duminică, 28 iulie 2019

Ultimul vapor spre Tulcea


Vremea trece repejor, ne reambarcăm pe nava Delta și la drum. Bon. Este vremea prînzului, știam de dimineață că vom avea ciorbă de văcuță, căpătăm smîntînă pentru dressing din belșug și deși nu prea mai beau spirtoase, dacă tot am amintit despre ele mai devreme, mă las în voia poftei și mă duc la bar. Ochesc o palinkă de Oaș, (am amintiri despre horinca de pe acele meleaguri) cer, gust, nu-i chiar ce știam eu că ar trebui să fie, dar ca aperitiv, merge. Vine ciorba, excepțională. Felul doi, friptură de porc cu sos de tomate plus alte ingrediente. Friptura mrge, sosul este excepțional. Dar garnitura de orez este pur și simplu, irezistibilă. PAROL!
Mă uit pe vapor. Limbile s-au dezlegat, toată lumea vorbește dar nu se știe dacă mai ascultă cineva, J atmosferă destinsă. Cam asta a fost incursiunea noastră în Delta Dunării, nu cred că alta va mai fi. Am venit, am văzut, ne-am dumirit: potențial uriaș, rezultate mai puțin decît modeste. O dovedește faptul că azi complexul Cormoran era pustiu, că ospătarul se lăuda că mîine vor avea 40 de turiști. 40? Asta-i o glumă?
O mai dovedește și faptul că la Chilia nu te poți apropia din cauza mizeriei, o dovedește inclusiv faptul că din trei nave mari a cîte 80 de persoane nu mai funcționează decît una și aia pe sponci, cu 53 de turiști.
Acum, mergem la hotel. Aventura noastră s-a încheiat. A fost o experiență frumoasă, atent îndrumată de domnul profesor Paul Blidaru, despre care am numai vorbe bune de spus. Am văzut pe internet și păreri contrare dar nu mă interesează DELOC. Profesorul Blidaru este onest și dedicat. Și dacă are ceva scăpări, ne amintește cu discreție că pînă la urmă este și dumnealui doar un om, la fel ca și noi. Cu bune și cu rele, așa cum recunoaște chiar dumnealui. Respect domnului Blidaru, un venerabil profesor (de muzică) trecut de 73 de ani și care lucrează în turism de 50!
l-am întrebat pe Nicu, tînărul ospătar care a glumit că se scoală la 5 dimineța ca să ia apă din Dunăre pentru ciorba de pește, dacă vreodată cele trei nave ale companiei Delta funcționează simultan. Mi-a răspuns că da, mai ales duminica dar nu numai. Merge bine hotelul? Foarte bine. Dar complexul Cormoran de ce este așa de gol? Asta chiar nu știe. Mă opresc aici cu întrebările. Pare-se că și aici, OMERTA are legi care nu pot fi încălcate. Asta ai voie să spui, asta spui, ori asta nu știi, etc.
Este ora 16 și e clar că nu mai e mult pînă la hotel, e limpede că am terminat-o cu delta, este evident că după hoinăreala din Tulcea de azi, nu mai urmează decît plecarea de mîine către București.
Silvia se sorește pe punte, Robi moțăie lîngă mine în sala de mese, eu beau bericioaică și scriu aiureli J
L-am întrebat pe Nicu dacă este mai bine pe vapor decît la restaurant.
- L-a fel.
Nu cred dar dacă asta a fost instruit să spună, asta spune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu