Decojind ceapa

Citesc această carte autobiografică a laureatului Nobel - Gunter Grass -, cu dezgust; cu scîrbă; cu oroare; cu stupoare; cu indignare; cu surdă revoltă.

N-am abandonat niciodată o carte pe care am început să o citesc. O voi citi pînă la capăt, şi pe aceasta (deşi regret că am început-o). Nu o recomand decît celor cu nervi tari; sau, celor cinici care spun: aşa au fost vremurile (atunci).

La adăpostul vîrstei înaintate şi a succesului literar dobîndit între timp, GG încearcă să motiveze nu atît propria sa rătăcire de moment - (era doar! un adolescent cînd s-a înscris benevol în armata lui Hiter) - cît încearcă să motiveze cu meşteşugite figuri de stil atent şi îndelung şlefuite în întreaga sa activitate literară, atitudinea societăţii germane de atunci, începînd cu tatăl său pe care pretinde ipocrit în această carte, că nu-l prea iubea.
Nu cred că GG, decojind ceapa trecutului său, a vărsat măcar o lacrimă. 

Această carte este exact! biblia tuturor ticăloşilor din toate vremurile, ticăloşi care motivează în tonuri suave, grozăvii de neiertat.

Biblie după care se orienteză şi absolut toţi ticăloşii, de acum, indiferent dacă au citit această carte, sau, NU.

Exemple avem din belşug aşa că, nu insist.

Ps. Am o singură întrebare: oameni buni, mai există scăpare din Imperiul Răului?