Se afișează postările cu eticheta udmr. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta udmr. Afișați toate postările

luni, 24 noiembrie 2014

Discretul nostru prim ministru

După ce s-a aflat unde a dispărut domnul Ponta în urma usturătoarei înfrîngeri din confruntarea cu domnul Iohannis pentru fotoliul de la Cotroceni, toată lumea s-a întrebat cînd va catadicsi să se reîntoarcă în ţară măcar, că la îndatoririle sale de prim ministru oricum nu se grăbeşte, numindu-i ca locţiitori pe generalul UNPR, domnul Oprea şi pe cine altul? domnul Dragnea.
Ei bine, misterul s-a elucidat:  “tipul de la Mediafax care e acreditat pe Guvern, Alexandru Moise, scrie pe fb: „Nişte surse de la Otopeni mi-au spus că Ponta a aterizat la 13,10, dupa ce a zburat cu Fly Dubai. El a fost scos de companie printr-un traseu special, lăturalnic, care este folosit de obicei pentru scoaterea urmăriţilor general care sunt aduşi cu cătuşe, de exemplu. Repatriaţii sub escortă acolo fac vama şi controlul actelor, nu pe traseul obişnuit, folosit de călători” :)))))”
Am citat de pe cotul FB al unui jurnalist cît se poate de serios, Mircea Marian.
Discreţie sau laşitate, e clar că domnul (încă) prim ministru nu mai are aplombul de altădată şi în loc să stea pe sticlă non stop rînjind la jurnalişti ca înainte de înfrîngere, acum se ascunde de ochii lumii ca un răufăcător de duzină.
Abia acum este limpede felicitarea trimisă de Simona Halep domnului Ponta, imediat după  ce Iohannis a fost declarat învingător: “Vă mulţumesc pentru amabila dv. felicitare pe care mi-aţi trimis-o în urma ocupării locului doi în clasamentul WTA. Acum ştiţi şi dumneavoastră cum este să fii pe locul doi.”
Uriaşă această micuţă machedoancă! J Uriaşă în demnitatea cu care luptă în arena tigreselor din tenisul de mare performanţă, uriaşă în modestie şi acum, uriaşă în doza de ironie fină de care a dat dovadă. Bravo, Simona Halep!
Cît despre locul doi ocupat de domnul prim ministru este numai temporar. Se aud voci din UDMR care ar îndemna la negocieri cu liberalii ceea ce ar duce la posibilitatea ca o moţiune de cenzură să treacă dar, ce-i şi mai important, se aud voci din PSD care cer congres pe 20 decembrie. E posibil ca domnul Ponta să petreacă acest Crăciun, într-o notă de dicreţie absolută. S-ar putea ca nici măcar el să nu ştie ce va face de Crăciun.

marți, 18 noiembrie 2014

18 noiembrie 2014. Cronica zilei

A trebuit ca prim ministrul Ponta să piardă alegerile prezidenţiale ca să se mai ocupe şi de guvernare. Mai întîi a acceptat în grabă demisia lui Meleşcanu care ieri încă era de părere că a excelat la capitolul organizarea alegerilor în diaspora, apoi a cerut UDMR propunerea pentru  ocuparea fotoliului de ministru al culturii. Un lucru este limpede: i-a cam pierit cheful domnului Ponta să-şi mai lăţească rînjetul cît îi ziulica de lungă pe ecranele televizoarelor şi să mai inaugureze ceva, indiferent ce, fie şi un chioşc de ziare neaservite dictachiorului Băsescu. De fapt, cam toată lumea aşteaptă să vadă pe unde va scoate domnul Ponta cămaşa pomenilor promise în campania electorală, cînd va prezenta bugetul pe 2015. Acolo-i durerea cea mai mare!
Şi tot în urma votului de duminică, partidele au trecut la curăţenia de (sfîrşit de) toamnă şi să se mai debaraseze de penali: PNL îi exclude din partid pe cei condamnaţi definitiv, deputaţii se mobilizează pentru a respinge în sfîrşit, Legea amnistiei. În PSD se cer capetele lui Ilie Sîrbu şi Ioan Rus, Cati Andronescu se ascunde cine ştie pe unde, dar  umblă zvonul că Ioan Adam va fi dat pradă procurorilor pentru a fi arestat, şamd. Cum orice minune ţine numai cîteva zile, să vedem cînd le-o pieri cheful de curăţenie pentru că se cam ştie: năravul din fire, n-are lecuire!
A ieşit la rampă şi preşedintele ales, K. Iohannis. Anunţă că ACL nu mei e, rămîne în vigoare numai noul PNL. Domnul viitor preşedinte are cereri ultimative pentru toată lumea: parlamentul trebuie să legifereze, premierul să guverneze, preşedintele în funcţie să se implice. ACL vrea să preia puterea dar, numai din 2015. Acest lucru mi se pare corect cel puţin din două motive: 1. actualul guvern trebuie să prezinte mai întîi bugetul pe 2015 şi 2. ACL trebuie să-şi revină din buimăceala victoriei şi să-şi negocieze atît o nouă majoritate în Parlament cît şi împărţirea tortului guvernării între beneficiarii noii puteri. Iohannis ameninţă cu excluderi traseiştii (primarii, etc). Aflat la stînga domnului Iohannis, domnul Blaga – groparul PDL – se bagă în seamă şi răspunde la unele întrebări ale jurnaliştilor, pentru că domnul Iohannis are alt program. Zap!
Ora 17. Tocmai s-a anunţat că deputaţii au respins Legea amnistiei cu 293 de voturi; un deputat s-a abţinut iar un rătăcit a votat împotrivă. WOW! Ce soi de pisică li s-o fi arătat aleşilor de-au devenit peste noapte atît de morali?
Gurile rele spun că dumincă seara, cel poreclit „pisicuţul” ar fi primit unul sau mai multe telefoane în care discuţia s-a purtat într-o limbă de circulaţie internaţională. Tot gurile rele afirmă că Jandarmeria era pregătită să reprime brutal manifestaţiile de protest ale tinerilor. Cine ştie adevărul? Cert este că domnul Ponta a ieşit pe sticlă şi a recunoscut victoria lui Iohannis. Apoi, lucrurile au intrat pe făgaşul firesc bine ştiut.

vineri, 7 noiembrie 2014

Catindaţi, susţineri, confruntări

Firesc şi previzibil, dintre cei 14 candidaţi la ocuparea fotoliului de la Cotroceni, au rămas doi. Nicio surpriză: atît Ponta cît şi Iohannis erau creditaţi cu cele mai bune şanse de a merge mai departe. Ceilalţi competitori şi-au verificat pe viu adevăratul potenţial electoral de care dispun şi (aproape) nimic mai mult. Sau, ba da, mai este ceva: trocul cu susţinerea în turul doi de alegeri a candidaţilor care au obţinut procente semnificative, către unul dintre cei doi finalişti.
Chiar îmi vine să zîmbesc J Aşadar, Vadim, după ce-a luat cam 4% i-a dat cu tifla lui Funar care a rămas subunitar şi s-a grăbit să spună că-l sprijină pe Ponta! Aproape firesc nucleul dur de ultranaţionalişti care-au votat „sus patria jos mafia” s-a revoltat şi ce bobîrnace a luat Vadim de la susţinătorii care l-au votat, nu mă miră.
Apoi. Hunor a convocat sfatul înţelepţilor din UDMR şi după discuţii furtunoase a ieşit pe „sticlă” să anunţe că bla-bla, tocmai datorită sprijinului anunţat de Vadim el nu poate recomanda electoratului maghiar cu cine să voteze deşi Ponta s-a comportat corect în relaţia cu UDMR. Serios? Iar zîmbesc: electoratul maghiar i-ar fi dat cu tifla ca şi în alte alegeri; plus de asta, s-a mai demontat o gogoriţă: autonomia în numele căreia a candidat celălalt maghiar – îmi scapă iar, numele – a fost de asemeni, subunitară.
A venit rîndul lui Dan Senzaţionescu să anunţe sprijinul pentru Ponta. Aici nu mai zîmbesc ci, rîd de-a binelea: toţi cei vreo zece parlamentari care au rămas în „partidul poporului DD” i-au cam dat cu tifla J
Şi la urmă de tot, doamna Udrea a ieşit astăzi după consultări cu stafful minuscului partid PMP şi a anunţat ritos: nu susţine „votul anti” dar îi îndeamnă pe electorii care-au votat-o pe EA, adică votanţii EU, să voteze „anti Ponta”! Aici, chiar am izbucnit în hohote de rîs! J Fractura logică mi se pare evidentă şi nu-mi vine să cred că trebuie să insist.
Înainte de a merge la capitolul confruntări, cred că trebuie să remarc o diferenţă de atitudine a celor doi competitori rămaşi în cursa pentru alegerile pentru funcţia de şef al statului: Ponta se milogeşte nerefuzînd susţinerea oricui, Iohannis refuză orice troc pentru susţinere declarînd pe bună dreptate că el vrea să fie votat de cetăţeni, nu de politruci.
Booon. Am ajuns la confruntarea dintre cei doi candidaţi. Diferenţa de abordare este evidentă: în timp ce Ponta (şi echipa sa de campanie) încearcă să impună confruntarea finală pe terenul pregătit cu grijă în decursul anilor - a3 - , domnul Iohannis propune ca această confruntare să se desfăşoare – ca şi pînă acum – pe un teren neutru. Ce şi cum va fi, vom mai vedea. Cert este că ambele echipe de campanie se tem de o confruntare finală. Lecţia Geoană care a fost dărîmat – deşi era favorit – de SPA-ul lui Vîntu, îi bîntuie pe toţi. Sînt sigur că vom mai avea parte de surprize pînă la desemnarea cîştigătorului. Voi, ce credeţi?

