Adică locul de preumblare – promenada Quebecului de-a lungul fluviului St. Laurent, unde vara este amenajată şi o plajă,
promenadă care – spune Robi – merge pînă la Gara fluvială. Ne mai spune Robi că
aici este unul dintre cartierele locuite în special de cei cu dare de mînă, o
cabană mai modestă (minim trei camere) putînd costa cam 380 de mii de dolari.
Bineînţeles, toate vilele şi viloaiele sunt aşezate printre copaci. Cum să
desparţi vila de copacii între care se simte ca peştele în apă? IM PO SI BIL!
He he heeei, iaca-naca am găsit şi coş-co-veaaaa-laaaa J Unde? Tocmai aici, în
cartierul bogătanilor! N-am avut vreme să o fotografiez că noi n-am mers per pedes ci în Volvo, dar am văzut-o şi
pot afirma: ESTE! Chiar părea imposibil ca totul să fie numai roz, aşa cum a
afirmat o scriitoare la care ţin fără ca ea să ştie lucrul acesta, Raluca
Feher. Ea a afirmat că atunci cînd descinzi în Canada primeşti o pereche de
ochelari roz şi nu ai voie să-i dai jos de la ochi DELOC!
Şugubeaţă fata, n-am
ce să zic.
Ne-am lămurit şi cu promenada, este vremea prînzului, acasă cu noi, ca să
păpăm bunătăţile doamnei Silvia. În treacăt, Robi ne spune că a parcurs 130 de
kilometri. Şi asta numai într-o parte a imensului Quebec. Cît de întins este,
m-am cam dumirit din moment ce mergi timp îndelungat pe autostrăzi dintr-un
cartier în altul. Întreb: cum de a scăpat Levis de înglobare în metropola
Quebec? Simplu, zice Robert. Este pe celălalt mal al fluviului J
În drum spre casă, oprim la un complex comercial; clasic, spune Robi. Adică
mai multe magazine mititele alăturate ca soldăţeii în formaţie, zid lîngă zid.
Uite Dolarama. Hai. Vrei caiet? Ştia că aveam nevoie la un moment dat dar, nu
mai am nevoie, am scos a doua agendă din valiză, care este foarte generoasă,
are trei sute de pagini şi chiar cred că-mi va ajunge. Nu (mai) vreau caiet.
Bine. Uite o boulangerie ca în Europa (adică Franţa J ) Intrăm şi dau de o atmosferă
calmă: o vîrstnică desleagă integrame şi bea ceai, un bunic şi un nepot
savurează îngheţate. Robi cumpără el ştie ce dulcegăraie, pe mine nu mă atrage
nimic, vreau acasă la o bericăăăă J Pornim pe drumul spre
casă, ajungem la familiarul pod de fier, îl traversăm, de aici este chestie de
minute pînă acasă, în Levis. Şi după ce stăm cuminţei la două semafoare după ce
toată ziua am zburdat nestingheriţi, ajungem acasă. Mîncăm şi mă apuc de scris;
chiar acum, cînd am terminat, Robert îmi telefonează să-mi spună că a găsit o
variantă pentru Montreal, de marţi dimineaţă pînă joi la prînz, cu autocarul.
Ştie că autocarul mă indispune dar, ce să faci? Trenul este mai mult decît
dublu ca preţ şi repet, n-am cîştigat la loto. Excelentă veste, m-a binedispus.
Să vie bereaaaa J Montreal, veniiiim! Numai mîine nu-i
poimîine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu