Apropo de viteză. Sulina este brațul cel mai scurt dar și cel mai drept
prin urmare, neavînd prea multe meandre care să oblige la viteză redusă,
căpitanul poate să meargă cu viteză sporită. Văd că s-au mai retras la adăpost
și alții, pentru că viteza creează curent care trage zdravăn și cum nu prea mai
suntem tocmai tinerei, brrrrr e cam răcoare J Ici colo se mai vede cîte-o
lotcă singuratică. Pescari? Nu știu...
Am crezut că viteza este mai mare dar nu, mi-a spus matelotul că viteza
maximă este de vreo 22 km/h. Șalupele acela prind suta lejer...
Iată și o gospodărie cu eoliană proprie! Aici canalul este mult mai îngust
decît canalul Chilia. Alte și alte case pe malul canalului, am văzut și o ciurdă
de vaci, uite și o biserică. Alte case cu ponton, unele au panouri solare. Deci
trecem prin localitatea Partizani (dreapta) și Ilganii de sus (stînga). Iată și
un cuib cu două berze; sau o barză și un bărzoi J
Pe lîngă noi a trecut un catamaran, Delta și nu mai știu cum, în viteză și
cînd am intrat în siajul său (mergea în sens invers) ne-am cam zgîlțîit o
leacă. Da și ei au pățit la fel J cînd au intrat în siajul
nostru. Așa că acum mergem cu viteză redusă ca să atenuăm zgîlțîiala.
Acum trecem printr-un loc atît de îngust încît abia au loc două nave una
lîngă alta! Tocmai ne străduim să dublăm (depășim) un mineralier care vine de
prin Anglia și merge la Sulina sau poate și mai departe... Cred că a descărcat
ceva pe undeva, dacă este să judecăm după cît de sus este linia de plutire,
sau, mai știi, poate că că va încărca ceva de pe la noi! Se numește HC
Eva-Marie. Pare să fie mineralier. Iar ruliu, iar tangaj dar, mai slabe ca
intensitate. E frumos dar, cam monoton și iar mă întreb ce-a fost în capul meu
de n-am luat nimica de citit. Hm?
Pfoai, dușmanul naibii! Am văzut un țînțar care s-a ascuns iute-iute naiba
știe pe unde că de-l găbjeam pînă acilea i-ar fi fost J
Pe stînga se vede o școală și mai multe nave acostate, pe dreapta un
restaurant specializat în pește, pe scurt suntem în Maliuc, prima etapă a
călătoriei noastre de azi. Este abia ora 10 am. Iar și iar, se văd cuiburi cu
berze. Se văd case neracordate la rețeaua electrică dar, presupun că au
generatoare că altfel nu s-ar explica antenele satelit. Nu?
Am trecut și pe lîngă Complexul Lebăda care are un restaurant imens, pe mai
multe niveluri. Totuși observ și rețele de electricitate și pe stînga și pe
dreapta. A apărut stuful. O imensitate de pădure de stuf se întinde pînă hăt,
departe, pe 1153 km pătrați, fiind cea mai mare întindere de stuf din lume!
Înainte era prelucrat, nici nu mai știu pe unde dar acum, nu se mai
prelucrează... Naiba știe de ce irosim așa bogăție...
Din cînd în cînd, ca să mai risipească monotonia, ghidul ne mai semnalează
cîte un pelikan. Ian te uită ce minune! Care va să zică în Delta Dunării, sunt
pelikani! Ăsta da! lucru de mirare J LOL
Bon. Cîteva cuvinte despre alcătuirea navei. Puntea de sus este acoperită
cu o tendă dar neprotejată pe nici-o parte oferă o belvedere mirifică oriunde
ai sta așezat pe unul dintre cele 120 de scaune. În partea de față este
evident, cabina de pilotaj. și la babord și la tribord există cîte o scară care
facilitează accesul în sala de mese de dedesubt, unde pot lua masa simultan
84-104 turiști. La pupa este barul și microbucătăria unde se încălzește
mîncarea la prînz, iar la prova o scară abruptă din șase trepte conduce către o
punte mititică unde vreo 20 de curajoși înfruntă aspra briză de mare cu
beneficiul unor priveliști spectaculoase, ei fiind primii care văd ce este de
văzut. Cei care știau despre ce este vorba au venit echipați cu jantilici,
șepcuțe, baticuri și cu ochelari.
Dacă sus este cam răcoare, jos în cantină aerul devine repejor de
nerespirat. Două aparate de aer condiționat ar ameliora situația dar mai bine
nu, mulțumesc, mai degrabă lăsăm ușa de acces pe mica punte de la prova
deschisă și avem ventilație naturală, mult mai sănătoasă, evident.
Ne apropiem de Sulina.
Ghidul ne spune că pe aici sunt cai sălbatici, cum s-ar spune parafrazînd,
am văzut și cai fericiți: nu-i bate nimeni, nu-i încalecă nimeni, nu țipă
nimeni la ei, și chiar dacă iarna le este mai greu, per total cred că le este
mai bine decît cailor puși în ham să
tracteze căruțe pline cu indiferent, ce.
Mai întîi mergem pînă la Marea Neagră, apoi vom întoarce spre oraș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu