Azi avem program de belfereală. Aseară ne-am adunat calabalîcul și acum, după micul dejun ne urcăm în autocar pentru un
tur al orașului, o plimbare cu vaporașul pe rîul Douro, o degustare de vin
Porto apoi valea către Coimbra, vechea capitală a Portugaliei.
Orașul Porto este cel de-al doilea ca mărime după Lisabona și este unul
dintre cele mai vechi orașe din Europa. ”Chiar din epoca romană se stabiliseră
pe ambele maluri ale rîului Douro popoarele Portos și Cale, care cu timpul au
format o regiune numită Portucale.”
Se mira suav Silvia, că mănînc portocale. Păi da, mănînc, că-s portocale
adevărate nu bulgărași portocalii de naiba știe ce. Chiar am intoleranță la
citrice, dar se pare că am intoleranță la chimicalele cu care sunt
tratate cele venite la romanica, pentru fraieri.
Ne-am învîrtit prin Porto pînă am amețit. Întins pe lungime nu și pe
înățime, etalează case mai vechi sau mai noi, rareori blocuri de locuințe sau
de birouri. Străbatem alene cea mai lungă stradă din Portugalia, 6 km, și
ajungem la ocean lîngă un fort. În depărtare se văd suburbiile care înglobează
portul. În zare se observă prin ceață, vapoare ancorate în larg.
Pe faleză se plimbă cete de amorezi sau de gură cască și avem zece minute
pentru poze care se scurg în bătaia unui soare torid. Mi-este prea lene ca să
”make foto”. Dar. Mie de ce mi-e frig? Mi-am pus geaca și tot rrrrrăcoare mi se
pare a fi deși toți ceilalți sunt la mînecă scurtă. Oi fi degustat aseară ceva
mai mult și m-a ajuns oboseala mai știi? J N-am chef să cobor.
Am pornit la drum, iar. Iată pe dreapta niște copaci aduși din Noua
Zeelandă care înfloresc de crăciun! Pe faleză sunt bănci de unde se poate
admira apusul. Frumos! Pe stînga sunt case al căror preț se învîrte în jurul a
5000 de euro pe metrul pătrat. Apoi se văd căsuțe mici, tradițional pescărești,
actual devenite sălașuri de mare lux vîndute cu prețuri astronomice,
fotbaliștilor. Dacă-s la modă...
Mai mergem cît mai mergem pe lîngă rîu apoi o cotim la stînga și ne
îndreptăm către centrul istoric. Porto are circa două milioane de turiști
anual. E limpede, de ce!
Am debarcat și mergem agale către catedrală. Tragem cu ochiul care-ncotro șiiii
tragem de timp. Coborîm către gara inaugurată în 1916, tragem cîteva poze
șiiiii tragem de timp. Apoi coborîm pe străzile vechiului oraș șiiii tragem de
timp. Am ajuns la Monumentul lui Infante do D. Henrique șiiii tragem de timp J De fapt, așteptăm ora
potrivită ca să ne urcăm pe vaporul la care aveam programată plimbarea. Aici nu
mai trebuie să tragem de timpul care curge inexorabil pe lîngă și cu noi
trăgîndu-ne în caierul vremii...
Credeam că am o grămadă de poze dar am descoperit acasă că de fapt, am o
grămadă de selfie, pe care oricum le urăsc de moarte. În fine, poate mai găsim
cîteva în care mutra mea nu apare ostentativ J
Nici nu m-am prins cînd nava s-a desprins de chei și am pornit-o alelei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu