19 iulie 2019. Obidos

Azi ne mutăm la Porto. Pa, Lisboa, pa! Ai fi meritat o cercetare mai minuțioasă dar noi, am preferat să hălăduim pe alte coclauri în zilele în care ne-ai găzduit. Drept e că nici nu-i felul nostru de a fi, adică să stăm într-un loc și să ne familiarizăm cu preajma pînă la sastiseală; preferăm permanenta mișcare, ca să putem vedea cît mai multe meleaguri în cel mai scurt timp. Doar călătorului îi șade bine cu drumul, nu? J

Bon. După micul dejun, cu o mică întîziere, pornim. Ioana: să nu vă pară rău că părăsiți Lisabona; chiar și două săptămîni v-ar fi fost insuficiente ca să o vedeți. Plus de asta, azi va fi cea mai frumoasă zi a acestei excursii. Serios colega? Poi dacă-i pe-așa, să ne întoarce și să stăm alea două săptămîni J

Deocamdată are dreptate cel puțin în ceea ce privește vremea. Vom merge mai mult de 300 de km spre nord, paralel cu coasta. Vom face cîteva opriri și vom păpa ceva bun la prînz. Deocamdată, Ioana spune ceva despre ciocolată, nu mă interesează subiectul. Mai mult mă interesează că vremea iar se schimbă și cam miroase a ploaie. Dar, veste bună: azi și mîine avem cina inclusă în preț! Plus de asta, avem Mall lîngă hotel și suntem la 10 minute de centru. Dar pînă atunci mai e…

Iar și iar, remarc infrastructura. Autostrăzi și iar autostrăzi, pasaje sub și supra terane, asfalt impecabil.

Trecem printr-o zonă în care se cultivă viță de vie și cereale. Ceața ne împiedică să vedem eolienele. Este o zonă în care crește arborele de plută și chiar am văzut o mulțime de copaci decojiți (pluta a fost recoltată). Portugalia a fost prima țară imperială și a cedat ultimul teritoriu, respectiv portul Macao, în 1998. Cam atunci a început și declinul influenței sale în politica mondială și nici în UE nu prea are mare lucru de spus. Nici măcar cu frații spanioli nu are relații prea afectuoase. Tot e bine că măcar pe plan intern nu există conflicte politice majore. Salariul minim 635 de euro, dar este dificil să trăiești cu acești bani. Foarte dificil. Am ajuns la Obidos. Este un vechi orășel înprejmuit de ziduri de apărare, recîștigat de la musulmani în 1148 de regele D. Afonso Henrique, peste un secol construindu-se aici reședința reginelor din Portugalia, obicei păstrat pînă în 1833. ”Se intră în oraș prin Porta da Vila, o poartă în zig-zag, cu interiorul împodobit de faianță din secolul al XVIII-lea. Strîmta stradă principală Direita este plină de magazine de artizanat, galeria de arte.”

Această străduță urcă molcom spre biserica Santa Maria, în altarul căreia există o icoană pictată de Josefa de Obidos, care descrie ”casatoria misterioasă a Sfintei Maria”. Stînga-dreapta vilă după vilă, toate parter și etaj, la parte fiind magazine iar la etaj presupun, spații de locuit. La mijlocul drumului se deschide o piațetă ocupată de o terasă încăpătoare. Foarte interesant este faptul că în acest spațiu extrem de limitat, cultura este foarte bine reprezentată. Un anticariat oferă pe lîngă mii de cărți, fructe, iar mai sus este încă un anticariat mai pretențios, care oferă numai volume legate (în piele?). Pe lîngă cultură, de aici se mai pot cumpăra conserve de pește și pate de pește. Tentant J Spațiul cultural mai este reprezentat și de un muzeu. Turiștii aduși aici de numeroase autocare s-au răspîndit pe străduțele înguste și tîrguie de zor artizanat, ciocolată lichidă, vin de Porto, alte licori, poșete și tichii din plută, veșminte și cîte și mai cîte. Suntem sfătuiți să cumpărăm vestitele mere de Alcobaca, cele mai bune mere din Portugalia J

Sunt și cîteva terase mai mititele unde poți comanda cafea și pare-se și de-ale gurii. Nu mă tentează. M-am separat de Tandem, obsesia lor pentru cumpărături mă obosește. Vremea este caldă și deși amenințase să plouă cerul a rămas numai mohorît.

Eu am terminat-o cu Obidos, ceilalți încă mai hălăduiesc, să le fie de bine.