Pe mine încă nu m-a prins
somnul dar Tandemul a fost răpus J
Cu grupul ne revedem mîine,
la ora nouă, la recepție, pentru o nouă hoinăreală. Timpul fuge nemilos dar mai
avem trei zile pline. Apoi, valea…
Am văzut că unii, după cină, s-au
îndreptat către oraș. Bravo lor! Noi nu mai suntem în stare. Numai că ei, noii
hoinărici, au cu peste două decenii mai puțin ca noi. Asta e…
Am fost puțin dezamăgit la
Alcobaca, am fost uimit la Batalha, minunat de tocănița de pește și iar și iar,
uluit de infrastructură.
Cînd o să avem și noi așa
ceva? Vorba ceea din bătrîni: NIKAKDA! De ce? Pentru că România este sabotată sistematic
de mai bine de un secol și jumătate. SIS-TE-MA-TIC. Nu este vorba că în
funcțiile executive sunt incompetenți și hoți. Problema este că acești neica
nimeni sunt păpușați de o ocultă autohtonă – NU internațională, care știe exact
ce și de ce face, împiedicîndu-i pe cei care ar putea face cît de cît ceva, să
facă ceva. Orice.
M-am referit la
infrastructură. Știți cum arată harta autostrăzilor la noi? HAOS. Știți cum
arată harta autostrăzilor în Ungaria, de exemplu? Un model de organizare
gîndită pe termen lung! Toată țara este racordată la un centru, capitala, și
toate extremitățile țării care au legătură cu vecinii sunt acoperite. Organizare
savantă și bine intenționată. Clar?
Sau. Așa-i că nu știm mai nimic despre Portugalia? Așa-i.
De ce? Simplu: Portugalia are o viață normală, fără huzur dar și fără drame
sociale. Portugalia are după cum deja am spus, infrastructură excelentă, de
aici și turismul prosper, turism bazat pentru consum, în special pe producția
proprie, are o industrie capabilă oricînd să suplinească derapajele cauzate
agriculturii de meteorologie, are o rețea de aprovizionare cu produse autohtone
infailibilă, etc etc etc. Plus de asta, am mai spus, NU există conflicte
politice majore, pentru că este de neconceput ca acolo un tîmpit oarecare să se
creadă împăratul absolut peste tot ce mișcă în țară și NU există legi care să-i
albească pe hoți. simplu? Pentru ei, DA!
Or fi și pe acolo zone
întunecate, nu știu, nu le-am aflat daaar, dacă ar fi ceva-ceva, presa vîndută
bandiților de pe la noi, n-ar fi scăpat prilejul de a le relata. Și atunci
repet întrebarea: așa-i că nu știm nimic despre Portugalia, țară normală,
neinteresantă pentru mafioții care-au acaparat mijloacele media din Ro? Așa-i.
Din romanica, singura veste
bună care mi-a parvenit, este că Barna și cu Cioloș au ajuns la un pact politic
benefic pentru votanții USR PLUS.
Noapte bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu