Shabbetai Zevi

[…] activitatea lui Shabbetai Zevi era centrată pe zonele otomane ale Mediteranei, şi nu e surprinzător că numele lui a ajuns în atenţia sultanului. Era vorba despre un supus evreu care îl numise pe fratele său “rege al Turciei”; iar în sinagogile adepţilor săi rugăciunea tradiţională pentru suveran fusese modificată, astfel încît, în loc să ceară binecuvîntarea lui Dumnezeu pentru sultan, adunarea se ruga pentru “Mesia al nostru, unsul Dumnezeului lui Iosif, leul ceresc şi cerbul ceresc, Mesia al dreptăţii, regele regilor, sultanul Shabbetai Zevi”. Vizirul, Fazul Ahmet Paşa, intrase sub influenţa unei ramuri puritane a islamului, care desconsidera alte religii; fusese ocupat cu războiul împotriva veneţienilor în Creta, dar acum îi atrăgea atenţia stăpînului său asupra acestui profet incomod. Shabbetai avea propriile sale planuri, care l-au adus în preajma lui Fazil Ahmet. Pe 30 decembrie 1665 Shabbetai şi adepţii lui au pornit cu o corabie din Smirna spre Constantinopol, unde avea să-şi stabilească împărăţia. O călătorie în afara sezonului propice era riscantă, chiar şi pe o distanţă scurtă în Marea Egee, dar cuvintele Psalmului 106 erau suficiente ca să potolească furtuna pe care au traversato: “Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării”. A călătorit pe mare timp de aproape patruzeci de zile. Evreii din Imperiul Otoman se adunaseră în număr mare să-l întîmpine; dar autorităţile turceşti l-au aşteptat şi ele. A fost dus la închisoare, dar pînă şi drumul său pînă în temniţă a fost tratat de adepţii săi ca o mare procesiune publică; odată ajuns în închisoare, reuşea totuşi să-şi păstreze aura în faţa lor. Sultanul, Mehmet IV, se afla la Adrianopol (Edirne), în drum spre Balcani, astfel că a durat ceva vreme pînă cînd profetul a putut fi adus în faţa lui. Acolo I s-a oferit să aleagă între a dovedi, printr-o minune, că el este Mesia şi a se converti la islam. Minunea care i se cerea era următoarea: trebuia ca, dezbrăcat, arcaşii turci să tragă în el şi săgeţile să treacă în mod miraculous prin corpul lui fără să-l rănească. Shabbetai a ezitat. Prefera “să se facă turc”; şi asta a şi făcut, fără multă tevatură.

Apostazia lui Shabbetai Zevi a fost cu atît mai dramatică cu cît evreii din Adrianopol se adunaseră să asiste la sosirea lui la curtea sultanului avînd mari aşteptări. Or, el i-a dezamăgit. A acceptat funcţia onorifică de “paznic al porţilor palatului” şi numele de Mehmet Effendi. Şocul pentru comunităţile evreieşti din Turcia, din Italia şi din alte părţi a fost imens. În lumea iudaică unii susţineau că toate acestea dovedeau clar că era vorba despre un impostor, alţii erau descumpăniţi şi descurajaţi de cursul evenimentelor, iar cei din a treia categorie vedeau în acţiunile lui o altă etapă a revelaţiei sale: poate că Mesia trebuia să pară că se face turc înainte să se arate cu adevărat – aşa că unii dintre adepţii săi i-au urmat pilda şi au acceptat islamul, păstrîndu-şi totodată, în secret, practicile evreieşti şi formînd comunitatea Donnme, care mai supravieţuieşte încă în unele zone din Turcia.

Fragment din lucrarea Marea cea Mare / David Abulafia / Humanitas / 2014. 

Ignat

Habar n-am de cînd şi de ce s-a suprapus ziua de 20 decembrie, zi în care-l celebrăm pe 

„Sfîntul sfinţit Mucenic Ignatie”, cu ziua în care creştinii ortodocşi taie porcul. Voi ştiţi? Primesc cu maximă atenţie şi cu recunoştinţă, orice lămurire la temă. Şi mulţumesc anticipat.

Se pare că inventivi cum sunt, în acest an s-a petrecut o schimbare istorică: românii nu mai taie porcul de Ignat. Îl înghit. Să ne fie de bine!

Şi dacă astăzi este şi ziua lui Andrei Codrescu, repostez impresii despre o carte a domniei sale, cumva la temă şi nu prea: Mesi@.

 „Poet, romancier şi eseist, Andrei Codrescu s-a născut la Sibiu în 1946 iar în 1966 emigreaza în Statele Unite. Mai întîi comentator muzical la un post de radio local, apoi Distinguished Professor of English la Louisiana State University din Baton Rouge, Louisiana. Comentariile sale, difuzate periodic de National Public Radio, l-au transformat într-una dintre cele mai apreciate ‘voci’ ale radioului american. În 1989 s-a întors în patrie, pentru a transmite Revoluţia Română în direct pentru programul de ştiri ABC’s Nightline (articolele sale au fost reluate în revista Dilema). A descris această experienţă în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) . A obţinut numeroase premii, iar cărţile sale „Contesa Sîngeroasă” şi Mesi@ au devenit fiecare cîte un best-seller. Autor instalat atît de temeinic în limba americană, încît tot ce a apărut în româneşte a trebuit să fie tradus. Articolele din Dilema, i-au fost traduse de către Ioana Avădani, iar după preluarea Dilemei vechi de către patriciu, colaborarea domniei sale s-a încheiat.  În limba română a publicat „Domnul Teste în America” – 1993, Poeme Alese 1970-1996 în 1997, „Prinţesa Sîngeroasă” şi „Mesi@” în 1999, „Cassanova în Bohemia” – 2005 şi în 2006, articolele din Dilema, adunate în volum, sub numele „Scrisori din New Orleans”.

 „Mesi@” are ca personaje centrale  două‚ ’jumătăţi’ ce compun o unică fiinţă misterioasă : Felicity. Detectiv particular din new Orleans, interesată de contraculturi şi ciberspaţiu, şi Andreea, o orfană misterioasă din Sarajevo. Cele două îşi unesc forţele pentru a salva lumea în pragul Armaghedonului, avînd ca aliaţi personaje istorice sau fictive ce pătrund în realitatea cotidiană, printr-un portal de internet. Cei buni sunt Dante, Ovidiu, Mark Twain, Nicola Tesla – inventatorul magnetofonului. De partea cealaltă a baricadei, forţele răului: reverendul Mullin – un escroc fără de scrupule deghizat în lider religios atotputernic, Diavolul, şi Corul Îngerilor Dintîi. De-a lungul cărţii, eşti încercat de o puternică tentaţie de a asemui această carte cu „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov. Trebuie să rezişti tentaţiei, pentru că  cele două cărţi sunt totuşi perfect distincte. Nu intenţionez să fac o paralelă între aceste două cărţi, ci exprim numai o opinie. Felicity, de la un scepticism agresiv în ceea ce priveşte religia, ajunge pînă la urmă să fie – în tandem – cu Andrea însăşi salvatoarea omenirii. Andreea, de la o prizonieră trecută prin tot iadul sexual imaginabil, ajunge să fie casta salvatoare a lumii. Autorul, ne poartă prin epoci diverse şi din raiul creştin în ciberspaţiu din Jerusalim, în mahalalele sordide ale New Orleans-ului, de la legendele rajahilor la adevărurile eterne ale tuturor celor care cred că le-au descoperit.  „Nostradamus părea nedumerit. – E Sfîrşitul Lumii, sau nu ? S-a terminat ? Nu m-am prins. Ovidiu şi Mani rîseră. – Pentru orice firicel al lumii materiale, da, susţinu Ovidiu, cu excepţia celor care refuză să creadă şi continuă să se agaţe de spaţiul cărnii. N-ai citit Metamorfozele ? De ce dracu le-am scris? – Mi s-a dat de înţeles că totul se va sfîrşi, se jelui Nostradamus, mai degrabă pentru sine. Un Evanghelist ce purta o cruce dădu din cap a încuviinţare. [...] – Ah sărmane Yorrick, spuse Ovidiu, încă emoţionat de trista soartă  a lui Nostradamus. – Înţeleg. Ţi-ai petrecut eternitatea citind pleiada de poeţi ce va să vie, rîse Aristotel, care-şi petrecuse eternitatea făcînd cam acelaşi lucru, desi nu dădea doi bani pe postdeconstrucţionişti”.