Moşi

Între cele 20 de zile de peste an, care stau sub semnul generic de „moşi” este şi ziua de 1 noiembrie, ziua „moşilor de toamnă”. N-am avut parte de instruire religioasă în tinereţe – nu doar eu ci, prea mulţi trăitori din generaţia mea şi următoarele, dar,  încerc să recuperez acum, la ceas tîrziu, această deficienţă. Măcar parţial. Acum.

Semnificaţia acestei zile poate fi citită – de către cei care doresc –  pe portalul Creştin ortodox.

Ce vreau să spun? Nimic altceva decît că, abia cînd vine vremea să ne înţelegem vremelnicia, ne aducem aminte de cei adormiţi întru Domnul, iar mare parte dintre zilele de „moşi” ne dau acest prilej. Iar astăzi, a fost un astfel de prilej. Prilej cu care încercăm să ne împăcăm cu viaţa noastră aşa cum e, raportată la năzuinţele „moşilor” noştri. Unii au timp pentru aşa ceva, alţii n-au timp şi nici nu vor să audă despre aceste obiceiuri (stră) vechi. Nu-i bai, viaţa merge înainte şi cu, şi fără apelul la tradiţii sau la apelul către „moşi”.

Sigur, oamenii mai „cuprinşi” merg la Biserică în aceste zile înarmaţi cu „pomelnice” şi cu daruri destinate celor mai puţin favorizaţi de soartă: pachete cu pomeni împărţite celor vii, cu gîndul că „moşii / morţii” noştri se bucură de aceste daruri şi se ospătează cot la cot cu cei vii, care le primesc. Aşa şi e, cred!

Totuşi, sînt trist: nu doar că din ce în ce mai puţini sînt cei care merg la Biserică. Sînt trist că Biserica a devenit un loc de troc între cerşetorii de profesie, şi creştinii care - avînd posibilitatea de a o face, dăruiesc. Bieţii  săraci adevăraţi! sunt daţi brutal la o parte de cerşetorii de profesie – la fel de săraci! – iar Biserica nu a găsit decît un singur mod de a rezolva acest conflict: îi alungă pe cerşetorii manifeşti. Îi ţine la poarta Bisericii. 

Sigur, credincioşii catolici sunt scutiţi de agresiunea cerşetorilor. Ştiu de ce, dar, nu vreau să intru în acest subiect. Mă întreb, numai, un singur lucru: cum poate să creadă BOR, că alungîndu-i cu brutalitate pe „cerşetorii de profesie” rămîne în esenţa creştinismului? Dacă se referă numai la scena în care Iisus, i-a alungat din Templu pe zarafi, este pe o cale greşită. Iisus i-a iubit pe toţi oamenii, fie ei zarafi, cerşetori, bogaţi, vameşi, leproşi – în toate sensurile acestui cuvînt!

„Moşii” noştri ne vegheză dar mai mult decît atît, nu pot face. Depinde numai de noi cum preluăm atît tradiţiile venite dinspre ei cît şi năzuinţele lor.

Dacă nu, vom celebra conceptul comunist: MOŞI = BÎLCI!

Tîrgul de turism 2014 Romexpo

Mno. Am fost, am văzut, am plecat. Neimpresionat.

Cifrele oficiale spun că au participat vreo 280 de operatori de turism. Nu i-am numărat, nu ştiu dacă i-am vizitat pe toţi. Am observat o blazare cumplită şi o nivelare a ofertării. Cam aceleaşi destinaţii, preţuri sensibil egale, nimic incitant, nimic nou.

Cea mai importantă agenţie de turism a lipsit şi în acest an ( he he, n-o numesc pentru că ştie ea, de ce n-a participat), iar alte agenţii de turism ceva mai noi care promiteau în anii anteriori să devină de top, au preferat să nu participe.

Vremuri grele? Cam aşa ceva.

Foarte greu pentru un om obişnuit (nu de rînd, dobitocilor, nu de rînd) să decidă cheltuirea într-o singură săptămînă de vacanţă resurse care i-ar putea asigura traiul pentru un an. Şi totuşi…

Am ochit o excursie combinată: Israel (vreo şapte zile) + Iordania (vreo patru nopţi).

Mai vedem. Ştiu că oferta este (relativ) mincinoasă (mormîntul lui Moise de exemplu) daaar, tare-s curios să văd pe viu, măcar, oraşul antic săpat în stîncă, Petra.

Şi mai ales, aş vrea să văd ce înseamnă un regat populat de oameni care se revendică de  la Islam, oameni care admit că Profetul Mahomed i-a recunoscut ca profeţi pe Moise şi pe Iisus. Cam asta doreşte ecumenistul care sînt, să înţeleagă la faţa locului: toleranţa religioasă în numele aceluiaşi Dumnezeu!

Dacă acest proiect va prinde contur, vă voi relata impresiile mele de la faţa locului. Dacă nu, sper ca măcar unii dintre cei care au citit aceste rînduri, să dorească să ajungă pe aceste meleaguri şi să-mi povestească ce-au văzut, simţit, trăit. 

Iisus şi omul

Fragment din Decalog pentru Mileniul III

Dumnezeu s-a întrupat ca să lumineze viaţa umană, ba chiar ca să fie semnificaţia ei. Acest lucru trebuie crezut cu convingere profundă şi cu bucurie; trebuie trăit cu statornicie şi coerenţă; trebuie vestit şi mărturisit, în ciuda frămîntărilor vremii şi a ideologiilor opuse, aproape întotdeauna insinuante şi îngrijorătoare.

În ce fel este Iisus semnificaţia existenţei omului? El însuşi lămureşte, cu mîngîietoare claritate: „Tatăl Meu vă dă adevărata Pîine din cer. Căci Pîinea lui Dumnezeu este cea care coboară din cer şi dă viaţă lumiii (...). Eu sînt Pîinea vieţii; cel care vine la mine nu va flămînzi şi cel care crede în mine nu va înseta niciodată.” (Ioan 6, 32-35). Iisus vorbeşte simbolic, referindu-se la marea minune a manei dată de Dumnezeu poporului evreu la trecerea prin pustiu. E clar că Iisus nu înlătură grija normală şi căutarea hranei zilnice şi a tot ceea ce poate face viaţa omului mai avansată, mai evoluată, mai împlinită. Dar viaţa trece inevitabil. Iisus arată că adevărata semnificaţie a existenţei noastre pămînteşti se află în veşnicie şi că întreaga istorie umană, cu dramele şi bucuriile ei, trebuie văzută în perspectiva veşniciei.

Şi noi, ca şi poporul lui Israel, trăim pe pămînt experienţa Exodului: „pămîntul fîgăduinţei” este cerul.

Dumnezeu, care nu l-a părăsit pe poporul său în pustiu, nu-l părăseşte nici pe om în pelerinajul său pe pămînt. I-a dat o „pîine”, în stare să-l susţină pe drum: „pîinea” este Hristos. El este, înainte de toate, hrana sufletului, prin adevărul revelat şi apoi prin însăşi persoana sa, în Sacramentul Euharistiei.

Omul are nevoie de transcedenţă! Omul are nevoie de prezenţa lui Dumnezeu în istoria zilnică! Numai astfel îşi poate afla sensul vieţii! Iar Iisus nu încetează să le spună tuturor: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan14, 6); „Eu sînt Lumina lumii; cel care mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12); „Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi alina!” (Matei 11, 28).

Ioan Paul al II-lea – PLANUL LUI DUMNEZEU, Editura Enciclopedică, 1999

Cîte ceva despre Bobotează

Cînd am vizitat în decembrie 2010, Yardenit de pe Rîul Iordan tocmai începuse o ploicică măruntă şi rară, adevărată mană cerească pe aceste meleaguri. Am mers spre locul amenajat cu aprobarea Ministerului Religiilor din Israel, unde potrivit spuselor domnului ghid Iosif, – “eeeem, veţi lua contact cu apa Iordanului; nu vă veţi boteza pentru că aţi fost deja botezaţi”. Are dreptate ? Probabil. Cert este că Dumnezeu ne botează pe noi toţi, evrei sau nu, cu ploaia Sa binefăcătoare.

Despre Bobotează, citiţi AICI şi AICI 

Ajungem. Şi aici, ca şi la Biserica Pater Noster de pe Muntele Măslinilor, zidurile sunt tapetate cu inscripţii în multele limbi ale pămîntului, care redau episodul din NT (Marcu 1, 9-11).  Mă bucur să văd că şi aici, limba română este evidenţiată. Întrarea în apa Iordanului este permisă numai îmbrăcat/ă într-un costum ritual care fie se cumpără, fie se închiriază; în acest scop sunt amenajate cabine pentru schimbarea hainelor şi cabine cu duşuri. Vremea astăzi este rece aşa că, nici nu poate fi vorba despre îmbăiere. Care intră în Iordan desculţ, care atinge apa numai cu mîna aşa cum am făcut eu, dar cam atît. Bineînţeles, ieşirea se face prin magazinul de suveniruri, unde doritorii pot cumpăra obiecte care să ateste trecerea lor prin acest loc.

Este destul de sigur faptul că nu acesta este locul unde Ioan l-a botezat pe Iisus. Deşi localizarea cu certitudine este destul de greu de făcut, vom vizita şi locul despre care se spune că este adevăratul loc de botez al Domnului, un loc nu prea depărtat de Mănăstirea Sfîntului Gherasim.

Merită să citiţi istoria acestui minunat lăcaş, AICI