Braga

În fine, plecăm spre oraș. Trecem prin mici localități cu aspect de oraș, vile, case, blocuri. Intrăm la catedrală, apoi plimbare prin oraș, magazine magazine, uite și un parc, nimic nou sub soarele turistic oriunde ai fi.

Pauză de masă. Am ochit o terasă italiană. Eu vreau din nou somon la grătar, Silvia vrea pizza, Robi s-a cam îndopat la micul dejun și face mișcare prin oraș ca să ajute digestia (adică face tîrguieli J ) Greu cu portogleza vorbită de italieni, am cerut noi ceva, să vedem ce ne-or aduce J Timp avem, suntem la 50 de metri de locul de adunare, totul este ok. Nu m-am dumirit prea bine ce-i cu Braga, mă dumiresc acasă din cărțoi (mare lucru n-am aflat…)

Ospătarii ăștia parcă-s bătuți în cap. Am cerut vin cu apă minerală la pește dar mai întîi vreau și eu o bere pression ca Silvia. Mi-aduce berea, dar vine și cu apa. A trebuit să le explic (au venit vreo trei) că vreau apa pentru vin NU pentru bere! Cu greu au înțeles, mai ales că a venit și un soi de șef care s-a prins ce și cum. Totul este bine cînd se termină cu bine. Și mai văd ceva: cum mă enervez, cum vorbesc engleza fluent, cum am făcut și la Taormina unde culmea! tot cu macaronarii m-am ciondănit J J J

Bon. A venit și Robi și a topit restul din roata aia de pizza cu diametrul de vreo jumătate de metru! Apreciez iar și iar că somonul de aici n-are absolut  nimic în comun cu somonul pe care-l cumpărăm noi de  la Auchan Taberei. Plus că este gătit magistral: crocant la exterior și moale ca untul la interior. Și nici prea scump nu mi s-a părut la 12 euro o porție consistentă. La notă, am observat că tva pentru pileală este 23% dar pentru restul, doar 13%! Mi se pare mai corect așa.

Au început să apară cei din grup. Firesc, unii întîrzie, chestie care pe mine mă scoate din papuci. Întîrzie și gitana noastră, draga de Ioana J

Ne-am trambalat puțin și-am regăsit autocarul, care răcoros, abia ne aștepta. Cam gata și aici, pa Braga.

Am rumegat puțin ultimul schimb de replici de la restaurant. Ospătarul – Voi sunteți englezi? – Nu suntem români. Aha, spune băiatul, ce mai faci? – Ești roman? – Nu, albanez.

Deci globalizare în toată regula: în Portugalia, trei români mănîncă la un restaurant italian, serviți de un ospătar albanez cu care au conversat în limba engleză. Nu-i minunat? J  Eu cred că e!

Am aruncat o scurtă privire pe internet. Și în sfîrșit am priceput de ce Tandemul este complet apolitic: se protejează! Și cred că bine face.

Revin la drumeția noastră. Hi hi hi J Printre altele, Ioana strecoară iscusit și o chestie personală. Cică are 45 de ani. Posibil. De ce-ar minți?

Bon. Iar ne spune alea alea, nu mai pare nimeni interesat, cam cu toții moțăie parte răpuși de osteneală, parte de digestie; tace și Ioana și mă bag la citit că nu mai am mult și sfîrșesc Magul de S. Maugham, poveste de adormit copiii mai precoci J

Iar oprim. Capela sf. Mihael.