Din nou, viță de vie și
măslini, iară și iară și iar. Suntem în Sesimbra. Ieșim din parcare și Ioana ne
dăscălește: aveți pe cont propriu 45 de minute; care vrei la plajă mergi în
josul străzii, care vrei la piața locală ia-o la stînga. Ok? Da cum să nu J
Prima încăpere, vedem vreo 20
de tarabe care expun vreo sută de feluri de pește proaspăt pescuit chiar în
această dimineață. Frumos, am pozat, dar eu prefer mirosul de pește proaspăt
gătit.
A doua încăpere de două ori
mai mare, găzduiește gospodine care vînd cam de toate, legume și fructe, carne
de pui și ouă, brînzeturi, pîine și dulciuri, miere și alte bunătăți.
Gata și aici. Plecăm spre Setubal
Străbatem iar, o zonă colinară plină de meandre; ruta
oferă privirilor noastre păduri destul de tinere în care aflăm că trăiesc
felurite animale, căprioare, mistreți, iepuri, veverițe, și tot felul de
păsăret.
Drumul șerpuiește alandala,
stînga-dreapta, urcă și coboară, dar, se pare
că ne apropiem iar, de ocean. Depășim o coloană de turiști veritabili,
care mărșăluiesc cu rucsacurile umflate cărate la greu cu spinarea, nici copiii
nu sunt cruțați. Tot așa l-am învățat și noi pe Robi. Încă de cînd avea vreo
cinci anișori îl echipam cu un rucsăcel și ca să-l obișnuim cu ideea îl puneam
să-și care un rînd de lenjerie J
Și iată și oceanul! Am
străbătut destule șosele cățărate pe munte cu priveliști uimitoare dar parcă așa splendoare ca aici n-am mai
văzut. De pe aceste culmi, cele mai înalte din Portugalia, oceanul apare și
dispare după fiecare meandră a serpentinelor și cum avem noroc de o vreme cu
adevărat superbă, avem ce admira!
Am început să coborîm către
oraș; iată și locuri de camping pline de hoinărici cu melcii după ei
(autorulote). Doamna Paula, ghidul local, ne spune că Setubal este un port
pescăresc dar are și șantier naval. (mi s-a mai luat o piatră de pe inimă J ) Oprim și aici pentru 25 de minute. Tocmai la fix ca
să mai leorbăim cîte o bericică bineînțeles, pression. Practic, am venit aici
ca să avem de unde pleca. J Numai că drumul pe stîncile de deasupra oceanului, a făcut toți banii.
Pe drumul spre Lisabona,
ne-am hotărît așa: zece vor la Oceanariu cu Paula, iar restul se duc la hotel
cu Ioana, direct. Eu și tandemul, nici așa, nici așa J Am rămas cu Paula dar la Oceanariu am părăsit grupul
și am luat un taxi pînă la Piața Rosio, vestită pentru terasele sale unde se
mănîncă ieftin și foarte bine. Am comandat
somon la grătar , Silvia a rămas la pression dar eu am cerut un pahar de Porto
sec, să văd și eu minunea asta.
Vremea este însorită către
canicular dar la umbră este bine iar cînd mai adie și briza este minunat!
Acolo unde este Oceanariul
sunt cîteva blocuri de locuințe unde un apartament poate să coste și un million
de euro – sau chiar mai mult. Tot acolo mai este și un Mall și metroul +
autobuze. Nu-i pentru noi. Paula ne-a recomandat să luăm un taxi vopsit
bleau/negru și așa am și făcut.
Nu mai am chef de poze. Nu știu
de ce. De fapt sînt olecuță cam
somnolent. Este frumos în vacanță dar, cam obositor. Tare obositor. Picioarele
mă țin dar respir din ce în ce mai greu. Și nici măcar nu mai fumez.
Vinul Porto nu m-a
impresionat cu nimic, dar peștele, a fost fa - bu - los! Servit cu doi cartofi natur
și cu salată verde, ceapă, roșii și castraveți și asezonat cu zeamă de lămîie
ȘI de portocală! Este absolut divin!
A văzut Silvia un mic secret:
lămîia și portocala au fost încălzite o țîră pe grătar, ca să intensifice
minunatele lor arome. Bine de știut!
Încă un taxi și am ajuns
”acasă” la hotel. 6 euro cu ciubuc cu tot. Nu cred că autobuzul ar fi fost mai
ieftin. șoferii așteaptă disciplinați la rînd și NU refuză nici-o comandă!
Mie mi-a ajuns hoinăreala de
astăzi; mi-a plăcut dat, salut! J Tandemul însă, abia așteaptă să plece, naiba știe pe
unde și de ce. Treaba lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu