ţesătura stelelor
de nea – covor-magie-catifea – covor ce pare diferit deşi e zămislit la infinit din curgerearotundă a timpului orgolios
senin sau viforos timp-zeu timp-curcubeu
timp-brut timp-fără-de-sfîrşit deşi
e nenăscut timp-limită brâncuşian ce
curge pe sub uşi ca-n joaca de păpuşi
acuşi-acuşi păpuşi din carne cu ochi muri cu stele în priviri şi roşii guri cu
părul adunat taman cu panglică de
măghiran; mai ştii tu ce făceai acum un an?
În sfîrşit, după aproape două săptămîni de ploaie
nesuferită, a ieşit soarele şi prin Bucale. J N-am apucat să văd
curcubeul dar, nu mai contează. Important este că vremea şi-a mai venit o
lecuţă în fire şi a început să semene a vară. Care vară, iute, iute va trece
daaar, pînă atunci, mai e. n-am văzut de prea multe ori curcubeul în viaţa mea
dar cele pe care le-am văzut, au fost magnifice. Primul care m-a încîntat a
fost la vremea copilăriei, cînd am fost martorul unui fenomen rarisim: jumătate
din strada unde locuiam era în plină ploaie, iar cealaltă jumătate era sub
tutela unui cer senin încununat cu un splendid curcubeu. Geaba am întrebat-o pe
mama ce este acela, că n-am înţeles mai nimic. Abia la şcoală am priceput taina
ROGVAIV. Se spune (în popor) că deseori curcubeul, este semn al graţiei cereşti.
Aşa să fie? Îmi aduc aminte că şi atunci cînd Suveranul Pontif Ioan Paul al
II-lea, a vizitat România a ieşit un imens curcubeu, şi atunci cînd Bush junior
a venit la Bucureşti, curcubeul s-a arătat. Îmi vine uneori să cred că pronia
divină încă mai ocroteşte România, mult mai mult decît o fac unii dintre
români…
