Degustare și alte aventuri

Am debarcat aici ca să mergem la Sandeman, firma care domină producția și vînzarea vinului de Porto. Suntem întîmpinați de un ghid îmbrăcat cu o pelerină neagră și cu pălărie. 

Turuie în portugheză date istorice, despre calitățile acestui vin, despre modul de producție, etc. Despre vinul de Porto AICI

Intrăm într-o suită de încăperi gen beci slab luminate, unde zeci de butoaie mici (100 litri) și budane uriașe (20. 786 litri bucata!) sunt peste tot. Atmosfera este saturată de vapori de alcool, practic te poți îmbăta numai respirînd. După cum arată și mai ales după gust, pare mai degrabă lichior. Am reținut că mustul este oprit din fermentație și amestecat cu alcool, produsul final avînd peste 20 de grade ca tărie, dar eu știu că vin este socotită licoarea care are în jur de 12 % alcool. Nu-i de mine, mulțumesc, cunosc licoarea aceasta și nu mă interesează. Prefer oricînd un roze sec sau măcar semisec, nici măcar demidulce. Și așa cum mă așteptam, traaaagem de timp J Ne-au îmbiat cu mostre de vin la pahar gratuite, și ne-au poftit să cumpărăm vin ambalat sau ciocolată? plus tirbușoane și alte moșmoane J

Mulțumesc frumos dar mai bine ieșim afară, unde măcar este soare și aer curat. Într-un final apar și amatorii de pileală gratis și pornim către ceva terase că a venit și ora de prînz. Nimerim într-un soi de balamuc unde nimeni nu poate intra de capul său, patronul vrea să te așezi la masă numai după cum vrea mușchiulețul care-i ține loc de creier, la plată trebuie să pîndești o casieră că ospătarii n-au voie să pună mîna pe bani, hai siktir și plecăm la altă terasă unde după ce primim pileala, ne punem pe așteptat haleala. Robi lipsește din decor că el nici la degustare n-a venit, a plecat să-și mai cumpere cîte ceva. Silvia un soi de pește, eu alt soi de pește că dacă unul dintre noi se păcălește să împărțim frățește celălalt soi de pește J

Deci. Amîndoi am avut cod. Silvia cu garnitură de rondele de cartofi prăjiți și cu sos roșu, eu cu garnitură de cartofi copți și cu salată. Amîndoi am primit și măsline încălzite, o bunătate! Porții ca de obicei uriașe, norocul nostru că a apărut și Robi și ne-a ajutat să golim farfuriile J Am avut și un delicat sos de ulei de măsline cu un ușor gust de usturoi, altă bunătate dar, esofagul meu protestează. J Pot mînca usturoi verde sau uscat nu însă și mujdei. De ce? Habar nu am!

În final aflăm că Porto a fost un oraș exclusiv comercial, adică aici NU există nici-un Palat Regal.

Așa și? Noi avem altă treabă acum: plecăm către Coimbra

Cu vaporul

Și aici suntem asistați de un ghid local, Isabella, care din cînd în cînd spune cîte ceva în engleză, iar Ioana traduce. Porto este un oraș foarte frumos în care vechiul se îmbină cu noul, destul de curat dar, multe clădiri au nevoie de renovare... Am văzut și destul de mulți oameni ai străzii. Au pături întinse pe trotuar și dorm netulburați de nimeni.

Am mers cu vaporul mai întîi în amonte, apoi am făcut un rondou și am pornit către aval, aproape de locul de vărsare în Oceanul Atlantic. S-a făcut răcoare dar, mie nu-mi pasă. Trăiască geaca de fîș J

Trecem rînd pe rînd pe sub cele trei poduri de peste rîul Douro. Respectiv ”Caminho de Ferro Dona Maria Pia, construit în conformitate cu tehnicile revoluționare de către Gustave Eiffel în 1877, o construcție metalică  modernă care constă într-un arc de 350 de metri, folosită de trenuri zi și noapte.

Podul de Dom Luis I, unește Porto de orașul Vila Nova de Gaia – unde sunt păstrate buroaiele cu vin de Porto, cu cele două străzi suprapuse . Desenat de un ucenic al lui Eiffel a fost inaugurat în 1886. Ultimul pod se numește Podul da Arrabida, cu un stil modern, construcția sa fiind finalizată în anul 1963, avînd o structură puternică ce traversează rîul cu un singur arc de beton pe 270 de metri. De pe acest pod se poate observa atît orașul cît și oceanul.”

În depărtare se vede un avion care vine la aterizare; sper să nu se izbească de una dintre nenumăratele zburătoare care brăzdează cerul azuriu.

