Citez din lucrarea autohtonă
Portugalia, ediția în limba română, cîteva date despre orașul Braga .
”Întemeiată de celți în anul
300 î H, ajunge să fie centru administrativ roman în anul 27 î H, sub numele
Bracara Augusta. (…) Capitala Regiunii Minho din nordul Portugaliei, Braga este centrul religios
al țării. (…) La sărbătoarea de Sao Joao (sf. Ion) mii de pelerini vin la Braga . (…) La șase km de
estul orașului se află biserica do Bom
Jesus do Monte, cel mai religios templu din Portugalia, ridicat în 1722 de
episcopul de Braga .”
Exact aici ajungem și noi.
Este un deal în vîrful căruia se află biserica de unde se deschide o panoramă
uluitoare și unde se poate ajunge în trei feluri: fie urcînd per pedes pe o
scară cu popasuri înaltă de 116 metri J fie cu autocarul (cum am făcut și noi), fie cu un
elevator. Ajunși aici, Ioana ne dă scurte indicații, apoi ne lasă pe cont
propriu, averizîndu-i pe cei care vor să coboare pe trepte că autocarul NU-I va
lua de acolo ci tot de aici așa căăă!
Silvia propune să o luăm
vitejește pe scări dar cînd îi desenez că 116 metri sunt echivalentul a 40 de etaje șovăie J că noi locuim la etajul 2 și nici atît nu mai este
prea ușor de escaladat. În fine. Curioși să
vedem ce se află la baza scărilor am luat elevatorul, 2,5 euro de
persoană și în patru minute am ajuns la baza scărilor, de unde începe
ascensiunea în genunchi J
Am revenit și în timp ce
tandemul a vizitat biserica eu m-am hodinit la umbră.
Elevatorul, singurul de acest
fel care mai funcționează este extrem de interesant ca mod de propulsie: FĂRĂ
motor! Este alcătuit din două cabine a cîte 24 de locuri legate între ele cu un
cablu, una sus și una jos. Fiecare cabină este prevăzută cu cîte un rezervor de
apă. Indiferent cîți oameni se urcă în cabina de sus, rezervorul său încarcă
atîta apă încît să fie mai grea decît cabina de jos. Și atunci, gravitația pune
în mișcare ansamblul, cabina ajunsă jos este golită de apă și ciclul se reia.
Bineînțeles, există un sistem de frînare eficient, altfel n-ar putea funcționa.
Simplu? J
Aici există obiceiul ca
oamenii care vor să ridice o rugă să o facă parcurgînd toate treptele în
genunchi. Nu pricep de ce este nevoie de această umilință. Pur și simplu, nu
pricep! Acest loc oferă priveliști extraordinare ale minunatei creații
dumnezeiești. Și atunci, de ce trebuie parcurs în genunchi?
Mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu