Citez din cartea amintită
deunăzi. ”In interior se gaseste o colectie de mozaic modern ce imbraca Sala
Arabes, Capela si Sala Sereias. Se mai poate vedea Sala Brasoes care este la
fel decorata. Sala Cisnes, cu magnifice rame in tavan, Salad as Pegas
(certurilor), in care tavanul a fost pictat cu pasari ce tin in ciocul lor
flori de trandafiri, impreuna cu cuvintele ”pentru bine”. Se spune ca regele D.
Joao I a pronuntat aceste cuvinte cand a
fost surprins sarutand domnisoara de onoare, astfel a comandat pictarea
acestei scene.”
De fapt, acest rege era un
exemplu de fustangiu, zeci dacă nu sute de domnișoare J roiau în palatal regal.
Deci palatal este un exemplu
de artă arhitecturală portugheză. Din nou am ascultat explicațiile în căști ca
să nu deranjăm alți vizitatori. Istorie, legende, povești de alcov, prea mult
și prea repede ca să pot nota. Impresia generală este de măreție, pentru că
Portugalia chiar are o istorie zbuciumată, dar ASUMATĂ cu bune dar și cu rele! Tot ansamblul se restaurează
atent, chiar doamna Ioana ne mărturisește că vizităm o încăpere (ocupată de
ultima regină
înainte de a fi detronată și trimisă în exil) la care ea nu a mai avut acces
niciodată!
Se cam sfîrșește și vizita
aceasta, ieșim pe străzile orășelului, avem ceva timp liber pe cont propriu, am
mai spus, Tandemul a plecat după tîrguieli, vin, conservăraie, magneți, alte
fleacuri, treaba lor J
Eu am găsit o piatră mare pe
marginea drumului și fac mai fotografii
Vremea iar s-a cam mohorît și
simt că mă paște o răceală, aceeași care mi-a dat tîrcoale și la Chilia,
probabil. Suflu nasul și fac hapciu hapciu! J
A întrebat-o Robert pe Ioana
de unde este. Get beget bucureșteancă, deci gitană, dar a trăit vreo șase ani în
Ardeal. De aici accentul… Și vocabula MNO repetată nu prea des, dar orișicît J Cum am mai spus, exotică. Bun așa! Dar competentă și
de comitet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu