Am mers cu vaporul mai întîi în amonte, apoi am făcut un rondou și am
pornit către aval, aproape de locul de vărsare în Oceanul Atlantic. S-a făcut
răcoare dar, mie nu-mi pasă. Trăiască geaca de fîș J
Trecem rînd pe rînd pe sub cele trei poduri de peste rîul Douro. Respectiv
”Caminho de Ferro Dona Maria Pia, construit în conformitate cu tehnicile
revoluționare de către Gustave Eiffel în 1877, o construcție metalică modernă care constă într-un arc de 350 de
metri, folosită de trenuri zi și noapte.
Podul de Dom Luis I, unește Porto de orașul Vila Nova de Gaia – unde sunt
păstrate buroaiele cu vin de Porto, cu cele două străzi suprapuse . Desenat de
un ucenic al lui Eiffel a fost inaugurat în 1886. Ultimul pod se numește Podul
da Arrabida, cu un stil modern, construcția sa fiind finalizată în anul 1963,
avînd o structură puternică ce traversează rîul cu un singur arc de beton pe
270 de metri. De pe acest pod se poate observa atît orașul cît și oceanul.”
În depărtare se vede un avion care vine la aterizare; sper să nu se
izbească de una dintre nenumăratele zburătoare care brăzdează cerul azuriu.
Nenumărate vaporașe hălăduiesc pe apele fluviului Douro, purtînd zeci,
sute, mii de turiști, oră de oră, zi de zi, săptămîni, luni, ani în șir. Repet,
două milioane de turiști care pleacă din Porto anual, entuziasmați. Porto a
deținut titlul de cea mai vizitată metropolă. Pe merit!
Trecem pe sub podul de beton, vîntul s-a cam întețit iar cei neprevăzători au
început să se zgribulească. Am pățit-o și eu în Deltă așa că... J
Foarte multe clădiri străjuiesc malurile înalte și fac pariu că prețul este
piperat. Din difuzoare se revarsă explicații dar nimeni nu pare să asculte.
Ne-am apropiat de punctul de vărsare în ocean, se simte deja hula de fund dar
noi pînă aici am plătit, pînă aici mergem J Vaporul a cotit-o și ne
îndreptăm spre debarcader. Vedeți ce repede au trecut 45 de minute?
Gata, vîntul s-a domolit dar decît să car geaca în brațe (mai am și o geantă
în care car notesul, tableta și alte chestii necesare unui turist J ) mai bine o car în
spinare. Incredibil ce puternic strălucește - și arde - soarele!
Mare noroc am cu șepcuța ot Ottawa J dăruită mie de Robi chiar la
Ottawa!
Au coborît toți mai puțin grupul nostru. De ce? Noi acostăm pe malul opus,
pentru degustarea promisă, remember?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu