Cam asta e:

- dictatura lui Dej a fost sprijinită de tancurile sovietice pînă cînd sovieticii au fost convinşi că şi dacă se retrag din România, învăţăturile lui Stalin vor dăinui; au dăinuit.

- dictatura lui Ceauşescu a fost percepută ca fiind un rău relativ acceptabil, atîta vreme cît românii nu mai depind de Moscova în mod explicit; fals.

- democraţia iliesciană de după 1990 a prins rădăcini şi nu pare a mai putea fi eradicată

De ce? Simplu: popor amorf. Adică.

Dacă nici la zece ani de apartenenţă NATO şi şapte ani de apartenenţă UE nu ne-am trezit, degeaba imnul nostru se numeşte cum se numeşte.

Mioriticim şi asta ne ocupă tot timpul.

Şi invariabil, uităm de Eminescu.

„Alei mică, alei dragă,
Cine vrea să ne-nțeleagă
Vază frunza cea pribeagă,
Ce-i ca viața noastră-ntreagă.”

Cam asta e: cine vrea să ne-nţeleagă vază frunza cea pribeagă: Caragiale, Enescu, Cioran, Eliade, Culianu, Ionesco, Brâncuşi; şi cu voia dumneavoastră, cei care acum, sunt departe de ţară; nu mai mult de vreooo trei milioane de suflete care ard şi se mistuie pe meleaguri străine pentru că în romanica, n-au loc de impostorii care s-au cocoţat la putere, votaţi de popor.

Cam asta e. Pînă cînd? 

Tudor Gheorghe Sara pe deal Mihai Eminescu

Lucruri mai putin cunoscute despre Eminescu

"Traind in cercul vostru stramt, Norocul va petrece, Caci eu in lumea mea ma simt, nemuritor si rece..."

Poate că n-ar strica dacă am şti despre Eminescu şi lucrurile despre care nu se vorbeşte (prea mult).

“Nu a fost surprinzãtor pentru mine, atunci când, la întrebarea , ce cunosc tinerii despre activitatea culturalã, politico-socialã si istoricã a lui Eminescu, tinerii au vorbit tot timpul despre poezia si despre mondenitatile lui. De restul activitãtii nu stiau mai nimic. Înainte de a mã grãbi sã-i discreditez, m-am gândit la modul cum este predat Eminescu în scoalã. “Poetul nepereche”, “Cel mai mare poet”, “Personalitatea completã a culturii românesti” etc. Dacã adãugãm la zecile de epitete pe care le rosteste la orã un profesor si interminabilele comentarii pe care bietul elev trebuie sã le înghitã cu toptanul fãrã prea multe întrebãri, avem o imagine a modului defectuos în care va fi perceput Eminescu de copii.

Nici un profesor nu mi-a argumentat vreodatã de ce Eminescu este un poet atât de mare. Nici unul nu mi-a spus cã jurnalistul Eminescu era cel putin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu stiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de asa naturã stiu exact care este adevãrul si actioneazã în consecintã. Dar membrii Academiei Române stiu si mai bine ce înseamnã sã scoti tone de cãrti despre poezia lui Eminescu, evitând pe cât se poate de dibaci texte la fel de importante în care se pune degetul pe rana societãtii românesti si se dau solutii de vindecare. Modul defectuos sau intentionat defectuos în care se predã Eminescu echivaleazã cu un atentat asupra culturii si istoriei românesti. Atentat, care este tot mai minutios elaborat în laboratoare obscure si a cãrui fatã începem sã o întrezãrim în manualele alternative pe care le cunoastem cu totii. Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai în scoala primarã, gimnaziu sau liceu, ci si în universitãti. Otrava împrãstiatã ajunge cu mare usurintã în toate revistele literare si culturale. Marii oameni de culturã cad în capcana acestor denigrãri mârsave.

Eminescu trebuie prezentat copiilor în cu totul alt mod. Nu de poetul genial are atâta nevoie copilul cât mai ales de luptãtorul neostenit pentru neam si tarã. M-as bucura ca în loc de recitãrile papagalicesti ale poeziilor lui Eminescu, lumea sã reproducã tot mai mult textele sale politice, sã ia aminte la lupta si la jertfa sa.

Atunci când vom întelege cu adevãrat destinul celor mai mari fii ai acestui neam, si vom urma exemplul lor, România va deveni o tarã puternica.”

Merită să citiţi mai departe, AICI Semnat: Diana Ciulei

Vremuri noi, metehne  vechi. Ca şi atunci, şi acum oamenii valoroşi sunt puşi la zid de frăţiile ntrebniciei şi asasinaţi moral şi fizic  după acelaşi calapod.
Deşteaptă-te române!
L-au evocat îngereşte şi au fost trimişi şi ei, la îngeri...

Gînd de 15 iunie

Începînd de azi, sînt mai bătrîn cu o zi decît fratele meu care pînă acum, era cu opt ani mai mare decît mine. Unde a zburat această vreme? Şi cînd? Nu ştiu. Ştiu cu maximă tristeţe că fratele meu nu-mi mai poate transmite salutări, decît în oniricul viselor în care mă vizitează. Tare mi-este dor de fratele meu. Îmi este un dor cumplit. Fire veselă, bon viveour, spunea adesea cînd venea vorba despre moarte: vă duc crucea la toţi. Nu cred că dacă a plecat primul dintre noi, fraţi şi surori, a greşit: cred că ne duce crucea pe cealaltă lume. Pe lumea asta, eu o voi conduce în locul său la altar pe nepoata mea, fiica sa. Îmi revine această onoare. Îl voi reprezenta pe lumea aceasta, aşa cum şi el ne duce crucea pe lumea cealaltă. Te iubesc, frate al meu. Ultimele sale vorbe, au fost: azi este ziua în care mor geniile. A ştiut pînă în ultima clipă că ultima sa zi pe lumea aceasta, este ziua în care a murit geniul poeziei româneşti, Eminescu. A ştiut. În felul său, fratele meu a fost un geniu. A avut un talent la desen ieşit din comun, un talent pe care l-a luat în derîdere, întotdeauna. N-a încercat niciodată să-şi valorifice talentul. A preferat să-şi trăiască viaţa, ardent. Te salut, frate al meu! Te salut şi te asigur că fiica ta, nepoata mea preferată, este pe mîini bune. Odihneşte-te în pace. 

Mihai Eminescu 1850 - 1889

Cu mâine zilele-ţi adaogi... 

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

Glossa

Are dreptate Costin Comba : Life is Picture


Vreme trece, vreme vine,                            
Toate-s vechi şi nouă toate;      
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămîi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Cînd cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpană-a gîndirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtînd masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la un teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plînge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să mai fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun cîte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte maşti, aceeaşi piesă                                                                                                                                                                                       Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atît de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera cînd vezi mişeii
La izbîndă făcînd punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi şi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iaraşi
Între dînşii să se plece,
Nu te prinde lor tovaraş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cîntec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vîrteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor sa zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămîi la toate rece.

Tu ramîi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Mihai Eminescu