Nenumărate vaporașe hălăduiesc pe apele fluviului Douro, purtînd zeci, sute, mii de turiști, oră de oră, zi de zi, săptămîni, luni, ani în șir. Repet, două milioane de turiști care pleacă din Porto anual, entuziasmați. Porto a deținut titlul de cea mai vizitată metropolă. Pe merit!

Trecem pe sub podul de beton, vîntul s-a cam întețit iar cei neprevăzători au început să se zgribulească. Am pățit-o și eu în Deltă așa că... J

Foarte multe clădiri străjuiesc malurile înalte și fac pariu că prețul este piperat. Din difuzoare se revarsă explicații dar nimeni nu pare să asculte. Ne-am apropiat de punctul de vărsare în ocean, se simte deja hula de fund dar noi pînă aici am plătit, pînă aici mergem J Vaporul a cotit-o și ne îndreptăm spre debarcader. Vedeți ce repede au trecut 45 de minute?

Gata, vîntul s-a domolit dar decît să car geaca în brațe (mai am și o geantă în care car notesul, tableta și alte chestii necesare unui turist J ) mai bine o car în spinare. Incredibil ce puternic strălucește - și arde - soarele!

Mare noroc am cu șepcuța ot Ottawa J dăruită mie de Robi chiar la Ottawa!

Au coborît toți mai puțin grupul nostru. De ce? Noi acostăm pe malul opus, pentru degustarea promisă, remember?

21 iulie 2019. Porto

Azi avem program de belfereală. Aseară ne-am adunat calabalîcul și acum,  după micul dejun ne urcăm în autocar pentru un tur al orașului, o plimbare cu vaporașul pe rîul Douro, o degustare de vin Porto apoi valea către Coimbra, vechea capitală a Portugaliei.

Orașul Porto este cel de-al doilea ca mărime după Lisabona și este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa. ”Chiar din epoca romană se stabiliseră pe ambele maluri ale rîului Douro popoarele Portos și Cale, care cu timpul au format o regiune numită Portucale.”

Se mira suav Silvia, că mănînc portocale. Păi da, mănînc, că-s portocale adevărate nu bulgărași portocalii de naiba știe ce. Chiar am intoleranță la citrice, dar se pare că am intoleranță la chimicalele cu care sunt tratate cele venite la romanica, pentru fraieri.

Ne-am învîrtit prin Porto pînă am amețit. Întins pe lungime nu și pe înățime, etalează case mai vechi sau mai noi, rareori blocuri de locuințe sau de birouri. Străbatem alene cea mai lungă stradă din Portugalia, 6 km, și ajungem la ocean lîngă un fort. În depărtare se văd suburbiile care înglobează portul. În zare se observă prin ceață, vapoare ancorate în larg.

Pe faleză se plimbă cete de amorezi sau de gură cască și avem zece minute pentru poze care se scurg în bătaia unui soare torid. Mi-este prea lene ca să ”make foto”. Dar. Mie de ce mi-e frig? Mi-am pus geaca și tot rrrrrăcoare mi se pare a fi deși toți ceilalți sunt la mînecă scurtă. Oi fi degustat aseară ceva mai mult și m-a ajuns oboseala mai știi? J N-am chef să cobor.

Am pornit la drum, iar. Iată pe dreapta niște copaci aduși din Noua Zeelandă care înfloresc de crăciun! Pe faleză sunt bănci de unde se poate admira apusul. Frumos! Pe stînga sunt case al căror preț se învîrte în jurul a 5000 de euro pe metrul pătrat. Apoi se văd căsuțe mici, tradițional pescărești, actual devenite sălașuri de mare lux vîndute cu prețuri astronomice, fotbaliștilor. Dacă-s la modă...

Mai mergem cît mai mergem pe lîngă rîu apoi o cotim la stînga și ne îndreptăm către centrul istoric. Porto are circa două milioane de turiști anual. E limpede, de ce!

Am debarcat și mergem agale către catedrală. Tragem cu ochiul care-ncotro șiiii tragem de timp. Coborîm către gara inaugurată în 1916, tragem cîteva poze șiiiii tragem de timp. Apoi coborîm pe străzile vechiului oraș șiiii tragem de timp. Am ajuns la Monumentul lui Infante do D. Henrique șiiii tragem de timp J De fapt, așteptăm ora potrivită ca să ne urcăm pe vaporul la care aveam programată plimbarea. Aici nu mai trebuie să tragem de timpul care curge inexorabil pe lîngă și cu noi trăgîndu-ne în caierul vremii... 

Credeam că am o grămadă de poze dar am descoperit acasă că de fapt, am o grămadă de selfie, pe care oricum le urăsc de moarte. În fine, poate mai găsim cîteva în care mutra mea nu apare ostentativ J

Nici nu m-am prins cînd nava s-a desprins de chei și am pornit-o alelei.