marți, 4 noiembrie 2014

Alianţe, alianţe

Se pare că interpretarea rezultatelor finale ( BEC ) plus uriaşul scandal cu împiedicarea românilor diasporeni să voteze, le cam dau frisoane mîndrului că e român – Ponta – şi strategilor sai de campanie. Dacă aspiratorul gunoaielor politice din tot spectrul politic dar mai ales din PSD, partidul generalului izmană, adică UNPR, s-a aliat cu Vadim pentru turul doi al alegerilor, iar UDMR-ul nu vede nimic rău în asta, posibilitatea ca PSD să scape IAR fotoliul de la Cotroceni devine iminentă. Altfel, nu s-ar putea explica această disperată foame după voturi a lui Ponta.
Plus de asta, dacă v-a scăpat cumva, el, Ponta este OM, în timp ce contracandidatul său, Iohannis, nu este decît un simplu LUCRU! Dacă nici acesta nu este comportamentul unui nazist, atunci aşteptaţi să aresteze oamenii de pe stradă cum începuse Năstase şi convingeţi-vă abia cînd va fi prea tîrziu.
Spusesem că va trebui ca Ponta să mă enerveze foarte rău ca să-l votez pe Iohannis, alternativa fiind neparticiparea la vot sau în cel mai bun caz, anularea votului.
Ei bine, m-am enervat! Mi-a devenit brusc limpede că odată devenit preşedinte, Ponta nu va ezita să strice cît va putea de repede relaţiile cu lumea civilizată de la care „nu mai trebuie să primim ordine ca în 2012”.
Cu alte cuvinte, „grupul infracţional organizat” continuă lovitura de stat începută atunci, în 2012, şi  cred că trebuie să împiedicăm acest lucru ne-a-pă-rat! Să nu aşteptăm numai intervenţia UE şi SUA pentru a ne apăra de calamitatea care este Ponta-preşedinte! Trebuie ca toţi românii care vor continuarea consolidării statului de drept să se implice atît pînă în ziua alegerilor (mitinguri de protest) dar mai ales să meargă în mod masiv la vot! Iar diasporenii să facă bine şi să telefoneze familiilor din ţară şi să le spună că dacă mai votează Ponta, atunci de la Ponta să mai aştepte bani, nu de la ei, care muncesc pe rupte departe de ţară dar dovedesc că le pasă de România mult mai mult decît le pasă celor peste 45 % dintre electori care n-au catadicsit să voteze.

Iar PMP, PNL şi votanţii Monocăi Macovei să treacă peste orice orgolii şi să-şi dea mîna pentru a-l trimite pe mitomanul plagiator direct la coşul de gunoi al istoriei. S-a jucat destul cu viaţa şi cu liniştea noastră. La vot, români, să scăpam ţara de această năpastă!  Salvaţi România de ciuma roşie!