Mevlana

 Dacă tot am zăbovit în Konia cîteva ore (vezi postarea AICI) şi am vizitat mausoleul unde este înmormîntat Rumî*, cred că ar fi util să le spun celor interesaţi cîteva vorbe despre acest mare om de cultură, filosof şi poet, părintele Ordinului dervişilor rotitori. Precizez de la bun început că nu am competenţe pe cultura oriental - islamică; tot ce spun în această postare este extras dintr-o carte tipărită la Editura Herald, respectiv Mathnawî.  Aş fi preferat să citez integral unele pasaje dar, prefaţa este prea lungă şi nici nu am această permisiune din partea editurii. Deci J

Pe numele său întreg, Mawlânâ Muhammad Djalal-ud-Dîn Rumî, mai cunoscut ca Mevlana sau mai simplu, Rumî,  Mevlana s-a născut pe 1 octombrie (după alte surse 30 septembrie) 1207 la Balkh din Khorassan, oraş renumit pentru frumuseţea sa (aflat astăzi pe teritoriul Afghanistanului). Tatăl său, Baha-ud-Dîn Walad, era un cunoscut teolog şi foarte popular ca maestru sufi. Primele stări extatice, Rumî le-a avut încă de la vîrsta de cinci ani. Din cauza pericolului invaziei mongolilor, familia sa părăseşte Balkh şi după o lungă călătorie (Mecca, Bagdad), se stabileşte la Konia, în Turcia, unde tatăl său primeşte un post de predicator la Universitate, post pe care Muhammad Djalal-ud-Dîn îl va ocupa după moartea tatălui său, în 1231.

Nu voi insista prea mult pe traseul desăvîrşirii spirituale al lui Mevlana; numele personalităţilor care i-au influenţat destinul spiritual, oricum sunt prea puţin cunoscute europenilor. Totuşi. Primele învăţături le-a primit evident, de la tatăl său. La zece ani de la moartea acestuia, la Konia a venit Sayyid Buha-ud-Din din Balkh. Timp de nouă ani, acesta l-a iniţiat pe Rumî în „ştiinţa profeţilor şi a lumii” care includea „retrageri strategice de patruzeci de zile cu respectarea preceptelor coranice”.

Timp de patru ani de zile, Djalal-ud-Dîn a studiat la Alepp şi la Damasc.  Dar momentul care-l va marca pe Medlana pentru tot restul vieţii a fost întîlnirea cu rătăcitorul Shams din Tabrîz, „un mesager al Sursei, unul care aduce lumină celui care poate să o primească” (...) „După ce a primit-o, el a putut să transmită acest mesaj spre folosul întregii umanităţi. Shams ardea şi Rumî a luat foc”.

Pe scurt, despre Mathnawî. Acesta este „un vast poem de 25.000 de versuri, împărţit în şase cărţi sau daftar”, care tratează o mare varietate de subiecte care cuprinde istorisiri, fabule, parabole, texte coranice, toate îmbibate de spiritul învăţăturilor sufite în care „Islamul, este înţeles ca o continuare a tradiţiei abrahamice sau iudeo-creştine, cinstind profeţii evrei precum şi pe Iisus şi pe Maria”. Ediţia românească a acestei cărţi este o prescurtare într-un singur volum, originalul fiind alcătuit din şase volume.  

Cei interesaţi pot citi cîte ceva despre dervişii rotitori, AICI. Noi n-am avut parte în excursia noastră de un astfel de spectacol. Doamna ghid ne-a oferit în schimb, o prezentare de modă.

Redactarea tuturor operelor sale, a durat pînă la moartea lui Mevlana, în 18 decembrie 1273 şi a fost în principal grija prietenului său spiritual, Husâm-ud-Dîn Celebî. „La moartea sa, toţi locuitorii din Konia, fără deosebire de credinţă, s-au rugat şi au ţinut doliu. A fost înmormîntat lîngă familia sa şi un mausoleu verde a fost înălţat în cinstea sa de notabilităţile oraşului”.

*Deoarece Mawlânâ şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în Konya, a fost supranumit Rumi, adică „turcul”.

  

Elefantul

Cîţiva hinduşi au închis un elefant într-o încăpere întunecoasă şi mulţi oameni au venit să-l vadă. Dar cum acolo era prea întuneric ca ei să-l poată zări, toţi îl pipăiau cu mîinile, ca astfel să-şi poată face o idee despre cum arată. Unul i-a atins trompa şi a povestit că un elefant seamănă cu o conductă de apă; altul i-a pipăit o ureche şi a zis că (elefantul) trebuie să fie ca un evantai mare; al treilea, care i-a atins un picior, a crezut că un elefant este ca un stîlp; iar un al patrulea i-a pus mîna pe spate şi a declarat că un elefant seamănă cu un jilţ încăpător. Potrivit părţii pe care o pipăia, fiecare descria animalul în chip diferit. Cum s-ar zice, unul l-a numit “Dal”, altul “Alif”.    
Fragment din volumul “Mathnawî” / Djalâl-ud-dîn Rumî