De azi pînă sîmbătă suntem pe
cont propriu. Epoca taxi – Robert deocamdată, s-a încheiat. Era şi timpul. Pe lîngă
dădăcit babaci, Robert are şi alte treburi mult mai presante. A trebuit să
insistăm vîrtos ca să admită că ne vom descurca şi singuri. Astăzi vom consuma
cea de a doua zi a circuitului roşu dar pînă să ajungem la City Bus vom avea
parte de o aventură, adică pînă acolo vom schimba trei autobuze de transport în
comun. Suntem înarmaţi cu hărţi, cu diagrame orare, full de indicaţii şi
sfaturi de la Robert (tare îi mai place să dădăcească J ) şi cu franc-gleza mea
de baltă sper să ne descurcăm. Vremea ţine cu noi, este soare şi deci totul
este OK, adică tres bien J
Am intrat puţin pe internet şi m-a apucat sila. Plină România de
netrebnici, puerili şi grobieni. Doar o mînă de OAMENI mai încearcă să se opună
acestui adevărat torent al răului care a năpădit ţara. Ce şanse mai sunt?
Infime. Abia aici am înţeles de ce nu vrea Robert să se mai întoarcă în
România. Si bine face! ACASĂ pentru el, este Canada. Indiferent că a locuit în
Quebec iar acum în Levis şi nu ştiu dacă se va opri aici, ACASĂ pentru el, este
Canada. N-are cum să dea civilizaţia de aici pentru mizeria fizică şi morală de
acolo, din România. Chiar nu văd cum. Si nici de ce.
Am mers ieri în circuitul City Bus cu trei şoferi diferiţi. Adevărate
repere de calm şi civilizaţie, fiecare dintre ei. Oamenii te privesc drept în
ochi fără să le treacă prin cap să te
facă. Indatoritori şi amabili.
Ne pregătim de plecare către Quebec. Am ajuns în Place ‘dArmes cu autobuzul
11. Mai întîi am luat din Levis
Deocamdată suntem în Place d’Armee şi s-a rezolvat încurcătura. Robert
plătise Bus City pentru două zile cu toate traseele aferente, inclusiv
croaziera dar primul şofer care ne-a dat biletele tipărite, cel pe care l-am
crezut venerabil, ori a fost dobitoc ori neatent, că hoţ nu cred să fie. Cert
este că din cauza sa, am pierdut o groază de timp şi de nervi pentru că în loc
să ne dea banderolele pentru două zile ne-a dat banderole pentru o singură zi.
Am trăit pe pielea noastră, efectul
bătăii de aripi a fluturelui Se mai întîmplă. Diferenţa este de preţ: o zi costă 36 de
dolari şi nu ai inclus decît traseul de bază, două zile costă 60 de dolari şi
ai toate traseele la dispoziţie inclusiv croaziera. Deci, mai este loc de mai
bine şi în Paradisul canadian.
Acum mergem către cascadă. Ieşim din oraş şi trecem pe lîngă podul metalic
pe care l-am traversat cînd am vizitat Ile d’Orleans.
Şoferiţa vorbeşte şi vorbeşte şi vorbeşte dar pas de pricepe ceva.
Serios vorbind, peste tot pe unde ne-am preumblat m-am descurcat excelent
fie în franceză fie în engleză dar aici, nu pricep quebecoasa şi nici
englicoasa. Quebecoasa asta n-are deloc farmecul muzical al francezei, sună de
parcă latră un căţel german abţiguit. Nici cu engleza n-am mai mult noroc
pentru că aici, în Quebec, lupta pentru supremaţia limbii este acerbă şi
continuă. Voi vorbi despre problema asta cu alt prilej. Dacă nu uit J Pînă la urmă ne
descurcăm cu esperanto universal, limba gimnastică J şi unde nu merge nicicum, de
exemplu la biroul unde am reclamat încurcătura cu biletele de Bus City, a vorbit
Robert. Mai întîi cu ei şi apoi cu noi.
