Prăznuirea naşterii Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mare bucurie pentru
toţi creştinii, dar mai ales pentru purtătorii de nume care amintesc de Maria,
Sfînta Fecioară, mama Mîntuitorului lumii, Iisus Hristos.
Robert a plecat ca de obicei la serviciu, iar noi vom bîntui puţin
împrejurimile. Chiar dacă va fi să nu mergem la Montreal (poate că vom merge,
am eu ceva în cap J ) măcar să vedem unde este gara, care după cum
ne-a asigurat Robi, este foarte aproape de domiciliul său actual. Şi mai este
în apropiere o biserică, şi vom mai vedea noi ce mai e.
Acasă la romanica, mare zaveră mare. S-a răsculat madam Pandele împotriva
lui Dragnea de nu se mai vede pesedist de pesedist J Clanul mafioţilor a întrat în
fibrilaţie. J Cum se va termina şi
povestea asta care pute a hazna? Fix la fel ca şi pînă acum: pînă la urmă va
cădea mustăcel şi va fi întronizat alt şef poate chiar mai ticălos ca el. Iar
prostimea (cu şcoală au ba, săteni sau citadini, tot un drac, prostimea este
prostime, mă rog, în afară de cinicii direct interesaţi) va vota mîna care-o
biciuieşte şi de acum înainte, ca şi pînă acum, în vecii-vecilor-amin, că cine
s-a obişnuit cu jugul, crede că rămîne
fără gît dacă scapă de el.
Aseară, de supărare, am uitat să pun tableta la încărcat şi acum ioc J tabletă. Aşa că am scos
de la naftalină vechiul aparat Sony, vechi de cel puţin opt ani, cel pe care
l-am cumpărat anume pentru a imortaliza excursia din Israel. Dacă a fost bun pe
pămîntul sfînt, va fi bun şi pe pămîntul binecuvîntat al localităţii Levis,
Quebec, Canada J Păi? Păi da, că am uitat vechitura acasă şi am
plecat la drum cu tableta la 40 % baterie, care tabletă s-a descărcat mintenaş J şi m-a lăsat fără
imortalisme.
În sfîrşit, pot manevra laptopul după placul meu. A găsit Robert (cu greu)
un maus cu fir şi acum sînt în elementul meu, că pătrăţelul acela negru pe care
plimbi degeţelul ca să orientezi săgeţica, mi-a mai scos o mie de fire de păr
alb pe lîngă firele de păr albe pe care le aveam deja. Adică, mai toate. J
Sunt ceva norişori pe cerul azuriu al începutului de toamnă dar, deşi
soarele generos ne încălzeşte sufletele, răcoarea a început să muşte binişor,
de pe la începutul nopţii şi pînă pe la zece dimineaţa. Bineînţeles că m-am
înşelat. Altă latitudine, alt comportament meteo. Ştiţi vorba aia „soare cu
dinţi”? Ei bine, abia aici am priceput ce va să zică vorba asta, cu adevărat.
Răcoarea muşcă dincolo de ora zece, cam pînă pe la ora 12 şi chiar dincolo de
ora asta. Chiar dacă vîntul se mai opreşte şi soarele arde, cîteva minute,
răcoarea revine şi muşcă iar şi iar şi iar. Robert rîde de noi. Cred şi eu că-i
dă mîna să rîdă; el s-a obişnuit cu răcoarea şi este deci, vaccinat.
Deci. J (ador cuvîntul acesta
care le stă în gît unor lingvişti scorţoşi). Deci. Am plecat pe la ora 10 de
acasă către gară. Iat-o: o clădire anodină şi încuiată straşnic. Pe tabele
spune că trenurile au două direcţii: Quebec şi Ottawa; a doua destinaţie ne
interesează dar, pas de te informează. Ne spusese Robert că nu vom găsi nici
ţipenie. Aşa a şi fost. De ce? Nu știm...
Eu m-am întors acasă de frică să nu capăt vreo pîrdalnică de răceală, chiar
am strănutat de vreo cîteva ori, am suflat şi nasul în batiste de cîteva ori,
dar Silvia a pornit vitejeşte înainte la drum, să descopere biserica. A ajuns
şi ea acasă dezamăgită, a găsit biserica ferecată, pentru că la catolici astăzi
nu se celebrează ziua naşterii Fecioarei. De ce este schisma atît de puternică?
Ce facem? Silvia propune să mergem în Quebec şi să căutăm una dintre
bisericile dezafectate (sunt mai multe) care ne intriga de cîte ori treceam pe
lîngă ea cu autobusul. Se vedea că este transformată în magazin. Zis şi făcut.
Urmează secvenţa ştiută: Bus 35, L2, bus 11 şi coborîm la fix.
Intrăm şi, surpriză (plăcută)! Fostul lăcaş de cultură religioasă a fost
transformat într-un lăcaş de cultură laică. Adică o imensă librărie/anticariat.
Mii de cărţi sortate pe domenii îşi aşteaptă cititorii care să le salveze din
lîncezeala în care nu se prea complac. Sunt muşterii? Numai cîţiva. Vreo doi
domni, cîţiva tineri, cîteva tinere, o doamnă zîmbitoare, o fetiţă de vreo zece
ani, şi noi, turiştii scormonitori. Cu rare excepţii cărţile sunt sigilate în
ţiplă şi marea lor majoritate sunt fie în engleză fie în franceză. Întreb un
nene care trebăluia pe acolo de zor dacă au şi vreo carte în limba română. Bine
înţeles, că nu J Au şi o secţie de
CD-uri. Au şi ceva obiecte de artizanat. Preţuri modice. Totul acompaniat de o
muzică discretă care se aude în fundal. Sper să iasă clipul pe care l-am făcut
cu ultimele tresăriri ale bateriei tabletei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu