducă în scenă şi pe cel care avea să producă dezastrul: directorul unui sovhoz în mintea căruia încolţeşte ideea să pună descoperirea  profesorului la treabă şi să repopuleze ţara cu găini. Evident că profesorului i se rechiziţionează aparatele pe care le primeşte directorul de sovhoz, căruia Bulgakov îi face un strălucit portret în cîteva fraze.

“Pînă în 1917 el făcuse parte din renumitul ansamblu de concert al maestrului Petuhov… dar anul de graţie 1917, care frînsese carierele multor oameni îl îndreptase pe A. S. Rokk pe alt drum: schimbase flautul cu pistolul.”

Directorul de sovhoz umple aparatele cu ouă (de import) şi se pune pe aşteptat. Nu după multă vreme, din ouă ies puişorii numai că în loc să fie pui de găină se dovedesc a fi nişte dihănii înspăimîntătoare care încep să decimeze populaţia. Guvernul trimite armata să lupte cu dihăniile, populaţia pleacă în exod, o întreagă nebunie cuprinde întraga ţară. Cum de-a fost posibil aşa ceva? Foarte simplu: crasa incompetenţă a noii administraţii. Un pîrlit de funcţionar inversase comenzile şi în loc de ouă de găină trimisese la sovhoz ouăle de şerpi, de struţi etc. pe care le comandase profesorul.

Remember zicala “Omul potrivit la locul potrivit”? În definitiv, marea invenţie a profesorului nu era decît o banală clocitoare dar povestea aceasta alui Bulgakov ilustrează în mod limpede ce poate însemna ca o banală invenţie să intre pe mîna cui nu trebuie.

Ca să nu mai spunem că în aceste două povestiri găsim şi explicaţia pentru care lui Bulgakov i-a fost refuzat dreptul de a mai publica. Lucruri pe care le cunoaştem de asemenea, foarte bine, şi noi.

Dacă există amatori, aceştia pot găsi cărţile lui Bulgakov (şi) la Editura Polirom.

http://www.polirom.ro/catalog/autori/bulgakov-mihail/