Am ajuns la cascadă.
Este maiestuoasă, am mai văzut Cascada Rinului şi altele dar nu pot să fac
comparaţie între ele. Fiecare are farmecul său, la fel ca femeile
capricioase J Am primit de la madam
şoferiţa cîte un tichet pe care este desenat telefericul. Uraaaa, avem acces
gratis. Vezi să nu J Tichetul acela
reprezintă numai un discount pe lîngă care mai scoatem cîte 15 dolari de
căciulă. Dar a meritat. Se pricep ăştia de minune să te stoarcă de bani. Poţi
cheltui chiar şi o sută de dolari – în tandem – fără să guşti nici măcar un
suc, o bere, sau vreo chiflă cu ceva. Contează?
Pentru unii da, i-am văzut returnînd biletul de discount la teleferic
nefolosit…
Şi pentru că-i vremea
prînzului,o păpică şi cîte-o bericică ar merge la fix. Şi chiar merge. Mîncarea destul
de bună, restaurant cu pretenţii, servire bunicică. Este loc şi de mai bine
dar, mi-a plăcut că au servit în viteză pentru că ŞTIU că timpul unora este
extrem de limitat. Preţuri? Cam mărişoare…
Am văzut şi tiroliene. Multă lume, mulţi copii, oamenii fie că-s localnici
sau nu, vin aici să-şi petreacă ziua întreagă nu ca noi, numai în treacăt,
mînaţi de curiozitate. Am primit un pliant în engleză din care traduc cum mă
pricep:
« Să amintim totuşi că acest parc, Shute Montmorency, a fost numit de
Samuel de Champlain, fondatorul Quebecului, în onoarea ducelui de Montmorency,
vicerege al New France şi admiral of France and Brittany. Este una dintre
atracţiile Quebecului, care nu trebuie ratată. Măsurînd 83 de metri înălţime,
cu 30 de metri mai mult decît Niagara, cascada Montmorency domină peisajul. În
toate sezoanele Montmorency Falls oferă în amurg un luminos spectacol natural
al întregului golf. Este musai de văzut această privelişte magnifică. »
De unde ne lasă telefericul urcăm o alee mărginită cu flori şi cînd ajungem
la restaurantul Manoir Montmorency, o promenadă începe în dreapta şi merge şi
merge pînă la nişte scări pe care dacă le urci, ajungi la o traversadă la
înălţime a cascadei. Se poate continua pe versantul opus, drumul continuînd
către sol pe nişte scări ataşate de stîncă. Nu ne încumetăm J
Despre tiroliene am amintit deja. Nu ne tentează J Ne simţim noi tineri dar, suntem
tineri doar în imaginarul nostru mental. De fapt, eu ştiu că am depăşit vîrsta.
Vorbesc doar despre mine. Sînt sigur că Silvia este muuult mai tînără decît
arată cifrele din buletinul de identitate. Muuult mai tînără.
În afară de restaurantul Manoir mai sunt trei locante unde doritorii pot
găsi de-ale gurii, la preţuri ceva mai adaptate diverselor buzunare (sau
gusturi, mai ştii?). Poftă bună!
Digresiune. Mi-am amintit amuzat cum şoferul celui de-al doilea autobuz, L
2, în loc să-mi rupă biletul mi l-a confiscat, şoferul de la bus 11 m-a
întrebat dacă am nevoie de bilet după ce-am plătit, iar la teleferic figura s-a
repetat. D-l Pierre în loc să-mi rupă tichetul mi l-a confiscat. Asta poate să
însemne inclusiv că biletele confiscate pot fi revîndute daaar, asta nu este
treaba mea. Adaug post factum: am văzut cum biletele confiscate ajung la coşul
de gunoi din autobuz ca să nu ajungă pe străzi aruncate de turiştii nesimţiţi;
este numai una dintre explicaţiile prentru care oraşul este atît de curat.
Atît.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu